Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Boul Ghiocel, pictat de Grigorescu la Câmpina
Probabil nu există român iubitor de artă care să nu fi admirat măcar o singură dată, fie și într-o variantă fotocopiată, un car cu boi pictat de Nicolae Grigorescu. Boul din tablourile marelui nostru pictor este un simbol al hărniciei robuste, al muncii răbdătoare și fără împotrivire. O adevărată simbolistică a prezenței acestui animal de povară în tematica acestor pânze, a aflat și a analizat în cartea sa monografică, intitulată „Pictorul N. I. Grigorescu” (publicată în 1910), bunul prieten al artistului, poetul Alexandru Vlahuță. Acesta scria: „Grigorescu avea, într-o vară, la Câmpina, un bou frumos moldovenesc, îi zicea Ghiocel, și, blând, se deprinsese că venea singur dimineața la pozat, în mijlocul curții, unde-l apărau de muște doi băieți, ca pe împăratul din povești; și sta așa frumos, parcă știa ce taină mare se petrece-n ceasul acela. Seara, când pictorul se plimba gânditor, cu mâinile la spate, de la un capăt la altul al curții, Ghiocel se ținea după el, cu o atingătoare prietenie pentru omul acela bun și tăcut.”
Puțin amuzant, puțin înduioșător să aflăm aceste lucruri despre Grigorescu. Dar și atât de uman. Vlahuță descrie aerul liniștitor care răzbate din compozițiile marelui Grigorescu, ce avea o predilecție spre pitorescul dealurilor și muscelelor pe care își așeza frumoasele care trase de boi. Condeiul scriitorului reface din cuvinte picturile: „Soarele e trecut de amiază. Omul e tolănit cu fața-n jos, deasupra, pe fân. Boii pășesc domol, clipind din ochi, fluturând din urechi, de răul muștelor. Spinările lor ciolănoase mișcă pete de argint în bătaia soarelui. (...) Aproape în toate pânzele lui Grigorescu e liniștea aceasta odihnitoare. Boii lui merg în voie. Rar îi înjugă la greu; ș-atunci, ca să nu-i spetească, nu-i pune niciodată să tragă la deal. În «Căratul lemnelor», în «Cărăușii cu sare», boii se proptesc în jug, oprind în coarne, strânși de la șolduri ca de-o greutate ce dă peste ei. Numai în «Arătura de primăvară» îi îngenunche aproape, pe brazdă; acolo, și în acel strașnic «Drum din greu», ce amintește, în opintirea boilor și în strigătul cărăușului, «Carele cu provizii din războiul de la 1877». E tot așa, un cer de plumb și-o vreme de ploaie, și boii lunecă pe pământul clisos, și spinările lor întinse par otgoane ce stau să se rupă. Și tot așa, un sentiment de neliniște, o înfiorare în aer, apăsarea unei griji, ce nu știi de unde vine”.
Din opera de peste 3.000 de pânze, Grigorescu a dedicat carului cu boi mai mult de 300. „Spre Telega”, „Pe valea Doftanei”, „Spre bâlci”, „În luminiș de pădure”, „Căratul porumbului”, „Plug pe coastă” sunt câteva titluri ale tablourilor în care apar aceste animale blânde, de povară. „Pentru artist, boul este bun tovarăș la greu, în a cărui putere ascultătoare graiul poporului nostru găsește adesea icoane și asemănări de un duios pitoresc: «Bou căzut pe brazdă»...”, mai scria Vlahuță. „Lui Grigorescu i-a vorbit boul prin blândețea privirii, prin încordarea tăcută și fără preget a tuturor puterilor lui... Cu siguranță că e ceva din viața lui, din simplitatea firii lui, din amintirile copilăriei lui”, nota Vlahuță cu încrederea celui care fusese un prieten apropiat al autorului celor mai frumoase care cu boi din arta plastică românească.