Călătorie în Mitropolia de Dimitriados și Almiros: Întâlniri, rugăciuni și amintiri de neuitat

Sunt momente în care așternem pe hârtie rânduri menite să păstreze vie amintirea locurilor, a oamenilor și, mai presus de toate, a lucrării lui Dumnezeu în lume.

Când am fost prima dată la Volos, cu mulți ani în urmă, am descoperit un colț de paradis. Două sate, Makrinítsa și Portariá, situate pe muntele Pilion, deasupra orașului Volos, își păstrează și astăzi farmecul istoric și arhitectural. Eleganța acestor locuri evocă prin măreția bisericilor și a caselor caracterizate de o nobilă arhitectură și bună‑cuviință rezistența în fața turcocrației. Aceste sate sunt o comoară a istoriei Greciei, care ne îndeamnă să contemplăm asupra valorilor creștine și umane.

Amintirile mele despre Mitropolia Dimitriados sunt legate și de figura emblematică a Arhiepiscopului Hristodoulos, care, începând cu anul 1974, a păstorit cu dăruire în vremuri tulburi pentru Biserica Ortodoxă a Greciei. Cu o grijă aparte pentru organizarea vieții bisericești, a reușit să transforme această eparhie, într‑un sfert de veac, într‑un model de credință și solidaritate.

În luna noiembrie a anului 2024, am răspuns invitației Mitropolitului Ignatie de Dimitriados și Almiros, prin mijlocirea părintelui arhimandrit Gheorghios de la Almiros, un vechi prieten al românilor. Acesta din urmă a mijlocit dăruirea mai multor biserici din Cetatea Bucureștilor părticele ale unor moaște de sfinți. Venind personal să le aducă, a arătat atenție și bunăvoință, frățietate și dorință de comuniune euharistică și interortodoxă, așezând la temelia acestor legături dragostea care niciodată nu piere.

În ziua de 20 noiembrie a acestui an am călătorit spre Atena, cetate aflată și ea pe șapte înălțimi, precum eterna și, în același timp, trecătoarea cetate a Romei.

Spre seară am trecut printr‑un oraș aflat într‑o perioadă zbuciumată de conflicte sociale și solicitări de tot felul, o realitate contrastantă cu strălucirea clasică a Atenei. După o cină în Lamia, sub o climă prietenoasă, care îmi amintea de primăverile din România, am continuat drumul spre Volos. Diferența de temperatură între Grecia și România era în seara aceea de 20 de grade.

În ziua sărbătorii Intrării în biserică a Celei pline de dar am săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Nea Anchialos, un orășel din cuprinsul Mitropoliei de Dimitriados și Almiros. Am fost întâmpinați de părintele Atanasie, un preot râvnitor, slujitor la o biserică frumos rânduită și plină de credincioși, care au venit încă de la primele ore ale dimineții să participe la Sfânta Liturghie.

Când am intrat în biserică, în jurul orei 8:00, credincioșii își ocupaseră deja locurile și îndată, în atmosfera de Liturghie, ne‑am unit cu toții în rugăciune. Am rostit câteva cuvinte, iar la final, după citirea Sfintei Evanghelii, am răspuns cuvintelor pe care le‑a adresat părintele Atanasie, bucurându‑ne astfel împreună.

Am vizitat apoi vestigii istorice din primele veacuri și am admirat urmele unei vechi bazilici din secolul al V‑lea, martoră a trecutului creștin al acestui loc. În perioada aceea, la Nea Anchialos își avea reședința un episcop. Astfel, am văzut ruinele așezământului eparhial păstrate nu prea departe de biserica ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În aceeași zi am vizitat Mănăstirea Ano Xenias din Mitropolia de Dimitriados și Almiros, un lăcaș vechi, cu 1.000 de ani de istorie, care a trecut prin multe greutăți. A fost, la un moment dat, cea mai mare mănăstire din întregul ținut, îndrumând viața spirituală a monahilor din regiune. Într‑o vreme, mănăstirea, care avusese și câteva sute de monahi viețuitori, rămăsese doar cu câțiva, în timp ce vechile clădiri erau deja în ruină, după cutremure, incendii sau risipiri.

Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, mănăstirea a fost restaurată, iar obștea monahală a prins din nou viață. Numeroși monahi, sub îndrumarea starețului, Nectarie - devenit ulterior Mitropolit al insulelor Kerkyra, Paxon și Diapontice -, au depus eforturi susținute pentru a readuce la lumină istoria glorioasă a fostei lavre.

