Bogdan Călinescu confirmă

▲ E mult mai uşor să scrii ode sau pamflete decât să produci analize controlabile, verificabile nu doar teoretic, ci şi în timp, în realitatea analizată însăşi ▲

Fiind vorba, măcar pentru o bucată de vreme, despre ultimul articol scris la această rubrică, iniţiată de la apariţia ziarului, se cuvine, mai întâi, să le mulţumesc editorilor pentru găzduire, apoi şi dumneavoastră pentru răbdarea de a mă fi citit atât amar de vreme. Şi, desigur, să le doresc celor dintâi succes în continuare şi dumneavoastră sănătate şi împlinile pe care vi le doriţi şi pe care le meritaţi. Cred că se mai cuvine ca ultima veste bună pe care o dau să aibă o semnificaţie mai mare decât una locală şi chiar naţională. De aceea, m-am oprit la cea de-a doua carte publicată de Bogdan Călinescu la celebra editură pariziană „Plon“. În momentul de faţă, tânărul absolvent de litere la Universitatea din Iaşi şi de studii politice la Paris este preşedintele „iFRAP“, singurul organism independent şi privat de analiză al politicilor publice din Franţa, directorul publicaţiei institutului şi profesor de Ştiinţe politice la Universitate. A debutat în 2005 la „Plon“ cu „Cet État qui tue la France“, analiză implacabilă şi exhaustivă a birocraţiei franceze, carte care a zdruncinat opinia publică franceză înaintea ultimelor alegeri prezidenţiale, bucurându-se de asemenea de o foarte bună primire mediatică, carte despre care, de asemenea, am dat seama aici.

Noua sa carte, „LâAbsolutisme efficace. Enquęte sur la présidence de Nicolas Sarkozy“, apărută la începutul lunii, continuă analiza mediului şi instituţiilor politice franceze ale celei de-a V-a Republici. De data aceasta, este supusă radiografiei, care adesea e o vivisecţie!, forma de guvernământ, celebrul «prezidenţialis» francez, care a căpătat de-a lungul vremii porecla de „republică monarhică“.

Însă această carte nu are numai acest punct de plecare în realitatea politică, ci şi unul livresc, în „LâAbsolutisme inefficace ou Contre le présidentialisme ŕ la française“, celebra carte din 1992 a lui Jean-François Revel, unul dintre maeştrii lui Bogdan Călinescu, alături desigur de Raymond Aron, amândoi dascăli obligatorii pentru orice autor de limbă franceză de orientare liberală. Cartea lui Revel fusese, la vremea ei, cea mai formidabilă execuţie a celei de-a V-a Republici, caracterizată printr-o omnipotenţă a puterii executive, dublată de o colosală ineficacitate. Cartea lui Bogdan Călinescu pleacă de la cea a lui Revel, dar nu pentru a-l confirma neapărat ori a-l contrazice din principiu. Autorul născut la Iaşi încearcă un lucru mult mai complicat - şi anume verifică modul în care se comportă acest tip de republică atunci când se întâlneşte cu o personalitate de tipul lui Nicolas Sarkozy, un politician cu totul atipic, cu vocaţie reformistă clară, în sens liberal, care încearcă să-şi conducă la succes programele de reformă, profitând tocmai de toate viciile formei de guvernământ franceze, care-i conferă preşedintelui puteri depline, precum şi toate posibilităţile de a-şi manifesta până şi iresponsabilitatea. De altfel, mandatul lui Sarkozy a început în forţă, printr-o acaparare fără precedent a politicii interne, prin monopolul instituit pe cea externă, făcând aproape inutile şi ministerele şi Adunarea Naţională, prin confiscarea agendei publice şi a media naţionale şi internaţionale, indiferent dacă este vorba despre teme realmente importante ori de subiecte de alcov. Cartea nu este, totuşi, o pledoarie pentru Sarkozy, nu este o odă, cum nu este nici o execuţie a acestuia, un pamflet ci, iarăşi, este ceva mai important, o analiză a efectelor, unele deja efective, altele posibile, pe care acest nou stil politic le poate perperta în funcţionarea îmbătrânitei şi osificatei celei de-a V-a Republici franceze, o analiză la începutul drumului experienţei. Nu e puţin lucru - în fond, e mult mai uşor să scrii ode sau pamflete decât să produci analize controlabile, verificabile nu doar teoretic, ci şi în timp, în realitatea analizată însăşi. Cred că, în această a doua carte, Bogdan Călinescu - Nicolas Lecaussin, pentru cititorii săi francezi - confirmă cu asupră de măsură calităţile teoretice, analitice şi chiar stilistice, că ar fi ruşinos să nu scrii bine în Franţa!, deja demonstrate în monumentala sa carte de debut.