Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cana Galileii - locul primei minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos

Cana Galileii - locul primei minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Istorisirea primei minuni în Evanghelia după Sfântul Ioan, capitolul al II-lea, versetele 1-11, este deosebit de importantă nu doar ca început al semnelor prin care Domnul Hristos Și-a arătat Slava Sa, îndemnând credința mărturisitoare a ucenicilor, ci și pentru înțelesul minunii și învățăturile care caută să ne întărească propria noastră credință.
 

Începutul episodului marchează evenimentul din punct de vedere spațio-temporal. A treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii, iar mama lui Iisus era acolo (Ioan 2, 1). Eftimie Zigabenul spune că a treia zi era după pogorârea lui Iisus din pustie, după ce se rugase și biruise ispita celui rău, mai ales slava acestei lumi, care îi fusese și lui oferită.

La trei zile de la întoarcerea din pustie, venind cu ucenicii și mama sa, Mântuitorul a poposit în Cana. Primirea acestei invitații ne arată deschiderea sau bunăvoința Lui, exemplificând, în primul rând celor care-L însoțeau, că așa se cuvine să facă și ei, iar mama sa, care toate le păzea în inima ei (Luca 2, 18), I-a adus aminte Fiului ei că nuntașii nu mai aveau vin. O situație neplăcută pentru nuntași și destul de delicată pentru cei care pregătiseră nunta…

Nunta era a unor oameni obișnuiți (după tradiție se poate ca mirele să fi fost Iacob al lui Alfeu), care, cu siguranță, nu erau pregătiți cum se cuvine pentru un asemenea eveniment.

Fecioara Maria a spus celor care slujeau: Faceţi orice vă va spune! (Ioan 2, 5). Vasele de piatră despre care ne vorbește Evanghelia erau de trebuință pentru curățirea iudeilor, pentru că ei niciodată nu mâncau fără să împlinească ritualul tradițional al spălării. Scriptura Vechiului Testament amintește situațiile specifice în care aceștia ar fi trebuit să se spele, cum ar fi contactul cu un mort (Numerii cap. 19) sau cu vreun lepros (Levitic 13). De asemenea, după legătura trupească (Levitic 15), toate lucrurile atinse erau considerate necurate.

Pentru toate aceste cazuri, în care era invocată cu necesitate curățirea, din pricina specificului Țării Sfinte, care nu avea prea multă apă, se punea în vase de piatră apa trebuincioasă fiecărui moment, însă cu atât mai mult pentru acele situații deosebite, precum nunta, ori alte evenimente importante din viața de zi cu zi a evreilor.

Apa din vasele de piatră puse pentru curățirea iudeilor a devenit vin, cel mai bun vin, după cum ne arată și cuvântul, spus în mod admirativ, că, de obicei, orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţește, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum (Ioan 2, 10), adică până în momentul când unii dintre nuntași băuseră destul și nu mai reușeau să aprecieze cum se cuvine gustul și buchetul ce caracterizează un anumit soi de vin, lăsându-se înmuiați doar de cantitatea de alcool.

Teologii exegeți ne spun că începutul minunilor a avut loc în localitatea Cana, deși se prea poate ca Mântuitorul să fi făcut și alte minuni, îndată după arătarea Sa la Iordan și botezul primit de la Ioan. Odată cu mărturia Tatălui, care îi încredințează pe cei prezenți la Iordan că Cel care este botezat este Fiul Său, orice prezență a Mântuitorului aduce cu sine semnele încredințării Tatălui. Prin toate aceste minuni El Și-a arătat Slava Sa pentru că mulți nu luau aminte la cele ce s-au făcut și nici la mărturia Celui Care-L trimise să scoată lumea din robia celui rău. Nici atunci, nici altădată, nu toți au prețuit ceea ce a făcut și învățat Mântuitorul Hristos.

Evanghelia ne spune că ucenicii Săi au crezut în El (Ioan 2, 11). Cu siguranță, și mai înainte credeau, dar atunci credința lor s-a întărit.

Locul săvârșirii acestei minuni se păstrează pe ruinele altui edificiu, construit îndată după propovăduirea Evangheliei în Țara Sfântă, iar valea care desparte Cana Galileii de cetatea Nazaretului s-a tradus prin câmpul spicelor. Ogoarele din acel loc sunt deosebit de roditoare. Teologii spun că Mântuitorul, călătorind adeseori pe acolo, ar fi spus mai multe parabole care vorbesc tocmai despre recolte, despre grâul bun și neghină, despre bobul de muștar etc. Astfel, în Evanghelia după Matei, auzim: Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea (Matei 13, 24-30). Iar în parabola semănătorului ascultăm: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au ­înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare (Luca 8, 5-15).

Teme bucolice, agrare, desprinse din lanurile roditoare, care vor fi fost altădată cercetate de Mântuitorul în pelerinajul Său către cetatea Ierusalimului.

În afară de transformarea apei în vin, Mântuitorul a făcut în acele locuri și alte minuni. Cunoaștem din paginile scripturistice despre fiul unui demnitar regal care a fost vindecat de Mântuitorul.

În prezent, localitatea Cana numără câteva mii de locuitori. Cei mai mulți sunt musulmani. Dar o parte constituie comunitatea creștină, între care sunt și ortodocși. În afară de biserica unde se păstrează două vase vechi, care pot fi din vremea săvârșirii minunii acolo de Mântuitorul. În localitate este un izvor unde foarte mulți oameni și pelerini vin să ia apă. Aceeași apă a izvorului din Cana a constituit materia minunii pe care Mântuitorul a săvârșit-o.

În afară de biserica comunității ortodoxe, unde se păstrează două vase mari de piatră, se mai află o biserică a franciscanilor, care a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea pe locul unei biserici care avea 250 de ani de istorie.

Sub pardoseala bisericii, este scrisă, în limba aramaică, o binecuvântare pentru Iosif și rudeniile lui, care au făcut acest mozaic: binecuvântarea să coboare asupra lor.

Tot în Cana se află o biserică franciscană închinată apostolilor Natanael și Bartolomeu, originari de acolo.

În anul 1995, în prima mea vizită în Cana Galileii, slujea acolo un arhimandrit primitor care ne-a oferit, cu deschidere, un pahar cu vin. Arhimandritul de atunci, Teofil, avea să devină, peste ani, arhiereul și Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.

Într-o fotografie pe care am regăsit-o de curând, l-am recunoscut cu greu pe patriarhul de mai târziu, dar mi-am amintit de el și de cuvintele pe care mi le-a spus despre minunea săvârșită acolo de Domnul.

În preajma bisericii ortodoxe sunt magazine cu tot felul de suveniruri. Între ele se află și vinul din zonă, care are, mai presus de toate, o valoare simbolică, amintindu-ne de ce s-a întâmplat acolo, în vremea Mântuitorului. Îmi amintesc cum am dus și eu, cu multă evlavie, la Iași, o sticlă de vin de la Cana Galileii, săvârșind Sfânta Liturghie într-o zi importantă, îndată după întoarcerea mea din Țara Sfântă, cu vinul care devine la chemarea Duhului Sfânt Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Cu acest Sfânt Sânge mărturisim Jertfa lui Hristos și biruința morții la fiecare Liturghie, când așezăm miridele în potir și spunem spală, Doamne, păcatele tuturor celor care s-au pomenit, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi. Amin!

Citeşte mai multe despre:   Nunta din Cana Galileii