Butelci cu sfințenie

Înainte de a-și da sufletul, a simțit nevoia să se spovedească în fața celor ce se spovediseră toată viața la el. Să le arate, mai precis, cum izbutise să trăiască atât de mulți ani fără apă și fără mâncare. Nu coborâse niciodată de pe dealul unde își dusese zilele într-o bisericuță în care se găseau doar două icoane. Ieșise din bisericuța aceasta numai o singură dată, acum, la urmă, când toți cei din satul de la poalele dealului îl văzură pășind pe aer și oprindu-se deasupra lor, ca să-i cheme c-o voce surprinzător de veselă sus. Mai mult decât faptul că putea să plutească, i-a mirat veselia din vocea lui.

Până seara s-a adunat tot satul în biserica din vârful dealului. Pustnicul a luat una dintre cele două icoane de pe pereți, pe cea mai mică dintre ele, și a început s-o clatine, ca pe o butelcă, doar că una cu sfințenie. E plină ochi, a spus el, trebuie să vărs câțiva stropi din înger pe jos, ca să se poată acidula lumina, după care umplu un păhăruț și-l dau pe gât. Până la miezul nopții îngerul crește la loc, astfel că, dimineața, vărs iarăși nițel din el și mai sorb un păhăruț. 

Îmi astâmpăr foamea și setea de două ori pe zi, nu rabd cum ați crezut poate mulți dintre voi. Icoana asta m-a ținut în viață. Dar acum, gata, e timpul să mă dau pe mâna celeilalte icoane, care mă va ține în moarte. Icoana de care zicea, înaltă cât statul de om, era goală pe dinăuntru. 

Spunând toate acestea, bătrânul sihastru și-a desprins tălpile de podeaua bisericii și-n văzul tuturor a intrat în icoana de care tocmai vorbise. A trebuit să se micșoreze un pic, ca să încapă și aura ce-i apăruse din senin în jurul capului.

Să știți că moartea mea seamănă mult, chiar foarte mult cu viața, a strigat el din icoană, după care a tăcut, nu doar din gură, ci din întregul său trup. Numai lumina din ochi i se mișca. Și barba ce-i crește întruna, revărsându-se din icoană în biserică, iar de aici afară, pe dealul ce se făcuse ca fulgul de ușor, suind, cu tot ce se găsea pe el, spre cer. 

Puținii oameni care rămăseseră jos îl vedeau trecând de câteva ori pe an pe deasupra satului lor. Ochii vii ai sihastrului din icoană îi vedeau și ei pe cei de jos și, văzându-i, li se părea că viața acestora seamănă mult, chiar foarte mult cu moartea!