Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Călător şi misionar prin apusul Europei

Călător şi misionar prin apusul Europei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

În vremea studiilor postuniversitare pentru care a mijlocit binevoitor şi vizionar patriarhul Justinian Marina, ieromonahul Antonie Plămădeală a călătorit mult, a vizitat catedrale, mănăstiri şi comunităţi, a întâlnit oameni de marcă dintru a căror experienţă a învăţat ca un student eminent ce era.

Episoade - sau frânturi - ale experienţei sale de la Oxford ori din alte locuri ale bătrânului continent se regăsesc în epistolele-tezaur pe care le-a expediat familiei preotului Petru Ciobanu şi preotesei Angela din Slatina Fălticenilor.

"Dragii mei,

Sunt dezolat. Dezolat. Mai întâi pentru că doamnei nu i-am plăcut în poza din Luceafărul, şi în al doilea rând pentru că n-aţi reuşit să omorâţi boul de tot!

Petruş, îţi mulţumesc. Aşa e: e o poză de om serios. Dar şi îmbătrânit şi urâţit. Ce să fac, aşa arăt şi altul n-am. Poza am făcut-o la Oxford, în grabă, că mi-o cereau cei de la editură. În Anglia, fotografii sunt mai proşti decât în România. Precum se vede. N-au putut să mă scoată mai frumos decât sunt. Cred totuşi că doamna, tot uitându-se la mine, cel din Luceafărul, se va împăca cu ideea că chiar aşa arăt şi până la urmă chiar va realiza că sunt… frumos! Mie nu mi se pare că poza e chiar groaznică. Zău! Dar lasă să fie poza groaznică şi romanul bun. Mai rău o să fie dacă vor zice despre roman că e groaznic. Ce poţi să ştii. Mistic, vetust etc. etc., dar se cheamă că sunt… scriitor. Se cheamă că tot era ceva de capul meu! Cine zice aşa?

Mulţumesc pentru gândurile bune cu ocazia Sf. Antonie. Sunt aşa de ocupat că n-am avut timp să mulţumesc la timp. Cu ce sunt ocupat? Domnul mai ştie. Abia am terminat conferinţa din Londra, că acum trebuie să mai ţin două la Oxford. Una chiar vinerea viitoare şi alta pe 11 febr., să conduc un seminar la Universitate, adică să vorbesc jumătate de oră ca să le dau deştepţilor subiecte de întrebat. Şi mai am şi altele. Nu vi le spun dintr-odată, ca să nu vă obosesc! La Londra am avut succes mare. Drept urmare am mai primit două sau trei invitaţii de pe la alte Societăţi să vorbesc după Paşti. Şi mai am şi o teză de făcut. Noroc că am fost asigurat din ţară că mi se va da pace să-mi termin studiile, adică să mai stau şi anul şcolar 1970-1971. Asta-i. Deci ne vom vedea în 1971, vara. Eu alb şi obosit de muncă, voi gata să mă luaţi în primire şi să mă plimbaţi puţin prin România de care mi-e dor, aşa cum mi-e dor şi de voi.

Petruş, nu fi trist că "te-a spus". Nu-i mare lucru. Şi adică de ce să te tot ascunzi? I se poate întâmpla şi unui şofer bun. Chiar şi dumneaei. Cum e cu romanul? A apărut? Aştept să-mi trimiteţi exemplarele cerute şi să-mi păstraţi şi la voi un oarecare număr, că voi dispărea şi va trebui să pot dovedi unora că într-adevăr am scris cândva o carte! Mai scrieţi-mi, mă bucură. Şi zău, chiar e groaznică poza? Sunt dezolat. Dezolat.

Vă îmbrăţişează,
Leonea"

(Scrisoarea din 3 februarie 1970, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)

