Bucuros şi simplu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Un articol de: Pr. Marius Daniel Ciobotă - 07 Martie 2013

Bucuria mi se pare semnul distinctiv al unui suflet delicat şi totuşi viguros. Scriu acum despre acest sentiment pentru că l-am căutat dintotdeauna şi încă îl mai caut. Nu pot spune însă că nu l-am găsit, de atâtea ori, dar nici că am ştiut să-l păstrez de fiecare dată. Există o artă a bucuriei, fără îndoială, pe care aş considera-o mai degrabă un har inefabil venit de la Cel de Sus. Nu poţi învăţa să te bucuri mimând. Esenţa bucuriei este spontană şi, uimitor lucru, se mulţumeşte cu puţin. Ai fi tentat să spui că acest soare al fiinţei se arată la capătul unor mari eforturi şi investiţii personale, dar observi totuşi că omul care ştie să se bucure nu devine aşa, ci pur şi simplu este aşa. Prin această însuşire definitorie, el probează o simplitate care îl transcende, făcându-l eminamente admirabil. Aptitudinea lui de a se bucura autentic este liberă de orice contingenţă. Dacă ar fi să-şi calculeze sentimentele, să şi le inducă în funcţie de context, le-ar pierde, ajungând la un trist simulacru lăuntric. Lui nu-i poate umbri nimeni, de pildă, momentele de comuniune familială, pe care le transformă în adevărate clipe de rai. Fiecare pas al drumului existenţial are pentru el virtualitatea unei împliniri. Rugăciunea şi-o spune în cel mai adânc limbaj interior, fără resentimente mascate ori complexe de vreun fel faţă de semenii săi. Insucceselor, nu puţine, le surâde încrezător în lucrarea Proniei. Suferinţa îl oţeleşte. În ciuda unor mari şi diverse încercări duhovniceşti, simplitatea bucuriei nu pierde, ci adună har peste har. Sublimul pe care i-l revelează autorul ei îi dă acest privilegiu.

A-ţi refuza firescul profund al bucuriei este la fel de condamnabil cu a-l suprima altuia. Altfel spus, dreptul tău de a te bucura devine un fapt moral, pentru că, în această perfectă armonie a spiritului, iradiezi bunătate şi îl poţi schimba pe cel de lângă tine prin simpla manifestare a firii tale. Omul care a înţeles Evanghelia este bucuros şi simplu. El preţuieşte viaţa ca pe cel mai scump dar divin, urmărindu-i, cu candoare activă, finalitatea. Nu trăieşte la limita depresiei sau a frustrărilor negativiste, ci învăluie până şi cele mai neînsemnate împrejurări ale vieţii într-o strălucire spirituală a cărei sursă îţi este greu să o descrii, dar pe care ai vrea să o descoperi pentru a te adăpa şi tu, insaţiabil, din puterea ei. Omul „născut de la Dumnezeu“ prin credinţă şi dragoste posedă o cheie interioară a tuturor existenţelor, mai simple sau mai complexe. Pentru el întunericul acestei lumi, adică cel pe care-l găseşte adesea în sufletele oamenilor, nu este decât un neînsemnat obstacol în calea luminii cu care Dumnezeu l-a înzestrat generos şi pe care el o împărtăşeşte, natural, de la primul gest. Cu toate acestea, omul croit astfel nu este un ignorant în privinţa realităţilor sociale care îl înconjoară. „A fi simplu reprezintă o întoarcere savantă la nevinovăţie, şi cât de mult trebuie să ştii ca să poţi fi din nou nevinovat!“, notează undeva Constantin Noica. Trebuie să poţi cuprinde în bucuria simplităţii tale toate imperfecţiunile lumii şi ale vieţii, deşi suferi pentru ele, cunoscându-le. Prin aceste calităţi, creştinul pe care îl descriu (n-aş vrea să-l considerăm utopic!) poartă cu succes lupta soteriologică a depăşirii propriei finitudini, chiar dacă nu conştientizează aceasta.

Vă mai amintiţi celebra pildă a curelarului din Alexandria? Ascetul sever Antonie cel Mare a luat smerenie de la un om care se bucura de viaţă în cea mai curată simplitate creştinească. Greu de găsit o astfel de persoană! Unde ar trebui căutată? În jur, de ce nu. Dar mai bine în noi, acolo unde frumuseţile de suflet creionate mai sus aşteaptă să fie descoperite şi puse în lucrare.

Abonamente

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA

Bucuros şi simplu