Bunii ziarişti, conspiraţiile şi alegerile de la Patriarhie

▲ Mai este un gen de jurnalism care se practică frenetic prin ziarele noastre „de calitate“: presa de zvonuri provenite din surse de informare de regulă anonime, totul livrat la pachet cu o teorie conspiraţionistă, în baza principiului că nimic nu este ceea ce pare a fi ▲

Despre felul în care se face presă în România anului de graţie 2008 se vorbeşte în termeni nu tocmai măgulitori. Tendinţa de tabloidizare a conţinutului ziarelor e o realitate pe care nu o poate nega nimeni. „Tabloidizarea“ nu se referă la formatul „tabloid“, în care apar numeroase gazete oneste de informaţii (de dimensiunile apropiate formatului A3, cu ajustări în funcţie de caracteristicile rotativei de tipărire). „Tabloidizarea“ se referă, de fapt, la un gen de presă care se ocupă de cronica nimicului, care transformă faptul divers în ştire senzaţională de presă şi bârfa în anchetă jurnalistică. Facem o invitaţie cititorilor care se îndoiesc de cele spuse şi îi rugăm să răsfoiască oricare trei ziare apărute în oricare zi, fără a lua în acest pachet „tabloidele“ cu eticheta pusă, care cel puţin nu fac nici un secret din opţiunea de a face acest tip de presă.

Veţi vedea, la cele trei ziare „serioase“, cel puţin un articol din pagina întâi, care se ocupă de vreo declaraţie „fulminantă“ a unui politician la adresa unui rival. Pe baza acelei declaraţii, se construieşte un întreg eşafodaj de ipoteze, se analizează cele spuse, se compară cu declaraţiile de acum doi, trei sau şase ani şi se trag concluzii categorice privind iminenţa declanşării unui „război“ între două persoane, două „palate“, două viziuni politice şi aşa mai departe. Dacă s-ar fi luat în serios numai exemplul cu bătălia dintre „palatele“ Cotroceni şi Victoria, ar fi trebuit ca în urmă cu trei ani să fi avut loc deja alegeri parlamentare anticipate, nu la termen, cum se va întâmpla în această toamnă.

Dar nu numai presa de „declaraţii“ face carieră la noi. Mai este şi presa de bârfă „de calitate“, altfel decât cea profesată în gazetele care tipăresc fotografii făcute de paparazzi prin locuri publice. Veţi afla, în aceste ziare „serioase“, de exemplu, amănunte despre viaţa pe care o duc odraslele politicienilor sau ale milionarilor români. De altfel, regula de a nu te lega de familia unei persoane publice e încălcată cu nonşalanţă de aproape toate gazetele, invocându-se, cu argumente subţirele, „interesul public“ vizavi de asemenea abordări jurnalistice.

Care este „interesul public“ slujit prin publicarea automobilului pe care-l conduce fiul unui afacerist milionar? A fost prins cumva acel milionar că nu şi-a plătit taxele şi impozitele la stat, sau că a încasat bani publici fără a presta munca angajată, iar din aceste sume ilicite a cumpărat feciorului o maşină de lux? Bineînţeles că nu e vorba de aşa ceva, dar de ce să nu se enerveze poporul când vede un puşti de 19 ani care conduce o maşină de un milion de euro, cumpărată de tac-su? Prea puţini îşi pun întrebarea, legitimă de astă dată: ce treabă are ziaristul cu felul în care îşi cheltuie banii personali un cetăţean? De ce trebuie să apară într-o publicaţie amănunte privind viaţa de familie a unui politician sau om de afaceri, chiar dacă aceştia nu şi-au implicat membrii familiei în ecuaţia banului sau a interesului public? Exemple privind modul în care se încalcă dreptul la viaţă privată a persoanelor publice putem găsi cu duiumul, din păcate prin ziare care fac parte din presa numită „quality“, pentru a se diferenţia, vezi bine, de tabloide.

Mai este un gen de jurnalism care se practică frenetic prin ziarele noastre „de calitate“: presa de zvonuri provenite din surse de informare de regulă anonime, totul livrat la pachet cu o teorie conspiraţionistă, în baza principiului că nimic nu este ceea ce pare a fi. Aşa se ajunge la aruncarea pe piaţă a celor mai stupide, aberante, incredibile teorii privind comploturi, „lucrături“ şi lupte între „tabere din interior“, în legătură cu orice eveniment de interes. Exemple sunt nenumărate, începând cu viaţa internă a partidelor parlamentare, unde se vorbeşte despre comploturi care mocnesc gata să explodeze şi terminând cu conspiraţia din spatele jurizării unor cântece pentru stabilirea finalistei care va participa la concursul „Cântarea Europei“, mai cunoscut sub denumire de Eurovision.

S-a încercat aplicarea tiparului conspiraţionist şi în cazul evenimentelor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, fără rezultate deosebite, însă. Astfel, la alegerile de anul trecut s-a afirmat în presa „de calitate“ că există două „tabere“ în cadrul Sfântului Sinod, care promovează fiecare un candidat la funcţia de Patriarh. Bineînţeles, analizele şi previziunile din aceste gazete au fost infirmate de realitate. Explicaţia este simplă: într-un organism cum este Sfântul Sinod nu există „tabere“, cum se întâmplă într-un parlament sau într-un guvern de coaliţie, unde există două sau mai multe forţe politice separate de ideologie. Credeţi că-i interesează pe bunii noştri ziarişti o asemenea explicaţie?

Săptămâna trecută, Sfântul Sinod s-a întrunit la Reşedinţa patriarhală pentru alegerea ierarhilor din opt eparhii vacante. Presa noastră nu s-a ocupat decât de alegerea noului Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi nimeni nu înţelege de ce ziariştilor din „presa serioasă“ li s-au părut mai puţin importante alegerile pentru scaunele vacante de episcop al Slatinei, de episcop al Episcopiei Tulcei, de episcop al Sălajului, de episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia, al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord şi de episcop al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Australia şi Noua Zeelandă.

Chiar dacă s-a ocupat pe îndelete numai în legătură cu alegerea pentru scaunul de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, presa noastră nu a reuşit nici un „pronostic“. Toate teoriile, ipotezele cu valoare de certitudine vehiculate s-au spulberat prin alegerea în această înaltă demnitate a IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, persoană care nu era în „calculele“ jurnaliştilor şi comentatorilor „de specialitate“. Iar după acest rezultat, considerat de mulţi ziarişti „surprinzător“, prea puţini au stat să se gândească: „Dar dacă acolo s-a întâmplat altceva, ce noi nu putem teoretiza la fel cum o facem în cazul alegerilor interne de la partide, dacă acolo chiar s-a votat sub inspiraţia Duhului Sfânt?“ Cine să-şi pună asemenea întrebări? Viaţa merge înainte, mâine se scoate din pălărie un alt „scandal“, despre care îşi vor da cu părerea aceiaşi buni ziarişti. Desigur, mai sunt câţiva gazetari care ştiu cum stau lucrurile şi scriu în cunoştinţă de cauză. Despre excepţiile care confirmă regula ce putem spune? Numai de bine.