Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Bucuria slujirii Domnului pentru o jumătate de veac

Bucuria slujirii Domnului pentru o jumătate de veac

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Preotul Grigore Luțai din Săpânța Maramureșului voievodal împlinește 50 de ani de la primirea Tainei Preoției.

Pentru slujitorii Sfântului Altar, cel mai mare dar este acela al primirii Sfântului Agneț, al Trupului Mântuitorului, în ziua hirotoniei în treapta preoțească. Potrivit rânduielii liturgice, după prefacerea Cinstitelor Daruri, arhiereul oferă Sfântul Trup al Mântuitorului, spunându-i preotului nou hirotonit: primește acest odor și Îl păstrează până la a doua venire a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceară de la tine!

Așadar, primirea neprețuitului Odor și păzirea Lui reprezintă îndatorirea principală a misiunii unui sacerdot.

Este greu de exprimat în cuvinte cât de mult se ostenește un preot, fie unul osârduitor, fie altul cu obișnuite calități, ori unul care strălucește prin daruri speciale, sau altul care abia se poate așeza sub greutatea crucii vieții sale.

Momentul legat de împlinirea celor 50 de ani de la hirotonie este plin de nădejde și bucurie pentru cel care și-a închinat viața slujirii Domnului, dar și pentru cei care s-au bucurat de darurile lui Dumnezeu, revărsate prin mâna Sa binecuvântătoare.

Preotul Grigore Luțai a primit în 1971, la începutul lunii decembrie, darul Preoției, prin punerea mâinilor și rugăciunea Episcopului Teofil Herineanu, devenit peste ani Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului.

În Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul de pe Someș, ierarhul rugător a împlinit Taina Hirotoniei pentru un tânăr care a vădit vocația de sacerdot încă de timpuriu.

Vocația se tâlcuiește chemare. Dar înseamnă mai mult de atât, căci presupune dragoste pentru Cuvânt și pentru propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, înseamnă curaj, mărturisire, jertfelnicie, renunțare, dar mai ales bucuria de a sluji Domnului.

Consider că cele mai inspirate cuvinte la un astfel de moment sunt cele din Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, în care marele misionar îi spunea ucenicului său că își aduce aminte de lacrimile lui și dorește să se umple de bucurie văzându-l. Îl sfătuia să aprindă și mai mult harul lui Dumnezeu, care a fost întru el prin punerea mâinilor și pogorârea Harului.

Apostolul Pavel îl îndemna pe ucenic, cum l-ar fi povățuit Episcopul Teofil pe preotul Grigore: Nu te rușina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanțuri pentru El, ci pătimește împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea de la Dumnezeu (2 Timotei 1, 8).

Apostolul Pavel adaugă: Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce el mai întâi din roade (2 Timotei 2, 3-6).

Preotul Grigore Luțai caută să se lupte după legile jocului. S-a străduit, a mărturisit și lupta lui a fost dusă tocmai pentru ca Hristos să fie biruitor. Semnele s-au arătat și vor mai fi, inima lui s-a legat iremediabil de un loc cunoscut al Maramureșului istoric, Săpânța, unde oamenii au un specific aparte. Mărturisesc că s-a străduit să împlinească cuvântul Evangheliei și să fie asemenea Apostolului, care nu a căutat la cele ale lumii, ci la lucrările Duhului.

Am fost și eu pelerin, cu darul lui Dumnezeu, la Săpânța. M-am bucurat să văd o mănăstire nouă, construită pe locul vestitului Peri, care s-a pierdut de demult, în negura vremurilor.

Biserica satului și ea a fost înnoită, atât prin strădania preotului Grigore, cât și prin cea stăruitoare a fiului său, preotul Leon Iustin, ajutat în misiune de preoteasa Iuliana.  

S-au luptat mult și lupta încă nu s-a sfârșit, întrucât ea se duce până la capăt…

Preotul râvnitor face din noapte zi și din zi noapte. Este slujitorul tuturor, răspunde fără hodină cerințelor credincioșilor, fiind asemenea celui care a lăsat toate și a apucat coarnele plugului, fără să se mai uite înapoi.

Un preot râvnitor nu caută laudă de la oameni, pentru că oricum lauda oamenilor este trecătoare și înșelătoare, astăzi te laudă, iar mâine nu te mai cunosc.

Unii oameni îți vorbesc frumos când te întâlnesc, dar au altă atitudine când ești absent.

Sunt mulți oameni albi pe dinafară, dar înăuntru negri, pe când alții sunt negri după chip, dar în ei de un alb strălucitor (imaculat).

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, capitolul 12, îi îndeamnă pe ucenicii săi, zicându-le: Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng. Avem datoria să ne bucurăm cu cei care, la celebrarea aniversării, la ziua de cinstire a sfântului ocrotitor sau cu alte prilejuri, se bucură și trebuie întotdeauna să plângem cu cei care au nevoie de mângâierea noastră, fie și printr-un simplu cuvânt transmis de departe…

Împreună cu rugăciunile care se cuvine a fi înălțate într-un astfel de moment, adaug și eu bune urări la împlinirea a 50 de ani de preoție preotului jertfelnic din Săpânța Maramureșului istoric și mă rog Preamilostivului Dumnezeu să-i răsplătească râvna, dragostea, bunăvoința cu care a lucrat pentru Casa lui Dumnezeu.

Mă rog ca Dumnezeu să răsplătească celor din familia lui, mai ales doamnei Ioana preoteasa, cea dăruită cu mulți talanți, care a crescut copiii în frică de Dumnezeu și cu râvnă sfântă, fiind primitoare de străini și dăruitoare de bucurii multora.

De asemenea, fiilor părintelui, rudeniilor și credincioșilor care împreună cu el ostenesc pentru a cinsti pe Domnul și pentru a ridica frumos lăcaș Celui Preaînalt, biserică măreață, impunătoare, cu specificul ei unic, fiind înconjurată de morminte care zâmbesc.

Păstrez în inima mea evlavia și râvna multor preoți, dragostea lor exprimată în fapte, realizările pe măsură, unele dintre ele exemplare.

Între aceștia, părintele Grigore Luțai, care s-a străduit în ultima jumătate de veac să slujească cu multă dăruire Domnului și semenilor, ocupă un loc special. Am nădejdea că roadele misiunii sale se vor vedea pentru mulți ani de acum înainte.

Axios!