În ziua de 22 noiembrie am făcut o vizită în orașul Almiros, unde am fost oaspeții gimnaziului din Efxeinoupoli, asistând la un concert susținut de corul școlii. Am vizionat apoi un film despre Biserica Ortodoxă Română, realizat de o profesoară de religie, preoteasă, care are reale veleități pentru crearea unor astfel de proiecții. M‑am bucurat să observ admirația ei și a celor prezenți pentru Catedrala Mântuirii Neamului, pentru istoria de veacuri a Bisericii noastre, pentru chipurile unor ierarhi și, îndeosebi, pentru iubirea față de România.

La final, conducerea școlii a ținut câteva alocuțiuni, iar, la invitația organizatorilor, am împărtășit și eu câteva gânduri, purtând apoi discuții în cancelarie cu profesorii. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Efxeinoupoli, Almyros, este ocrotitoare a acestei școli, iar legătura dintre Biserică și Școală a fost evidențiată în cuvântările rostite, precum și în relațiile interumane pe care le‑am observat pe parcursul vizitei mele acolo.

După vizita la gimnaziul din Almiros, ne‑am îndreptat spre primăria orașului, unde am fost primiți cu bucurie de primar, viceprimar, membri ai consiliului și alte oficialități locale. În cadrul întâlnirii, am schimbat impresii și ni s‑a prezentat relația strânsă pe care Primăria Almiros o are cu Biserica, precum și cu cele 25 de sate aflate sub jurisdicția acesteia. Primarul, bine familiarizat cu fiecare comunitate, ne‑a vorbit despre bisericile și mănăstirile din zonă, unele dintre ele beneficiind de sprijin din partea Administrației locale, în funcție de necesitățile specifice.

În întâlnirile pe care le‑am avut, Mitropolitul Ignatie a reliefat buna legătură a Bisericii cu reprezentanții Primăriei din Almiros.

Mi‑am continuat drumul către Mănăstirea Damasta, aflată în apropiere de Lamia, în patrimoniul căreia se află o icoană făcătoare de minuni din Damasc. Mănăstirea are o obște de vreo 20 de călugărițe, iar stareța, monahia Ioana, medic de profesie, a trăit și practicat o vreme în Occident, unde l‑a cunoscut îndeaproape pe părintele Rafael Noica, care i‑a și fost duhovnic. A mărturisit că părintele Rafael Noica a vizitat de două ori mănăstirea. Evlavia stareței față de icoana amintită m‑a impresionat în mod deosebit. Periodic, icoana este purtată în pelerinaj, la unele eparhii, parohii și mănăstiri din Grecia, cu prilejul marilor sărbători, adunând în rugăciune numeroși credincioși.

În mănăstirea de la Damasta am săvârșit un Trisaghion la mormântul Mitropolitului Nicolae, arhipăstor al Mitropoliei de Fthiotita (Lamia) până în anul 2019, când a trecut la cele veșnice la vârsta de 70 de ani. Mitropolitul Nicolae a avut o legătură sfântă cu mama lui, care a trecut la Domnul la peste 90 de ani, cu doar câteva luni înaintea ierarhului.

Din cimitirul mănăstirii ni s‑a deschis o priveliște impresionantă, care ne‑a cucerit ochii și sufletul. Munți impunători, ape strălucitoare și drumuri ce șerpuiesc spre Atena sau Tesalonic se întindeau până dincolo de orizont. Mănăstirea, asemenea unui cuib de vulturi, invită la înălțare spirituală, amintindu‑ne că aceste păsări mărețe își construiesc adăpostul doar pe culmi, departe de mlaștini.

Ziua de 22 noiembrie s‑a încheiat la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Volos, unde am participat la o seară duhovnicească închinată Sfântului Atanasie Hamakiotis, care a trecut la Domnul în data de 18 august 1967 fiind canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2023.

Despre Sfântul Atanasie Hamakiotis și dragostea lui față de Biserică, despre misiunea pe care a împlinit‑o cu multă dăruire în timpul vieții ne‑a vorbit Mitropolitul Nectarie de Argolidos, prezent la Volos, la invitația Mitropolitului Ignatie.