"Dragii mei,

Am un scurt răgaz şi iată că îmi calc cuvântul. Vă scriu chiar înainte de a şti dacă "meritaţi" cum vă ameninţam într-o (pe o) vedere. Experienţa asta de "profesor" e foarte interesantă. S-a făcut mare publicitate aici, s-au tipărit invitaţii, s-a scris în ziare şi s-a anunţat la radio Madrid că soseşte Măria Sa părintele Antonie. Probabil de acolo asta sună interesant. Mie mi se pare cumva obişnuit. Parcă m-aş fi născut să fiu profesor în Salamanca. Desigur, auditoriul e în marea majoritate studenţesc, dar vin şi mulţi profesori. Ortodoxia e aici ceva îndepărtat, răsăritean, deşi se păstrează multe tradiţii de dinainte de despărţire. Am văzut multe lucruri interesante ("Te cred"), multe vechituri. Peste tot, ca şi la noi, oamenii îşi arată mai ales gloria trecutului. Am văzut şi lucruri noi. Printre altele, după o liturghie la capela universităţii, în care abia am încăput, la uşă, cu orchestră şi cu castagnete, foarte spaniolă, cu melodii care se pot dansa şi care au doar cuvinte religioase. Păcat că n-am cu mine un magnetofon. Viaţa e în general ieftină, dar mai ales pentru străinii care vin cu dolari sau lire. O pereche de pantofi costă 2 lire, iar cei mai ieftini, chiar o liră (40 lei). Bineînţeles că mi-am cumpărat o pereche. O cămaşă e însă de trei ori mai scumpă. Vinul e de trei ori mai ieftin decât o sticlă de pepsi-cola, iar o plimbare cu taxiul e cât trei-patru vederi. În avion, Londra-Madrid, am auzit româneşte şi bineînţeles m-am alăturat lor. O mamă şi un copil. Copilul (20 ani) n-a fost niciodată în România, dar vorbea cu cel mai bucureştean accent. Probabil duminică voi fi la ei la masă, la Madrid. La despărţire, doamna mi-a dat cartea ei de vizită: Contesa Ana Tamara de Costelrosso, originară din România. Şi aşa! cum o mai fi oare la Drăceni. Mi se pare foarte departe. Umblatul ăsta prin lume îţi dă sentimentul unui vis prelungit din care nu te trezeşti decât spre a visa alt vis. Adevărata trezire va fi la întoarcere. Şi ce păcat că voi fi mai bătrân cu trei ani, mai alb şi mai plictisit pentru că voi fi după prea multe experienţe şi nu ştiu dacă noutăţile cu care voi fi confruntat la întoarcere vor fi în stare să-mi mai solicite interesul. Dar să nu anticipăm. Viaţa e întotdeauna interesantă şi plină de noutăţi. E ora trei. Mă odihnesc puţin, că la 4 am o nouă conferinţă. Alaltăieri am fost la Alba de Tornes unde e Îngropată Sf. Tereza de Avila şi am ţinut acolo şi o conferinţă. Sâmbătă plec la Madrid. Cred că următoarea scrisoare vă voi scrie-o din Oxford, dar nu înainte de a fi primit veşti de la voi, ca să nu fiu în situaţia de a mă simţi plictisitor.

Deci, şi din Spania, vă îmbrăţişez cu dragoste şi cu dor
, Leonea"

(Scrisoarea din 20 februaie 1970, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)

"Dragii mei,

Am primit ultimele două scrisori, întâi cea din 10.III şi pe urmă cea din 7.III. Nu-mi spuneţi dacă aţi primit Buletinul Parohiei noastre de la Londra, pe care vi l-am trimis demult. În curând scoatem al doilea număr şi apoi un Almanah. Să vi le trimit? Oare v-am trimis şi un extras dintr-o revistă în care mi-a apărut un articol? Mi-a mai apărut unul. Şi unul într-o carte în Belgia. Şi vor mai apărea. Da, m-am stârnit pe succese şi nu mă mai pot opri! Ce succese? Care succese? Muncă iubiţilor, cu nopţi nedormite (dorm în schimb dimineaţa!) şi cu oboseala călătoriilor. ("Lasă asta! Cine te crede?") Din Spania aţi primit şi o vedere? Iată deci că nu ştiţi să faceţi secretariat!

Văd în România Literară că romanul e în Librării, şi că n-au ţinut seama de convingerea generoasă (cu mine) a doamnei Ciobanu că "nu mai există fonduri pentru tipărire"! L-aţi cumpărat? Mi l-aţi trimis?

Petru Popescu (pe care îl cunosc) nu mai e demult "tânăr necunoscut", dar e cam citadin, aşa că… îi voi citi romanul la întoarcere. Acum n-am timp, aşa că nu-l cer. Acum, pentru mine, nu există alt scriitor care să mă intereseze, decât acela cu Trei Ceasuri în iad! Numai să nu mă trimită critica pentru veşnicie în iad!

Paradoxele cu modestia stau în picioare oricum. De fapt, adevăratul modest e cel care are cu ce se mândri!

Când îmi trimiteţi "Baba, fata şi căţelul"?

Mulţumesc de fotografie. Neschimbată. Încă. Eu înălbesc vertiginos, dar îmi şade. Petruş nu mai ştie nici să iscălească? L-ai redus la a fi autorul doar al adreselor de pe plic? Dragă Petruş, nu te lăsa. Ce, ţi-a intrat într-adevăr în cap că numai dumneaei ştie să scrie? Încearcă băiete, nu te lăsa. Şi Alexe al nostru şi-a descoperit talente târzii. Mi-a trimis poezie modernă. N-am priceput nimic, dar arată o poezie când o priveşti de departe. Cred că o să-i public două, din care una rescrisă de redacţie! Poate că-ţi descoperi şi tu talentele dacă încerci. Doamna cum şi-a descoperit? O văd pe doamna la masă cu degetul pe tâmplă, scriind, iar tu faci mămăliguţă şi umbli pe vârful degetelor. Când termini, te duci la babă şi o trimiţi pe fată s-o anunţe pe doamna că totul e gata. Doamna trimite să te cheme şi îţi pasează scrisoarea: Expediaz-o! Azi. Şi scrie atent adresa, că nu merge peste vale, ci într-o lume civilizată, la oameni mari!

Ei, şi câte nu se mai pot scrie, când vrei să înnegreşti hârtia şi să faci plăcere prietenilor!

Deci vă îmbrăţişez şi nu vă mai scriu până la confirmare
, Leonida"

(Scrisoarea din 18 martie 1970, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)