Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Bucuria Praznicului, Hristos-Pruncul în viața noastră

Bucuria Praznicului, Hristos-Pruncul în viața noastră

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 22 Dec, 2020

Călătoria noastră către peștera Betleemului ajun­ge la epilog. Peste câteva zile vedea-vom pe Cel Care a făcut timpul și stăpânește veacurile, pe Cel Care a zidit întreg Universul stând smerit la pieptul mamei Sale, înomenit pentru noi, ca pe noi să ne îndumnezeiască. Aceste clipe premergătoare strălucitului praznic al Nașterii Mântuitorului lumii ne duc cu gândul la cealaltă mare sărbătoare a creș­ti­nismului, Învierea lui Hristos Dumnezeu, înaintea căreia Biserica a rânduit, pe lângă îndătinatul post, și o „săptămână mare” numi­tă Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos. Atunci, Biserica, prin rânduielile ei, intensifică postirea și, printr-un program liturgic special, îndeamnă la o pregătire profundă, menită să ne deslușească nouă taina Crucii și a Învierii Domnului.

La Crăciun lucrurile nu se petrec întru totul la fel! În afară de rânduiala Ceasurilor Împărătești, citite în ajunul sărbătorii, și de slujba Sfintei Liturghii, combinată în unele situații cu slujba Vecerniei praznicului Nașterii Domnului, nu se prevăd alte rânduieli specifice precum la Paști. Și totuși, tradiția noastră românească consideră ultima perioadă dedicată intensificării postirii și rugăciunii menite să ne înlesnească întâlnirea cu Fiul Fecioarei Maria. Ne referim la intervalul dintre sărbătoarea Sfântului Nicolae şi Crăciun, când colindăm și primim colindători.

Din răstimpul pregătirii mai face parte și proslăvirea celor doi „moși” (Sfântul Nicolae și Sfântul Spiridon), care în viața lor pământească și-au făcut din milostenie cale către cer, precum şi aștep­ta­rea Moșului Crăciun, aducător de multe cadouri tuturor. Prin toate acestea suntem îndemnați să întâmpinăm „Sărbătoarea Născutului“ - cum se numea odinioară Crăciunul - săvârșind numeroase fapte de milostenie, oferind daruri copiilor și celor ne­voiași, ca să învățăm să ne trăim propria existență ca pe un dar al Preamilostivului Părinte, dar mai ales să conștientizăm darul nepre­țuit primit de noi toți la Crăciun: Însuși Mântuitorul nostru, oferit nouă de Dumnezeu Tatăl pentru a noastră mântuire.

Rugăciunile acestei perioade sunt îmbogăţite de colindele noastre strămoșești. Noi aşteptăm colindătorii cu aceeași emoție sfântă cu care participăm la îndătinatele slujbe de seară, menite să spulbere bezna nopții prin lumina rugă­ciunii. Înseși textele colindelor fac ­referire la o perioadă de veghe: „Sculați, gazde, nu dormiți,/ vremea e să vă treziți,/ că vă vin colindători/ noaptea pe la cântători”. Un alt colind glăsuiește: „Nu dormiți în astă-noapte,/ doară stați și privegheați/ Ș-așteptați pe Domnul Sfânt/ Să vă vie pe pământ”. Deci, așteptarea Nașterii Domnului se face cu priveghere: „Scoală-te, domnu bunu,/ căci nu-i vremea de dormire,/ că-i vremea de-mpodobire./ Căci nici noi că nu dormimu,/ de-aseară, de-alaltăseară,/ Din seara Ajunului,/ Spre ziua Crăciunului”.

Pregătirea impresionantei întâlniri a creaturii cu Creatorul continuă în mod deosebit și în ajun de Crăciun. După învățătura Bisericii noastre, în ultima zi de ajunare de dinaintea praznicului se ține post aspru, rânduit în amintirea ajunării Prorocului Daniel și a celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16), dar și a postului catehumenilor de odinioară, care, în seara acestei zile, primeau Botezul și se împărtășeau pentru prima dată cu Sfintele Taine. Un alt motiv întemeiat al asprei ajunări este apropierea ceasului când Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al Mariei, Fecioara. Atunci vom trăi cu nespusă bucurie, amestecată cu emoție, uimirea că Hristos a lăsat slava dumnezeiască, făcându-Și din peșteră palat preafrumos, că Dragostea a părăsit Cerul găsindu-Și sălaș într-o iesle, că El, Care exista înainte de a fi timpul, a venit să locuiască în istoria oamenilor; Cel Atotputernic S-a făcut Prunc la Betleem. Cel fără de trup S-a întrupat, Cel nevăzut Se vede, Cel de neatins Se lasă atins, Cel din afara timpului a luat început, Fiul lui Dumnezeu devine Fiul omului. A coborât din ceruri, a venit să ne caute și, știind că noi n-am fi găsit calea către El, S-a făcut El Însuși calea noastră și ne-a dat pilda viețuirii Sale, ca să mergem pe urmele Lui. Oare cum L-am putea întâmpina mai bine pe Sfântul Prunc dumnezeiesc, dacă nu prin post și rugăciune?

Așadar, bucuria de dinaintea luminatului praznic al Nașterii Domnului nu trebuie să fie generată de o somptuozitate găunoasă, ci de prezența lui Hristos-Pruncul în viața noastră. De aceea Dum­nezeu-Copilul Se află în centrul sărbătorii. El aduce bucuria, El este strălucirea! Tot El îl trimite pe Moș Crăciun! Hristos reprezintă neprețuitul dar oferit nouă de Tatăl Ceresc spre a ne mântui. Icoana Nașterii Sale trebuie să troneze și în bradul împodobit, căci Domnul este Pomul Vieții. Gustând din Trupul şi Sângele Lui, primim che­zășia părtășiei cu lumina cea neînserată.

Citeşte mai multe despre:   Craciun