Cânta la Stupca o vioară

Întâmplătoare sau nu, împlinirea anilor de la trecerea din această viață a marelui compozitor și patriot român Ciprian Porumbescu în săptămâna Rusaliilor oferă un prilej deosebit pentru pomenirea şi cinstirea lui.

Principalul motiv de rememorare a fiului de preot, înzestrat cu multe daruri, mai ales cele ale simțămin­telor curate și ale muzicii înaripate, este dublat de originea sa, de faptul că s-a născut într-o familie sacerdotală, tatăl său fiind unul dintre luptătorii pentru drepturile românilor din Bucovina, un preot iubitor al Liturghiei, dar și al gliei.

De la el și din cuvintele Sfintei Scripturi, Ciprian Porumbescu a învățat să fie închinător și evlavios cinstitor al Preasfintei Treimi.

A găsit o cale specială pentru a cinsti Taina Treimii prin cântare și compoziții unice, multe dintre ele cu subiect religios, cântări ale Sfintei Liturghii, Axioane și, în special, inspirata versiune a cântării Tatăl nostru, punând pe portativ în inedită armonie Rugăciunea Domnească, care a devenit una dintre cele mai iubite variante ale acestei rugăciuni, amintindu-ne de Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos.

Toate acestea ne îndreptățesc să-l apreciem pe Ciprian Porumbescu cu cinstea pe care Biserica o dăruiește tuturor celor care au slujit-o, așa cum a făcut-o în chip special acest fiu de preot din Stupca, în vremea aceea din înrobita și înstrăinata Bucovină. Biserica nu uită să iubească pe cei pe care i-a avut la sânul ei pe acest pământ. De veacuri neîntrerupte, slujitorii îi pomenesc pe ctitorii și binefăcătorii ei. Înveșnicirea numelor se realizează prin gesturi simple, dar profunde.

Îi datorăm recunoştinţă ofițe­ru­lui Constantin Ghiban, autor al unor lucrări relevante, pentru faptul că a dăruit iubitorilor de frumos și cartea Cânta la Stupca o vioară. Prima ediție a lucrării a apărut în jurul anului 1950, fiind apoi reeditată de câteva ori.

Principalul personaj este Ciprian Porumbescu, în jurul căruia se desfășoară întreaga acțiune. Țesut frumos, cu talent și multă dăruire, firul narativ invită la apreciere, meditație și deșteptare.

În prima parte a cărții este prezentat preotul dintr-o poveste, Iraclie Porumbescu, cu soția sa, Emilia, nimeni altul decât prietenul lui Alecsandri, de la care aflăm multe amănunte despre activitatea bardului de la Mircești în jurul anului 1848.

Preotul Iraclie Porumbescu nu era numai un talentat și sfătos povestitor, sensibil la poezia naturii, duios și romantic în depănarea întâmplărilor personale, un cronicar obiectiv al timpului său, ci și un bucovinean plin de umor, care s-a stins la data de 13 februarie 1896, după ce împlinise 73 de ani.

Familia Porumbescu, prezentată cu amănunte inedite, a adus pe lume nouă copii, șase băieți și trei fete, din care trei au trăit mai mult: Ștefan, Mărioara și Ciprian, ceilalți trecând la cele veşnice mult prea repede.

Ciprian, cel de-al doilea copil al lui Iraclie și al Emiliei Porumbescu, a venit pe lume în satul Șipote, la 14 octombrie 1853, într-o căsuță modestă. La vârsta de numai patru ani, junele bucovinean putea reproduce cu uimitoare fidelitate melodiile cântate de lăutarii așezați într-o tabără din preajma satului.

Primul său profesor de muzică a fost compozitorul Carol Miculi, director al Conservatorului din Lemberg. Acesta, care era prieten apropiat al lui Alecsandri și al lui Iraclie Porumbescu, a sosit la Și­pote, unde fusese atras de frumu­se­țile locului, de căldura oamenilor, de tradiții și de tainicele legături cu istoria înstrăinatului pământ al Bucovinei.

Ciprian, inițiat în ale cititului de către tatăl său, a învățat clasele primare la Ilișești, apoi a urmat cursurile liceale la Suceava. Când era în clasa a doua a liceului din vechea Cetate de scaun a Moldovei, familia Porumbescu s-a mutat la Stupca, unde preotul Iraclie fusese transferat ca paroh.

În familia Porumbescu domnea un adevărat cult pentru muzică. Pianul, adus de Carol Miculi, devenise pentru membrii familiei cel mai folosit obiect din casa lor, căruia îi dedicau mare parte din timpul liber.

