Când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul

În capitolul 2 din prima carte a Bibliei, Facerea, după ce în primul capitol a prezentat în amănunt crearea lumii, Moise sintetizează cosmologia biblică.

Mai întâi spune: „Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul” (Facerea 2, 4). Prin cer şi pământ el cuprinde toate cele ce există pe pământ şi în cer.

În următoarele două versete aminteşte o parte din procesul creaţiei: „Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului” (Facerea 2, 5-6).

Cel care aduce toate la fiinţă este Dumnezeu şi la porunca Lui au fost aduse la existenţă cele ce nu existau mai înainte. Toate sunt create la cuvântul lui Dumnezeu, fără ajutorul unui fenomen fizic, care apare tot în urma voinţei divine.

Trecând peste celelalte etape ale creaţiei pe care le-a enunţat în primul capitol, Moise vorbeşte de crearea omului: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7).

În comentariul său la cartea Facerea, Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la acest verset, scrie că Dumnezeu „a voit ca omul acesta făcut din pământ să aibă suflet raţional, ca să fie astfel o fiinţă întreagă şi desăvârşită”. Iar prin suflare de viaţă a dăruit omului cel făcut din pământ „putere de viaţă şi suflarea aceasta constituie fiinţa sufletului”.

După ce Dumnezeu l-a creat pe om arătându-şi iubirea pe care o are faţă de creaţia Sa, a revărsat asupra lui binefacerile Sale şi l-a pus să locuiască în grădina din Eden, pe care a sădit-o pentru om: „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (Facerea 2, 8).

Moise face această pecizare arătând că Edenul a fost făcut pe pământ de Dumnezeu pentru om. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează acest verset şi subliniază cinstea pe care Dumnezeu a dat-o omului: „Uită-te câtă cinste i-a dat (Dumnezeu) îndată omului! L-a creat în afara Raiului; dar îndată l-a băgat în Rai, ca să simtă prin cele făcute binefacerea şi să cunoască prin fapte cinstea ce i-a dat, când l-a dus în Rai”. Deci, Raiul a fost făcut pentru om, iar adevărata cinste a omului este să trăiască în Rai.

Prin păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva am pierdut Raiul. Prin ascultarea Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru mântuirea noastră, faţă de Dumnezeu Tatăl, am recăpătat Raiul prin Jertfa şi Învierea Lui. Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a deschis porţile Raiului la care putem ajunge prin credinţă şi fapte bune câştigând mântuirea adusă nouă de El şi vestită lumii de Evanghelia pe care ne-a dăruit-o.