În discuția pe care am avut‑o cu Mitropolitul Nectarie în particular, acesta mi‑a mărturisit, între altele, că l‑a vizitat de cinci ori pe Sfântul Cuvios Cleopa Ilie de la Sihăstria. Prima lor întâlnire a avut loc înainte ca el să devină monah, însă, încă de atunci, l‑a admirat profund și a fost inspirat de învățăturile sale, multe dintre ele regăsindu‑se în predicile și îndemnurile pe care le‑a lăsat ucenicilor săi duhovnicești.

Mitropolitul Nectarie este un ierarh apropiat atât pentru credincioși și monahi, cât și pentru slujitorii Bisericii. Am fost profund impresionat de lumina și bucuria ce îi radiau pe chip, de atitudinea sa plină de înțelepciune și frumusețea sufletească pe care o reflecta.

În ziua de 23 noiembrie, împreună cu Mitropolitul Ignatie de Volos, am făcut o vizită în două preafrumoase sate ale eparhiei, Portariá și Makrinítsa, unde am admirat exponatele Muzeului de artă bizantină, organizat cu ani în urmă de Mitropolitul Damaskinos, fiu al acestor locuri, pe atunci protosinghel al Mitropoliei de Dimitriados și Almiros.

Împreună cu ierarhul zonei am vizitat Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, aflată într‑o preafrumoasă piațetă, ca un balcon natural al muntelui Pilion, de unde se deschide o priveliște spectaculoasă spre orașul Volos și împrejurimile sale. Această biserică, ridicată în timpul turcocrației, impresionează prin arhitectura sa, despre care aș putea spune că amintește de Biserica „Sfântul Gheorghe”, Catedrala Patriarhiei Ecumenice. Este înconjurată de arbori seculari. Restaurată cu grijă de Mitropolitul Damaskinos, fost slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” rămâne o capodoperă arhitecturală, conservată cu respect și dragoste până în zilele noastre.

Cărările acelei zile ne‑au dus și la Biserica „Sfântul Nicolae” de pe muntele Pilion, cu arhitectură asemănătoare bisericii admirate în dimineața aceleiași zile. Am fost primiți cu multă căldură de către arhimandritul Agaton, superiorul bisericii, care ne‑a prezentat istoria acesteia, plină de taine și semne minunate de la Dumnezeu, între care se distinge însăși construirea impozantului loc de închinare într‑o perioadă de doar opt luni. Ridicată în veacul al XIX‑lea, în timpul turcocrației, biserica a obținut cu mare dificultate permisiunea de construcție din partea sultanului și a consilierilor săi. Aceștia, neînțelegând zelul credincioșilor, au impus o condiție aparent imposibilă: construcția să fie finalizată în doar opt luni. Comunitatea locală, formată din câteva mii de credincioși, nu s‑a lăsat descurajată. Sub ocrotirea Sfântului Nicolae, au pornit la lucru cu un devotament impresionant. Arhimandritul Agaton povestea că, în anumite zile, peste 2.000 de oameni munceau pentru edificarea bisericii: unii în carierele de piatră, alții în păduri pentru prelucrarea lemnului, iar restul la zidirea efectivă. Într‑un efort colectiv extraordinar, la finalul celor opt luni, biserica era completă, un adevărat miracol al credinței și solidarității, care amintește de alte minuni întâlnite de‑a lungul istoriei.

Ne‑am îndreptat apoi către o preafrumoasă mănăstire, ocrotită de Arhanghelul Mihail, pe un alt versant al muntelui Pilion. Aceasta a fost rectitorită de un preot de mir, Antonie, cu multă râvnă și curaj de apostol, trecut la cele veșnice în anul 2017. Pe locul unei vechi mănăstiri ajunse în ruină, din care se mai păstrau doar bisericuța și câteva încăperi, părintele Antonie a zidit o adevărată lavră. În prezent, mănăstirea are aproape 40 de viețuitoare, în frunte cu stareța Nicodimi. Biserica nouă, ridicată cu mult efort de obște, a trecut printr‑o grea încercare în anul 2022, când o furtună puternică a lovit zona, afectând case, drumuri și alte obiective. Cu toate acestea, lăcașul de cult a rămas neclintit, fiind zidit pe „piatra cea tare” a credinței, simbol al devotamentului și al harului care susțin această comunitate.