La Suceava, Ciprian a fost ajutat în anii tinereții de dascălul său întru ale muzicii, Ștefan Nosievici.

La vârsta școlară, fiul preotului Iraclie revenea în fiecare vacanță la Stupca cu mare bucurie. Pentru el, satul copilăriei a constituit ceea ce a fost Livenii pentru George Enescu, leagănul unor vise și germenul multor creații spectaculoase, mult apreciate. Nu întâmplător localitatea Stupca se află nu departe de vechi ctitorii, într-o zonă pitorească la marginea unei păduri. Toate aceste elemente au fost absorbite de marele compozitor. Astfel, veșnicia satului și marea operă de la Voroneț au fost exemple de armonii divine pentru copilul Ciprian.

În timpul liceului, Ciprian Porumbescu a participat, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, pictorul Epaminonda Bucevski, profe­sorul Grigore Crețu ș.a., la sărbăto­rirea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna. Atunci s-au legat prietenii strânse între Eminescu, Slavici și Porumbescu.

Educația pe care a primit-o în casa părintească feciorul destoinicului preot patriot Iraclie Porumbescu a fost pe deplin filocalică. Preo­tul a pregătit sufletul copilului său pentru iubirea binelui sau iubirea frumosului. Știm că ce este frumos este întotdeauna și adevărat. Astfel, Ciprian Porumbescu a putut recunoaște în viața sa marile adevăruri, fapt ce a condus la cunoașterea nemijlocită a singurului Adevăr. Dragostea pentru Dumnezeu, vibrația duhovnicească
înaltă, trăirile și calitățile sale sufle­tești cultivate în sânul familiei, dorința de a-i aduna pe tineri, con­știința că ar putea fi de folos altora, toate acestea au arătat cât de mult contează ca lumina să nu fie ascunsă sub obroc, ci pusă în sfeșnic, ca să lumineze tuturor celor din casă.

Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei care a iubit Biserica nea­mului, în general, și, în mod particular, Mănăstirea Putna, unde a fost organizator, în anul 1871, al serbării din cunoscuta ctitorie ștefaniană. Alături de el, multe nume cunoscute! Nu au fost prezenți numai la Putna! Eminescu a poposit și la Mănăstirea Neamț, la Coșula, la Văratec și în atâtea alte locuri, alături de Creangă, fiind și oaspeții Mănăstirii Golia din Iași.

Cu toate acestea, la Putna s-a rea­lizat ceva mai presus de ceea ce putem noi înțelege astăzi. Mănăstirea, mai ales în perioada domi­nației habsburgice, a fost o cetate spre care au privit bucovinenii și toți cei care au fost înstrăinați vremelnic de trupul țării lor, fiind cinstită ca un Altar al conștiinței de neam românesc.

La acest Altar, o mână de tineri studioși, iubitori ai istoriei națio­nale, valoroși și vizionari, au hotărât să pregătească Serbările de la Putna. Călători în lumea cea mare, studiind la Viena sau în alte locuri, au înțeles cât de mult înseamnă istoria neamului românesc, au prețuit-o și i-au închinat tinere­țile.

Adeseori, guvernul austriac, prin oamenii din teritoriu, puneau piedici manifestărilor cu caracter românesc, care reliefau identitatea, sensibilitatea și cultura națională.

Cu toată împotrivirea stăpânirii străine, tinerii nu și-au pierdut curajul. Comitetul tinerilor români de la Viena a adresat numeroase apeluri Junimii Române, sfătuindu-i să înființeze comitete locale, să vorbească despre istoria și identitatea românească.

Între cei care mult s-au străduit au fost Eminescu, Slavici, Teclu, Vasile Bumbac. S-au adăugat cei din neamul Porumbeștilor, mai ales preotul Iraclie și fiul său, Ciprian, împreună cu un vestit taraf din Suceava, condus de Alexandru Vindireu. Toți se îndreptau către Putna și spuneau că doresc să facă jurământ de credință și de luptă față de Măria Sa, Domnul Ștefan. Erau alături de ei starețul Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, Samoil Murariu, curajosul patriot care l-a înfruntat chiar și pe ierarhul Bucovinei, Eugenie Hacman (1835- 1873), pentru atitudinea sa neîncurajatoare față de manifestările naționale. Autoritățile vieneze nu priveau cu bunăvoință o astfel de serbare, iar guvernatorul Myrbach lăsa să se înțeleagă că la Putna nu vor avea loc manifestații de amploare, așa cum se dorea.

