Cântecul harfei în ostrovul Cernicăi

Patriarhul Teoctist, de fericită pomenire, amintea uneori de episcopul Atanasie Dincă, căruia îi fusese pentru o vreme diacon şi mai apoi binefăcător şi prieten. După spusele fericitului patriarh, Atanasie Dincă era greu de egalat în slujire. Cunoscător al musichiei şi protopsalt de frunte, compozitor şi strălucit slujitor, episcopul Atanasie Dincă transforma o slujbă obişnuită ori o sfinţire de biserică într-o adevărată şi rară sărbătoare. Când rostea cuvintele "Doamne, Doamne…" parcă vedeai cum cerul se coboară pe pământ şi îngerii cântau în cor cu ierarhul liturghisitor. După slujbă, ritualul era şi el special. Însoţitorii arhiereului, chiar dacă erau simpli monahi ori preoţi de enorie, se transformau în lorzi veritabili care serveau masa după cele mai elegante maniere, cu tacâmuri atent aşezate, cu pahare care se ridicau în acelaşi moment şi cu o disciplină împrumutată parcă de la marile case regale. Episcopul-vicar patriarhal Atanasie Dincă muncise mult în viaţă. El, fiul unor oameni simpli din vecinătatea Mănăstirii Cernica, a devenit un adevărat prinţ printr-o voinţă nemaipomenită şi o asiduă lucrare în ogorul Bisericii.

Amintirilor dezvăluite adeseori de patriarhul Teoctist le asociez pe cele ale asprului arhimandrit Partenie Apetrei, fostul eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, care-mi spunea că n-a mai întâlnit pe cineva care să-l întreacă în slujire pe Atanasie Dincă. Îl avusese profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ şi-l însoţise uneori la slujbele pe care le săvârşea fie la Pocrov, Vovidenia, fie la Icoana, sau chiar în biserica cea mare a Mănăstirii Neamţ, unde mai slujeau atunci, prin rotaţie, şi episcopii Partenie Ciopron, Eugeniu Laiu Suceveanul, Emilian Antal şi Pavel Şerpe. După slujbă sau după o cântare, episcopul Atanasie Dincă obişnuia să spună: "Cel mai bine am cântat eu. Mi-a plăcut şi mie, le-a plăcut şi la alţii…"

Tradiţia păstrată la Căldăruşani, unde episcopul a vieţuit ultimii 20 de ani, spune că episcopul era exagerat de atent cu igiena şi curăţenia locuinţei şi cu a sa proprie. Purta uneori mănuşi, asemenea celor din înalta societate, şi nu deschidea uşa cu mâinile goale. Dacă se întâmpla totuşi, se spăla pe mâini două ceasuri, după cum consemnează în amintirile sale Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului. Din casa lui, aflată pe malul lacului, unde a fost o vreme vecin cu arhiereul Galaction Cordun, se auzeau în sezonul cald, prin ferestrele deschise, cântări îngereşti pe care le interpreta cu neasemuită măiestrie. Exigentul profesor de altădată de la seminarul nemţean îşi alina singurătatea şi bătrâneţile cântându-i Domnului. Cu dorul după Liturghia cerească şi netrecătoarea răsplată, episcopul Atanasie Dincă s-a mutat la cele veşnice în ziua sărbătorii Botezului Domnului din anul 1973.

Venise pe lume la 22 decembrie 1896, într-o familie care dăduse Bisericii mulţi preoţi şi monahi, iar părinţii săi, Constantin şi Elena, l-au crescut în spiritul credinţei strămoşeşti. Din copilărie s-a remarcat ca un veritabil cântăreţ, descoperindu-şi de timpuriu acest dar pe lângă strana Mănăstirii Cernica. După un aspru noviciat (conform propriilor mărturisiri), a fost călugărit la Mănăstirea Tismana (1915). Despre monahii de la mănăstirea gorjeană afirma: "Cercările lor şi cugetul meu m-au încredinţat că viaţa monahală este singura slujire care mă poate împăca…" Simţind dragoste pentru muzica bisericească, a urmat Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Bucureşti, Seminarul "Nifon Mitropolitul" şi Facultatea de Teologie din Capitală, unde a susţinut la absolvire teza de licenţă cu titlul "Un stâlp al propovăduirii creştine în Biserica Ortodoxă: Sfântul Teodor Studitul", apreciată cu calificativul "Magna cum laude" (1933).

Între anii 1916 şi 1918 a fost preot confesor la Spitalul Militar "Vasile Lupu" şi la Facultatea de Medicină din Iaşi, apoi preot slujitor la parohiile Câmpurelu - Ilfov (1918-1921), Arţari şi Crunţi - Ialomiţa (1921-1923), profesor de tipic şi muzică bisericească pentru normaliştii care au fost hirotoniţi preoţi în Cadrilater (1923-1924), mare eclesiarh al Catedralei episcopale din Constanţa (1923-1924), spiritual şi profesor de muzică bisericească la Seminarul "Nifon Mitropolitul" din Capitală (1925-1926), profesor de muzică bisericească şi studii religioase la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Bucureşti (1925-196), director şi profesor la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Constanţa şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Tomisului (1926-1931), vieţuitor la Mănăstirea Ghighiu (1931-1933), stareţ al Mănăstirii Ghighiu (1936-1939), exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor (1938-1943), stareţ al mănăstirilor Căldăruşani (1939-1941) şi Cernica (1941-1943).

În perioada respectivă a publicat: Concepte ale culturii monastice - Bucureşti, 1939; "Sfântul Teodor Studitul, viaţa, activitatea şi operele sale" - Bucureşti, 1940; Cuvintele Sf. Teodor Studitul. Cercetate cu de-amănuntul şi date acum pe graiul îndreptat - Bucureşti, 1940; Studiu bibliografic al lucrărilor despre mănăstirile şi schiturile din România (în manuscris); Organizarea mănăstirilor şi a monahismului (în manuscris). A colaborat cu articole la diferite publicaţii: Glasul Monahilor, Strigarea mănăstirilor, Însemnări creştine, Albina, Revista Fundaţiilor Regale, Universul, Curentul şi altele. Presa vremii a consemnat în paginile sale activitatea pe care arhimandritul Atanasie Dincă a desfăşurat-o în anii premergători hirotoniei sale întru arhiereu.

" Cunoscător al musichiei şi protopsalt de frunte, compozitor şi strălucit slujitor, episcopul Atanasie Dincă transforma o slujbă obişnuită ori o sfinţire de biserică într-o adevărată şi rară sărbătoare. Când rostea cuvintele "Doamne, Doamne…", parcă vedeai cum cerul se coboară pe pământ şi îngerii cântau în cor cu ierarhul liturghisitor."