Bucuria roadelor şi frumuseţea recunoştinţei

La 7 mai 2009, părintele arhidiacon profesor Ioan Ivan de la Mănăstirea Neamţ a împlinit 94 de ani. Fiecare aniversare de o asemenea însemnătate are o semnificaţie aparte, arătând, pe de o parte, darurile cele bogate primite de la Dumnezeu şi, pe de altă parte, neuitarea semenilor, recunoştinţa, preţuirea şi iubirea altora, tot mai rar întâlnite în lumea noastră. Vârsta patriarhală la care a ajuns părintele Ioan Ivan, figură „legendară“ în toată Moldova, este considerată de toţi ucenicii săi răsplata Părintelui ceresc pentru acest slujitor smerit şi îndelung-răbdător care s-a identificat total cu lucrarea teologică de la seminarul nemţean şi cu viaţa duhovnicească a Mănăstirii Neamţ, sub streaşina căreia vieţuieşte de aproape 60 de ani.

60 de ani de vieţuire în duh filocalic

În vremea când părintele Ioan Ivan împlinea 90 de ani, am cercetat câteva publicaţii, cu precădere revista „Mitropoliei Moldovei şi Sucevei“ - devenită, după 1990, „Teologie şi Viaţă“. Am întâlnit, aproape în fiecare număr al revistei, articole, studii, cronici şi însemnări ale părintelui Ioan Ivan, publicate în peste 40 de ani. Cele mai multe dintre ele tratează teme legate de Mănăstirea Neamţ, de ctitorii, ierarhii care şi-au legat numele de Ierusalimul Ortodoxiei Româneşti, însemnări inedite din biblioteca valoroasă a chinoviei, personalităţi eclesiale şi laice şi atâtea altele. Aproape că nu este segment al vieţii duhovniceşti şi culturale al Lavrei pe care părintele Ioan să nu-l fi atins în scrierile sale. Articolele sale, presărate în multe periodice bisericeşti şi nu numai, au fost adunate într-o lucrare intitulată sugestiv: Părintele Ioan Ivan de la Neamţ - Un arhidiacon erudit şi un profesor evlavios, apărută în două volume, care însumează aproape 1.100 de pagini. În acest fel, Opera omnia apărută la Editura Basilica are binecuvântarea şi un Cuvânt înainte semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa i-a acordat părintelui Ioan Ivan Crucea Patriarhală, clasa I, aşa cum altădată i-a oferit Crucea Moldavă, cea mai importantă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În ziua aniversării sale, părintele Ioan Ivan a trăit ca într-o zi de sărbătoare. Înalt Preasfinţiţi şi Preasfinţiţi Episcopi, peste 150 de preoţi, monahi, prieteni şi cunoscuţi ai venerabilului arhidiacon şi profesor au venit, cu recunoştinţă şi preţuire, pentru cel sărbătorit. Liturghia arhierească, frumuseţea cântărilor şi a cuvintelor rostite, florile, darurile, urările şi gândurile celor prezenţi s-au îndreptat către părintele Ivan. Copleşit de toate cele ce se întâmplau în juru-i şi parcă puţin situat dincolo de acestea, părintele profesor părea un avvă coborât din altă lume. La cunoscuta-i barbă s-au adăugat şi pletele ninse căzute pe umeri, ca la bătrânii monahi rupţi de lumea înconjurătoare. Monah a fost şi el în ultima parte a vieţii, chiar dacă, în mod formal, nu şi-a făcut (depus) făgăduinţele.

Participând la acest moment important din viaţa părintelui Ivan, am simţit o mare bucurie. Este vorba de recunoştinţa pe care trebuie s-o cultivăm cât mai des şi s-o îndreptăm către cei care au ostenit în ogorul Bisericii şi în ţarina credinţei. Roadele acestei osteneli se văd în mulţimea discipolilor răspândiţi mai ales în Moldova, dar şi în alte locuri din ţară sau dincolo de hotarele ei. Sunt apoi numeroasele pagini scrise cu migală şi dăruire, sutele sau miile de Liturghii şi privegheri, orele de profesorat şi directorat, ceasurile de rugăciune şi grija remarcabilă pentru viaţa Bisericii. Rareori se poate întâlni în viaţa unui om aproape 70 de ani de slujire a sfântului altar, 35 de ani de slujire la catedră şi aproape 60 de vieţuire în duh filocalic, lângă cea mai cunoscută mănăstire românească. Aniversarea de la Neamţ a depăşit graniţele unui eveniment obişnuit şi aceasta datorită personalităţii părintelui Ioan Ivan.

Marile bucurii ale părintelui Ioan Ivan

Viaţa părintelui Ivan mai are încă pagini nescrise. Nu se poate face o evaluare totală a lucrării sale, dar putem vorbi, fără teama de a greşi, de statornicie, jertfelnicie, rodnicie şi înveşnicire.

Păstrez amintirile ce-l zugrăvesc pe părintele Ivan ca pe un slujitor neîntrecut. Vocea sa gravă aşeza în nouri un cântec către Bizanţ, Roma şi marginile lumii. Clopotul cel mare al Neamţului a împrumutat părintelui profesor vibraţii şi sonorităţi nepământene, iar glasul lui aduce în sufletele altora pace şi linişte, care vin de la Creatorul Universului. Privegherile de la Neamţ, săvârşite în ajunul „Înălţării Domnului“ sau în celelalte zile, rămân marile bucurii alături de părintele Ivan şi diaconii altor vremuri.