Întâlnirea lui Mihai Eminescu cu Ciprian Porumbescu a fost cople­șită de emoție. Ciprian mărturisise tatălui său, preotul Iraclie: Tătuță, ghicește cu cine am dat astăzi mâna! L-am cunoscut pe Eminescu, poetul. Aiasta am vrut să-ți spun... Preotul Iraclie de la Stupca se bucura și el să-l vadă pentru întâia oară pe fiul căminarului de la Ipotești.

Într-una dintre chiliile mănăstirii, unde se găsea instalat comitetul de organizare a marii serbări de la Putna, lucrau, împreună cu egu­menul Arcadie, personalități precum Slavici, Kogălniceanu, Cerchez, Filaret Scriban, Colonelul Boteanu, prefectul de Rădăuți, Oreste Renney, Ion Zbiera, profesor și custode al bibliotecii Bucovinei, ucenic al lui Aron Pumnul, care reprezenta Academia Română, și mulți alții. Știau unii despre alții, întrucât știrile, ajungând prin felurite căi către iubitorii de neam, îi puneau de acord în planurile pentru organizarea serbării. Se împlineau și se completau unii pe alții, fiind atunci o atmosferă specifică creș­ti­nilor din veacurile de început.

Eminescu fusese desemnat secretar al comitetului, iar graiul lui Zbiera trezea în inima poetului amintirea profesorului său iubit, Aron Pumnul. Când Eminescu vorbea, toți erau impresionați de fru­mu­sețea cuvintelor și amploarea sen­timentelor trezite de acesta.

La rândul său, compozitorul Ciprian Porumbescu a mișcat pe toți cu vioara sa măiastră, iar la sfâr­și­tul cântării i-a spus tatălui său: Tată, am cântat azi Daciei întregi! Aceste cuvinte l-au emoționat adânc pe Eminescu.

În 1873, Ciprian s-a înscris în pri­mul an de studii universitare la Facultatea de Teologie din Cer­năuți, deoarece aici putea studia, pe lângă alte discipline, și muzica.

În 1875, tinerii români aflați la Cernăuți au înființat Societatea literar-culturală Arboroasa. În acest loc s-au organizat multe șezători literare, conferințe, excursii, cu un puternic curent patriotic, înflăcărat.

Ciprian a fost cel de-al doilea președinte al Societății. În noua sa calitate, a stabilit legături mijlocite sau nemijlocite cu alte asociații studențești românești din centrele Iași, Viena (România jună) și Paris (Tinerimea română).

În acea perioadă, se înfiripa iubirea pe care Ciprian i-o purta Bertei Gorgon, fiica pastorului evanghelic din Ilișești.

După terminarea unor cursuri, Porumbescu a revenit la Stupca, nezăbovind, întrucât a plecat la studii la Viena, stând în gazdă la pictorul Epaminonda Bucevski, fiul preotului din Ilișești, unde a legat o strânsă prietenie cu Eduard Strauss, publicând o parte dintre lucrările sale.

Întors în țară, se stabilește în Bra­șov...

În orașul de la poalele Tâmpei, Ciprian Porumbescu a ocupat postul de profesor și dirijor de cor la Biserica Sfântul Nicolae din Șchei, unde a avut loc premiera operetei Crai Nou. Succesele pe care le-a cunoscut Porumbescu la Cernăuți, Viena, Suceava și Brașov s-au dovedit efemere. Cât a stat la Brașov, sănătatea lui a continuat să se înrăutățească. Brașovenii hotărâseră să-l trimită pe Ciprian la tratament, în Italia, unde a și plecat la 14 noiembrie 1882, trecând prin Veneția, apoi la Milano, iar la 22 noiembrie, a ajuns la Nervi, locul ales pentru a-și ameliora starea de sănătate destul de precară din pricina tuberculozei, contractată în perioada detenției.

De aici îl vizitează pe Verdi. Banii nu i-au ajuns pentru tratamentul dorit. Silit de această pricină, dar și de multe alte împrejurări, s-a întors la Stupca, aproape de sfârșitul lui Făurar.

Odată ajuns acasă, boala s-a agravat, încât nefericitului compozitor nu i-a mai rămas decât să se roage și să se încredințeze milei Atot­puternicului Dumnezeu, în așteptarea ceasului despărțirii de această lume trecătoare. S-a stins la 6 iunie 1883, în zorii zilei, în mult iubitul ținut al copilăriei.