Întreaga obște ne‑a întâmpinat la Sinodicon, cerându‑mi să le adresez un cuvânt de învățătură. Spre surprinderea mea, omilia s‑a transformat treptat într‑o scurtă conferință, care a fost transmisă în direct de monahii prin postul de radio al mănăstirii, ce emite continuu, 24 de ore din 24. Acest post de radio este un instrument valoros pentru comunitate, oferind transmisiuni live ale slujbelor, cuvinte de învățătură, interviuri cu slujitori ai Bisericii, muzică bizantină și multe altele, menite să întărească legătura dintre credincioși și viața duhovnicească.

Tot aici am participat la slujba Vecerniei pentru ziua următoare, duminica, și am avut prilejul să rostesc un cuvânt de învățătură. În cadrul transmisiei în direct, stareța mănăstirii, monahia Nicodimi, ne‑a întâmpinat cu un mesaj profund și bine pregătit, la care am răspuns cu bucurie. Atmosfera a fost desăvârșită, iar la ambele strane s‑a cântat impecabil, reflectând preocuparea deosebită a maicilor pentru psalmodie, pe lângă celelalte ascultări monahale.

Duminică, 24 noiembrie, am săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Efxeinoupoli, un cartier al orașului Almiros. La Sfânta Liturghie am rostit un cuvânt referitor la Evanghelia care relatează întâlnirea dregătorului bogat cu Mântuitorul. Au participat oficialități locale: primarul, viceprimarul, președinții unor comunități - fiecare sat are un comitet condus de un proedros (președinte) - fiind de față nu doar cei aflați în funcție, ci și cei care au ocupat aceste ranguri în trecut. După slujbă, primarul din Almiros a dorit să ne conducă într‑un loc deosebit, la câțiva kilometri depărtare, unde se află două lacuri meteoritice - numite astfel întrucât s‑au format în urma căderii unor meteoriți.

Tot în ziua de 24 noiembrie, când în țară se desfășurau alegerile prezidențiale, în spiritul devotamentului patriotic, ne‑am exercitat și noi dreptul electoral, în orașul Larisa, unde se afla cea mai apropiată secție românească de votare organizată pe teritoriul Greciei. Nu am considerat un efort prea mare această călătorie, deși nu ne‑a fost întru totul la îndemână. Am rămas însă mâhnit când conducătorul secției de votare a spus că doar 50 de români votaseră în cele trei zile: vineri, sâmbătă și duminică. Ne aflam, la momentul acestei mărturisiri, în după‑amiaza zilei de duminică, aproape de ora închiderii urnelor.

Am revenit în Eparhia de Dimitriados și Almiros, vizitând Mănăstirea Kato Xenia, mult iubită și cercetată de români, îndeosebi pentru Brâul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din care se păstrează un fragment aici. Inițial, Brâul Maicii Domnului, dăruit de Mănăstirea Vatoped, se afla în custodia Mănăstirii Ano Xenia din apropiere, chinovie foarte bine organizată în veacurile trecute.

De asemenea, ne‑am închinat și la moaștele Sfinților Zenovie și Zenovia, prăznuiți la 30 octombrie, ziua hirotoniei mele întru arhiereu, moaște aflate de câteva veacuri în această mănăstire, alături de fragmente din moaștele altor sfinți, între care Sfântul Haralambie și Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.

Ziua s‑a încheiat cu vizitarea bisericii din veacul al XIX‑lea, cu hramul „Schimbarea la Față” din localitatea Nea Mitcela, situată la aproximativ 20 km depărtare de orașul Almiros. Frumusețea acestui loc, așezat pe malul mării și binecuvântat cu o priveliște de poveste, a fost sporită de cuvintele cordiale și primirea călduroasă ale arhimandritului Hariton, slujitorul acestui lăcaș. Am remarcat aici aceeași ordine desăvârșită și o arhitectură asemănătoare cu cele două biserici mari de pe muntele Pilion, aflate la 30‑40 de kilometri distanță. Locul, atmosfera și ospitalitatea au lăsat o impresie profundă asupra sufletului nostru.

