Călugări nemțeni dăruiți cântării și slujirii Bisericii

Cercetarea scrierilor filocalice ne descoperă că Părinții de odinioară, care au înflorit pustia asemenea crinilor, cântau psalmi.

Psalmistul spune: Cine are inimă bună să cânte psalmi!

Probabil că unii dintre ei erau buni cântăreți și astfel îi vor fi învățat şi pe ucenicii lor să cânte atunci când se adunau la privegheri de toată noaptea sau la alte slujbe, în sihăstriile din Egipt și din alte importante locuri creștine, unde au apărut viața de obște și comunitățile bine întemeiate. Căci inimile bune se adună în cântare laolaltă asemenea îngerilor din cer care aduc doxologie nesfârșită Tronului iubirii!

Niceta de Remesiana ne-a lăsat cântări pe care le folosim și noi în cult. Și câți alți cântăreți nu vor fi fost în locurile unde Dumnezeu a avut oameni care L-au lăudat în chip deosebit!

În duhul acestor monahi care cântau psalmi s-au născut și școlile de muzică. Ne sunt cunoscute cele scrise de Filotei Sin Agăi Jipei, de protopsalții din diferite locuri, de la Neamț, Putna, apoi din atâtea alte zone ale țării.

Muzica bisericească este parte a istoriei monahale și culturale, iar cei care s-au identificat cu ea au arătat, asemenea celor care au creat icoane, picturi, broderii, manuscrise, dragostea lor îndreptată către Dumnezeu.

Preocupare străveche monahală, muzica psaltică a intensificat în inimile monahilor iubirea față de Dumnezeu, întrucât prin intermediul cântărilor se asemănau îngerilor, iar comuniunea cu Hristos devenea revărsare de har în viața lor. Așa au fost inspirați să compună, să scrie manuscrise și să se ostenească în caligrafie minu­țioa­să, unele dintre ele devenind adevărate opere de artă.

La Mănăstirea Neamț, încă de la începuturile ei, au fost mulți monahi care au creat o adevărată școală de muzică. Unii spun că această școală a evoluat în mod special în vremea Sfântului Paisie, marele stareț, care a adunat în juru-i cei mai mulți monahi din câți a avut vreodată mănăstirea. Dintre ei, trebuie să-i amintim pe Iosif, Macarie, Visarion, Dorotei și pe cei din vremea noastră, Victor Ojog, Demostene Tebeica, Petroniu Tănase și alții care s-au adăugat. Vom încerca să primenim amintirea lor, pentru că numele acestora, chiar dacă uneori nu sunt cunoscute și amintite de oameni, sunt pomenite înaintea lui Dumnezeu.

Într-o lucrare recent apărută, Mănăstirea Neamț este numită străveche vatră de cultură muzicală. Asemenea ei au fost în trecute timpuri și alte mari mănăstiri. Răzbătând din arhive, manuscrise și documentele de altădată, numele lor revin pentru a oferi un exemplu minunat celor din vremea noastră, dar și celor de după noi.

Între călugării nemțeni dăruiți cântării și slujirii Bisericii îi amintesc pe unii nu foarte cunoscuți la prima vedere. Pe câțiva dintre ei i-am întâlnit personal, către sfârșitul vieții lor. De alții doar am auzit de la părinții bătrâni ai mănăstirii sau din anumite însemnări, documente, pagini de arhivă. Prin faptul că Dumnezeu a rânduit să descopere lucrarea lor, consider că am datoria de a-i aminti și așeza într-un pomelnic al marilor slujitori și cântăreți care și-au oferit viața slujirii Bisericii.

Dometian Borșa a fost un călugăr nemțean, bun cântăreț, care a împodobit vreme îndelungată slujbele Mănăstirii Neamț.

Născut în comuna Galu, județul Neamț, la 24 octombrie 1919, dintr-o familie de agricultori, Grigorie și Elisabeta Borșa, a intrat în viața monahală la 22 noiembrie 1948. A fost tuns în monahism la 28 martie 1953, după cinci ani de noviciat, timp în care a împlinit felurite ascultări.

