Cântul bizantin, aducător de pace duhovnicească

Muzica bizantină interpretată de oameni trăitori ai rugăciunii te ridică la cer. Dacă mergi în spaţii monastice unde rugăciunea inimii este firescul existenţei cotidiene a monahilor, vei observa că în timpul slujbelor interpretarea bizantină a cântărilor de la strană te înalţă duhovniceşte.

În acest sens profesorul de muzică Andréas Rodousákis din Grecia mărturiseşte că muzica bizantină, „la Sfântul Munte, se aude cu totul altfel și te ridică la cer. Acolo este chintesența muzicii bizantine, cântată de stranele pline de monahi” (pemptousia.ro).

Sfântul Paisie Aghioritul, vorbind depre cântarea bizantină a călugărilor din Muntele Athos, subliniază: „Dacă veți merge la Sfântul Munte și veți auzi monahi psalmodiind, vă veți bucura duhov­nicește foarte mult. Și fals să cânte monahul acela care va fi de rând la strană, tot vă va aduce bucurie în suflet”.

Protopsaltul Ilías Státhis explică această afirmaţie a Sfântului Paisie arătând că „nu trebuie să cântărească atât de mult interpretarea muzicală a cântărilor, ci duhul, starea duhovnicească a celui care psalmodiază. Asta sesizează cel care se află în Biserică și ascultă slujba și se bucură” (pemptousia.ro). De aici înţelegem că duhul cu care se cântă este mai important decât modul în care se cântă.

Vara trecută am trăit o experienţă precum cea mărturisită de Andréas Rodousákis, când am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dragomirna, unde cântarea maicilor mi-a adus bucurie cerească, stare pe care au avut-o şi ceilalţi pelerini prezenţi la slujbă. Nu performanţa muzicală în sine era impresionantă, ci modul duhovnicesc în care prin muzica bizantină erai transpus în starea autentică a Liturghiei ortodoxe. Starea de pace pe care am trăit-o era sigur izvorâtă din pacea duhovnicească a celor care interpretau muzica noastră bizantină.

Psaltul trebuie să transmită şi o stare duhovnicească prin cântarea sa, pe care o dobândeşte prin asceză, rugăciune, pocăinţă, împărtăşire cu Sfintele Taine; mărturisind prin viaţa lui smerită dragostea plină de credinţă pe care o are faţă de Dumnezeu.

De fapt, cântarea lui este o laudă adusă cu smerenie lui Dumnezeu. Centrul interpretării bizantine nu este psaltul, care este doar instrumentul acesteia, ci preamărirea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea este nevoie de smerenie şi trăire duhovnicească pentru ca psaltul să facă din cântul bizantin un instrument prin care creştinul să dobândească pace şi bucurie paradiziacă.