Atenţia arătată Mănăstirii Neamţ întrece în preocupări pe aceea a monahilor şi se concretizează într-o completă monografie apărută în anul 1981, precum şi în sumedenie de articole, studii, însemnări. În caiete speciale a trecut săptămânal sau chiar mai des evenimente petrecute la seminar sau în mănăstire, la schiturile din jur sau la alte mănăstiri din vecinătate. Grupate într-un anumit mod, ar putea fi aşezate în pagină şi tipărite. La fel s-a întâmplat cu aproape toate cărţile valoroasei biblioteci a Neamţului. Prin mâinile părintelui Ioan Ivan au trecut, vreme de 50 de ani, manuscrise, cărţi tipărite în veacurile trecute, Evanghelii, multe dintre ele ascunzând între paginile lor slove inedite, informaţii preţioase care au îmbogăţit istoria Mănăstirii Mănăstirilor. Cu răbdare impresionantă, a cules din manuscrise date despre viaţa mănăstirii în trecute vremuri şi mai ales în timpul vestitului stareţ Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski. Informaţiile oferite în urma lecturilor din biblioteca nemţeană aşază Mănăstirea Neamţ între marile centre monahale ale lumii, cu preocupări duhovniceşti şi cărturăreşti fără egal, timp în care cei 1.000 de călugări, ca albinele unui stup, acumulau lumină în suflete, pentru a călători împreună cu ea întru împărăţia luminii. În această lumină a monahilor nemţeni a vieţuit, ca un monah autentic, părintele Ioan Ivan. La uşa căsuţei mănăstireşti în care a locuit în acest răstimp au bătut, aproape în fiecare zi, discipolii de odinioară, ajunşi între timp ierarhi, preoţi, profesori, ostenitori în varii domenii, care-şi aduc aminte de dascălul lor. Cândva, părintele Ivan îmbina exigenţa cu bunătatea. A renunţat la exigenţa anilor de profesorat pentru că-şi făcuse datoria. Elevii lui au înţeles mesajul transmis şi viaţa lor a apucat pe drumul cel bun care-L caută pe Cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa. Numeroasele evocări alcătuite pentru profesorul de faimă vorbesc tocmai despre această vocaţie de dascăl pentru care părintele Ivan şi-a pus sufletul şi cei mai mulţi din anii vieţii lui.

Un exemplu de prietenie desprinsă din pagini de patristică

O altă calitate evidentă este aceea a bunei cuviinţe, modestiei, şederii în tăcere, departe de zgomotul lumii. În aproape 60 de ani, părintele a avut multe oferte din partea unor mari ierarhi ai Bisericii. A rămas credincios iubirii faţă de şcoală, cărţi, slujbe, oameni, flori şi linişte. Mai ales în anii de pensie s-a aşezat la masa de scris, s-a numărat printre ostenitorii Tipografiei mitropolitane de la Neamţ, a fost prietenul şi binefăcătorul altora.

Un alt aspect care merită amintit este cel care vorbeşte despre atenţia părintelui Ioan Ivan pentru schiturile Mănăstirii Neamţ. La începutul anilor â90, i-am cerut câteva date despre Schitul Vovidenia. În monografia Mănăstirii Neamţ dedicase câteva pagini majestuosului lăcaş din vecinătatea Lavrei. Credeam că doar acestea erau informaţiile pe care le deţinea. Mi-a pus în braţe un dosar cu însemnări preţioase, găsite, în parte, tot în manuscrisele îngălbenite de vreme. Le-am cercetat cu atenţie şi am alcătuit o monografie care a cunoscut trei reeditări. I-am adresat, în paginile acesteia, mulţumiri, iar sfinţia sa s-a arătat mulţumit de lucrarea în sine, mărturisiri aşezate şi în paginile unor epistole pe care le păstrez la loc de cinste.

Părintele Ioan Ivan este şi un exemplu de prietenie desprinsă din pagini de patristică. A cultivat mai întâi prietenia cu profesorii şi foştii elevi, cu monahii nemţeni şi cu cei din alte mănăstiri. Era invitat permanent la hramurile mănăstirilor din Moldova, slujea cu ierarhi pe care-i cunoştea demult, cu stareţi şi stareţe care au învăţat din felul lui de a fi, cu preoţi de enorie care au copiat stilul profesorului lor, a cărui imagine e aşezată aproape de icoane. Grija lui nu a fost îndreptată doar spre Neamţ. Bistriţa, Agapia, Văratec, Nechit, Tarcău, Bisericani şi altele au captivat atenţia părintelui Ivan, rămânând în urma lui articole elaborate cu grijă, acribie şi profesionalism.

N-aş putea uita vreodată slujirile dimpreună cu părintele Ivan în diferite locuri, frumoasele discuţii de pe cerdacul căsuţei sale, din grădina plină de flori sau de pe drumuri de munte. Călătorind odată spre Pocrov, pe covor de frunze ruginii, am descoperit, dacă mai era nevoie, faptul că nu era loc din Munţii Neamţului a cărui taină să n-o cunoască părintele. Fiecare pârâu, fiecare poiană, troiţă, răscruce de poteci avea o poveste pe care părintele o ştia. Poveşti adevărate cu oameni sfinţi în care părintele Ioan Ivan are un loc distinct.

Cuvintele acestea nu urmăresc să prezinte un om fără de păcat. Astfel de cazuri nu există. Dar trebuie să recunoaştem când semenii noştri înmulţesc talanţii primiţi de la Dumnezeu. Unul dintre aceştia este venerabilul profesor de la Neamţ, arhidiaconul Ioan Ivan.