Vădind alese calități vocale, a fost recomandat de conducerea mănăstirii să urmeze Școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Neamț, deosebit de exigentă atunci. După cum mărturisea arhimandritul Partenie Apetrei, și el absolvent al acesteia, s-ar fi putut oricând numi Academie de muzică bisericească, prin complexitatea programei și atenția pe care o acordau cântării.

A fost unul dintre ucenicii cunoscutului arhimandrit Victor Ojog, care i-a fost naș de călugărie, schimbându-i-se numele din Dumitru în Dometian. Tunderea în monahism a fost săvârșită de către arhimandritul mitrofor Melchisedec Dumitriu.

Monahul Dometian a fost hirotonit ierodiacon în Biserica „Înăl­ța­rea Domnului” a Mănăstirii Neamț, la 14 martie 1954, de către Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei și Sucevei. În urma Decretului 410/1959 a fost obligat să se retragă din monahism și s-a angajat ca muncitor la fabrica de cherestea a Mănăstirii Neamț, în preajma lavrei nemţene, în vremuri deosebit de tulburi, când foștii călugări, excluși din viața călugărească, erau atent urmăriți. Câțiva ani mai târziu a fost încadrat la tipografie, în postul de paznic.

La începutul anului 1980, Arhi­episcopia Iașilor a aprobat reînchinovierea sa în obștea de la Neamț. A locuit împreună cu protosinghelul Ilarion Pancu într-o casă veche a mănăstirii, aflată nu prea departe de bolniță. Îl ajuta pe bătrânul protosinghel cu lemne, aducându-i apă și fiindu-i de folos ca un ucenic, după ce părintele Ilarion, fost preot de mir din Transilvania, a devenit monah în obștea Mănăstirii Neamț.

Părintele Dometian Borșa, în tinerețea sa, a împodobit slujbele la biserica cea mare, mai apoi la bolnița mănăstirii. Era un om tăcut, cuvios, care a purtat împreună cu el încercările vieții, mai ales excluderea din monahism și tulburările care au urmat acelei perioade.

Mi-l amintesc cântând la bolnița mănăstirii. Era binevoitor cu se­mi­nariștii și bun cunoscător al muzicii. Dacă elevii erau din ciclul in­ferior al seminarului și nu știau încă Axioane sau Heruvice, el ajuta dezinteresat. Viața lui a fost asemenea cuvioșilor care au trecut sub tăcere virtuțile. Nu îmi amintesc să fi vorbit vreodată despre cunoștințele sale muzicale sau despre prietenia și apropierea cu arhimandritul Victor Ojog, căruia i-a fost ucenic, ori cu alți mari cântăreți ai mănăstirii.

A trecut către Domnul la 28 septembrie 1996 și a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Neamț.

Un alt mare slujitor și cântăreț al Mănăstirii Neamț a fost Casian Armăsan. Era de loc din Cudalbi Covurlui, unde s-a născut la 28 oc­tombrie 1910, în familia unor ță­rani agricultori, Neculai și Catinca.

A intrat în monahism la Mănăstirea Cocoș din Dobrogea, primind îngerescul chip la 25 decembrie 1935 în Lavra Noul Neamț în vremea starețului Melchisedec Dumitriu. Împreună cu acesta s-a transferat la Neamț, unde a fost hirotonit ierodiacon la 15 august 1937 de către Mitropolitul Moldovei Nicodim Munteanu, în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”.

A fost hirotonit ieromonah la pomenirea Sfântului Nicolae din 1943 de către Episcopul Galaction Silistreanul, în Catedrala Patriarhală, și a primit rangul de protosinghel de la Mitropolitul Sebas­tian Rusan al Moldovei, în ziua de 27 septembrie 1953.

A fost exclus din monahism în urma Decretului 410. Dumnezeu a rânduit ca în anul 1990 să fie reprimit în mănăstire, unde a trecut către Domnul cinci ani mai târziu, la 7 noiembrie 1995, în bolnița mănăstirii.

