Calea către înțelepciune

Avva Silvan a fost unul dintre părinții deșertului cu cele mai consistente experiențe mistice. În mai multe apoftegme ni se vorbește despre căderile lui în extaz, despre viziunile pe care le are. Mintea lui este definitiv fixată în Dumnezeu. De aici se nasc înțelepciunea și echilibrul său. Acest bătrân a fost întrebat: „Ce fel de viață ai dus, părinte, ca să dobândești o asemenea înțelep­ciune?” Bătrânul a răspuns: „Niciodată n-am lăsat să intre în inima mea vreun gând care să-L mânie pe Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, sursa înțelepciunii bătrânului se găsește în trezvie și în paza gândurilor.

Lupta cu gândurile este o temă ascetică importantă și ne privește pe toți. Gândurile generate de mintea noastră sunt ca o mare nesecată, haotică. Uneori gândurile se dezlănțuie cu forța naturii nestăpânite. Avva Silvan nu zice că peste el nu au năvălit gândurile, ci doar că nu le-a primit în inimă. Avem, prin urmare, cel puțin două niveluri distincte, la care gândurile rele ne pot afecta: pe de o parte, nivelul minții, care este mai superficial, iar mai adânc, este nivelul inimii, sanctuarul profund al ființei umane. Bătrânul nu zice că ar fi fost scutit de asaltul gândurilor potrivnice. Acestea se stârnesc adesea din senin, ca vânturile ori ca stolurile de păsări prădătoare, și desfășu­ra­rea lor nu poate fi oprită. Într-o apoftegmă cunoscută, avva Pimen îi spune unui frate, care se simțea în primejdie din cauza gândurilor rele, să își umfle pieptul și să oprească vântul. Evident că nu poate să îl oprească, așa că bătrânul Pimen îi spune fratelui să țină piept gândurilor, chiar dacă nu le poate opri. Ce înseamnă să le ții piept, înțelegem de la avva Silvan: să nu le primim în inimă, să nu le lăsăm să ajungă până în adâncul ființei noastre.

Din cuvintele avvei înțelegem că inima lui nu este împietrită, ci selectivă, adică plină de discernământ. Primește gândurile bune, de pocăință, pline de putere transformatoare, dar le refuză pe cele care îl mânie pe Dumnezeu. Dacă avem două niveluri ale ființei, înseamnă că și lupta cu gândurile se petrece atât la nivelul minții, cât și al inimii. Mintea este o primă vamă, care poate sesiza natura gândurilor și poate avertiza cu privire la ele. Însă refuzul gândurilor se face de către omul întreg, care pe măsură ce se curăță poate simți tot mai bine gândurile rele și le poate ține, în harul lui Dumnezeu, departe de inima sa. Iar aceasta este calea, aparent simplă, care duce către înțelepciune, în viziunea avvei Silvan.