Călătoria în acest ținut grecesc s‑a încheiat în data de 25 noiembrie 2024. Dimineața am săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Volos, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae. La sfârșitul Sfintei Liturghii, am rostit un cuvânt de învățătură, transmis în direct, prin mijloacele moderne de comunicare. Biserica a fost aproape plină. Deși era luni dimineață, zi de lucru, mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie. Am fost deosebit de bucuros și plin de emoție că Dumnezeu m‑a învrednicit să slujesc în biserica în care a slujit Mitropolitul Hristodoulos, devenit apoi Arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade. Vreme de un sfert de veac, Mitropolitul Hristodoulos a schimbat viața cetății prin felul în care s‑a purtat cu oamenii, prin misiunea sa în rândul tinerilor, prin dragostea lui pentru cele sfinte și marea bunătate, toate acestea rămânând emblematice pentru locuitorii de aici.

Am reținut în mod deosebit o amintire pe care a mărturisit‑o un preot hirotonit de Preafericirea Sa. La un moment dat, în timpul misiunii din tinerețe, ierarhul a avut de săvârșit într‑o parohie slujba de înmormântare a unei bătrâne care avea un fiu deosebit de important. După slujba oficiată în biserica ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, mitropolitul a rămas la o gustare împreună cu familia celei pe care o prohodise. Drept mulțumire pentru prezența sa, fiul defunctei i‑a oferit mitropolitului o sumă considerabilă de bani, suficientă pentru a achiziționa o mașină de lux, una dintre cele mai elegante din acea vreme. Arhiepiscopul i‑a zâmbit, i‑a mulțumit și i‑a spus: „Te rog să dai acești bani preotului care are de construit aici un centru pastoral”, cu sală de mese, sinodicon, bucătărie și așa mai departe. Acela a insistat să‑i dea darul mitropolitului, dar el i‑a spus: „Întâi să‑l ajutăm pe părintele Atanasie, pentru mine mai este timp”...

În apropierea fostei reședințe a Mitropolitului Hristodoulos, am observat o clădire care, în timpul păstoririi sale, fusese transformată într‑un internat pentru copiii săraci din zonă. Acest centru, o inițiativă plină de compasiune, a continuat să funcționeze pentru o perioadă chiar și după plecarea mitropolitului la Atena. Din păcate, în prezent, clădirea se află într‑o stare de degradare și necesită lucrări majore de reabilitare pentru a‑și recăpăta utilitatea și a putea sprijini din nou comunitatea locală. În bisericile și mănăstirile din această regiune, chipul Arhiepiscopului Hristodoulos este omniprezent, surprins în imagini care îl arată când zâmbind, când meditativ sau trist. Perioada păstoririi sale a fost una dificilă, însă, timp de un sfert de veac, el a reușit să transforme eparhia într‑un punct de referință pe harta lumii ortodoxe. An de an, Mitropolitul Hristodoulos primea oaspeți din toate colțurile lumii, de la monahi și preoți la episcopi și personalități marcante, consolidând prestigiul și influența acestei eparhii.

În timpul păstoririi Mitropolitului Hristodoulos, Mitropolia de Dimitriados și Almiros a cunoscut o perioadă de înflorire, scrisă în istorie cu litere de aur, datorită activității sale bogate și pline de inspirație.

Până la aeroportul din Atena, drumul ne‑a dus și la Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou de la Nea Makri, Mitropolia de Kifisia, unde ne‑am închinat moaștelor Sfântului și unui fragment din moaștele Cuvioasei Macaria, stareța căreia i s‑a descoperit, în chip minunat, locul unde a fost martirizat. Cuvioasa Macaria, o figură de mare sfințenie, se află în proces de canonizare de către Patriarhia Constantinopolului.

Purtăm cu noi bucuriile și amintirile acestor momente de har, în care vizitele și experiențele trăite ne‑au oferit șansa de a pătrunde mai adânc în viața și lucrarea Bisericii.

Fiecare loc, fiecare întâlnire și fiecare rugăciune ne‑au descoperit nu doar frumusețea vieții duhovnicești din această parte a lumii, ci și o mai profundă înțelegere a propriei noastre chemări. Astfel de prilejuri sunt mai mult decât simple călătorii, devenind adevărate lecții de credință și comuniune, ajutându‑ne să ne raportăm cu smerenie și recunoștință la moștenirea spirituală pe care o împărtășim ca parte a marii familii a Ortodoxiei.

Închei aceste rânduri de jurnal menționând prezența în Mitropolia de Dimitriados și Almiros a preoților Daniel Barîcă și Cristian Țimpău, împreună cu Ahileas Pitoulias, Simeon Gaga și Dan Iuga. Ultimii doi, maramureșeni, ctitori ai unei biserici din București.