Arhimandritul Partenie Apetrei spunea că era printre cei mai buni diaconi ai Mănăstirii Neamț, cu o voce îngerească, ce împodobea slujbele, periodic fiind invitat cu diferite prilejuri la slujirile arhierești care se săvârșeau în zona județului Neamț, la marile mănăstiri sau parohii.

Un alt iubitor al muzicii și bun slujitor a fost arhidiaconul Grigorie Țurcanu. Născut la 30 septembrie 1898, în comuna Climăuț din regiunea Soroca, Republica Moldova, a urmat Școala de cân­tă­reți bisericești, o școală de tele­grafiști și apoi Academia de Teatru și Muzică dramatică din Iași. A intrat în monahism la 10 august 1927 la Mănăstirea Cetățuia, în vremea starețului Nectarie.

A fost hirotonit ierodiacon de Episcopul Grigorie Leu, la acea vreme vicar al Arhiepiscopiei Ia­șilor. A viețuit o perioadă de timp la Mănăstirea Sucevița ca diacon slujitor, participând la numeroase slujbe în Bucovina, fiind închinoviat apoi la Mănăstirea Neamț.

Avea cunoștințe temeinice de muzică, cânta frumos, vocea era bună, sonoră, care îl slujea în pofida vârstei înaintate. A trecut către Domnul la Mănăstirea Neamț în data de 16 aprilie 1991, la vârsta de 93 de ani.

Un alt mare cântăreț și slujitor al Mănăstirii Neamț a fost arhidiaconul Emilian Merlescu. De loc din comuna Vânători, județul Neamț, fiul lui Constantin și al Anicăi Merlescu, a intrat în viața monahală la 10 august 1926, fiind tuns în monahism la 8 aprilie 1936, împreună cu marele nevoitor Ioan Iacob, Noul Hozevit. Era sta­reț atunci arhimandritul Valerie Moglan, mai târziu Episcop-vicar cu titulatura Botoșăneanul. L-a avut naș de călugărie pe un cunoscut duhovnic al mănăstirii, Dosoftei Alexa.

A fost hirotonit ierodiacon la 12 septembrie 1936 de către Mitropolitul Moldovei, Nicodim Munteanu.

A fost și el exclus din monahism în 1959, motiv pentru care a lucrat la fabrica de cherestea a Mănăstirii Neamț. S-a îmbolnăvit, a fost adus în bolnița bătrânilor, unde a trecut către Domnul la 31 mai 1971.

Emilian Merlescu avea o voce de artist. Împreună cu Casian Armăsan și Ghimnazie Cerbu erau cei mai apreciați diaconi ai acelor vremuri.

Cuvintele frumoase despre ei arată aprecierea fraților monahi și darurile lui Dumnezeu prezente în viața mănăstirilor. Dar ne mai povestesc cu necuvinte și despre smerenia acestor oameni, conștienți că ei nu sunt cei care creează frumu­sețea, ci doar poarta de intrare a frumuseții lui Dumnezeu în lume.

Arhimandritul Partenie Apetrei spunea că doreai să nu se mai încheie slujbele la care oficiau slujitorii de seamă ai Mănăstirii Neamț, să fie o permanentă laudă adusă lui Dumnezeu, timp în care ceasurile treceau asemenea clipelor.

Psalt hăruit al Mănăstirii Neamț a fost şi Ghimnazie Cerbu. Era născut în comuna Preotești, din fostul județ Baia, astăzi Suceava, la 6 decembrie 1899, din părinții Teodor și Maria, agricultori.

Înainte de a efectua serviciul militar, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde a revenit după armată, fiind tuns în monahism la 6 decembrie 1924, în vremea arhimandritului Daniil Ciubotaru, starețul mănăstirii, avându-l naș de călugărie pe protosinghelul Ghimnazie Ifrim.

A fost hirotonit ierodiacon de către arhiereul Grigorie Leu, mai târziu Episcop al Hușilor. A fost hirotesit arhidiacon la 21 septembrie 1947, în Catedrala Mitropolitană din Iași.

A fost detașat pentru o perioadă de timp ca slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași și la Catedrala Patriarhală din București. În 1947 s-a reîntors la Mănăstirea Neamț.

După o lungă suferință la plămâni, s-a mutat la cele veșnice la (în ziua de) 2 martie 1952.

Deosebit de apreciat de către conducerea Bisericii, a fost de folos și celor două catedrale, din Bucu­rești și Iași, pentru o perioadă de timp. Din păcate, starea lui de sănătate nu a îngăduit slujirea la Iași, unde a fost solicitat insistent.

Neofit Lăzărică s-a născut la 9 martie 1914 în localitatea Boiştea, comuna Petricani, județul Neamț, din părinții Neculai și Ana, de profesie pomicultori. A urmat serviciul militar la Regiunea a X-a Roșiori, Contingentul 1936.

A intrat în obștea Mănăstirii Neamț la 10 noiembrie 1937 și a fost tuns în monahism la 23 iunie 1938, în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mănăstirii Neamț, în vremea starețului Melchisedec Dumitriu, având naș de călugărie pe ierodiaconul Victor Ojog, mai târziu arhimandrit.

A fost hirotonit ierodiacon la 14 octombrie 1938 în Catedrala Mitropolitană din Iași de către Mitropolitul Nicodim Munteanu al Moldovei și Sucevei și ieromonah la 26 decembrie 1944, în biserica Mănăstirii Neamț, de către Episcopul Galaction Cordun Silistranu. A fost hirotesit protosinghel în 21 octombrie 1945 de către Episcopul Galaction Cordun Silistranu și duhovnic în biserica mănăstirii de către Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul.

A avut în lavra nemţeană diferite ascultări: îngrijitor al livezilor și pepinierei, cântăreț la strană, econom mare al mănăstirii, toate în perioada dintre 1952 până la Decretul 410 din 1959.

Nevoit să se retragă din Mănăstirea Neamț, a fost cântăreț la Parohia Leghin (comuna Vânătorii- Neamț), a revenit în 1985 la Schitul Pocrov, unde a fost primit provizoriu. A trecut către Domnul la 12 aprilie 1986, fiind îngropat în cimitirul de la Pocrov.

Stelian Lăzărică era fratele mai mic al părintelui Neofit Lăzărică, fiind născut la 6 decembrie 1921. A urmat serviciul militar la Batalionul 13 Vânători de Munte, primind gradul de sergent major.

A intrat în viața monahală la 10 septembrie 1938 și a fost tuns în monahism la 17 martie 1945 în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mă­năstirii Neamț, în vremea sta­re­țului Galaction Silistreanu, naș de călugărie fiindu-i arhim. Victor Ojog.

A fost hirotonit ierodiacon la 25 martie 1945 de către Episcopul Galaction Silistreanu.

Ucenic al părintelui Victor Ojog, în vremea noviciatului său la Mănăstirea Neamț, a urmat Seminarul Monahal, promoția 1951, fiind coleg de clasă cu arhiereii de mai târziu Nestor Vornicescu și Pimen Zainea, cu arhim. Nectarie Bostan și cu marele tenor Varahil Chebac. Pentru un timp a activat ca pedagog la seminarul de la Mănăstirea Neamț, îndrumând atunci monahi celebri: Gherasim Cucoșel, Epifanie Norocel, Lucian Florea, Adrian Hrițcu, Efrem Chișcariu, Partenie Apetrei ș.a. (Mărturia aparține pă­rintelui prof. dr. Mihai Vizitiu, elev atunci la seminarul nemțean).

În 1958 a fost transferat ca ierodiacon la Episcopia Romanului și Hușilor, cererea sa fiind aprobată de Mitropolitul Moldovei, iar odată cu Decretul 410 a fost exclus din monahism.

A revenit în locurile natale și a cântat la diferite biserici din zona orașului Târgu Neamț, fiind cântăreț de mare ținută, cu voce melodioasă de tenor extraordinar, având cunoștințe de psaltichie.

Ca toți ceilalți călugări dăruiți cu harisma cântării, a fost pentru o perioadă de timp o adevărată bucurie și revelație pentru obștea Mănăstirii Neamț, iar după aceea, într-o atmosferă de dor sfânt și cântare smerită, a împodobit slujbele de la diferite biserici ale orașului Târgu Neamț.