Căsătoria ca pregătire pentru căsnicia cu Dumnezeu

Prin căsătorie intrăm într-un spaţiu în care avem şansa de a ne rotunji colţurile şi de a ne antrena pentru a deveni apţi de convieţuirea cu Dumnezeu, cu îngerii şi cu sfinţii. Se cere să ne exersăm virtuţile în căsnicie, astfel încât să ne fie uşor să convieţuim cu sfinţii şi îngerii, iar aceştia să ne ia în "spaţiul" lor. Astfel, putem transforma plictiseala în răbdare, nervozitatea în energie şi dinamism al voinţei spre bine, putem deveni mai îngăduitori cu celălalt, mai iertători şi să ne îndumnezeim iubind.

Te căsătoreşti şi ca să te pocăieşti, să te înfrânezi, să fii credincios unei singure persoane în faptă şi gând, să te nevoieşti, să înveţi iubirea. Te căsătoreşti ca să te pocăieşti şi să te vindeci sufleteşte prin umilinţe, răbdare şi iubire. Te căsătoreşti ca să te pocăieşti şi să primeşti iertare.

Nu te căsătoreşti ca să nu... mai faci desfrânare, să nu mai fii singur, să nu rămâi fără moştenitori, să nu aibă cine te îngriji la boală sau bătrâneţe, să nu te cufunzi în sărăcie etc. Te căsătoreşti din iubire de Dumnezeu, ca să te pocăieşti de păcatele tale, să nu le mai faci, dar, mai ales, pentru a deprinde meşteşugul iubirii dumnezeieşti.

Noi nu îl putem suporta pe partenerul nostru de viaţă imperfect şi, poate, păcătos. Dar cum ne vor suferi atunci pe noi, care suntem poate mai deficitari, îngerii şi sfinţii? Sunt situaţii când propriile noastre păcate au ca rezultat retragerea harului de la soţul nostru. Şi, atunci, într-adevăr, tonalităţile afective oscilante, dispoziţia spre ceartă, ne transportă, deodată, pe stadionul încercării tuturor virtuţilor. Pentru a ieşi învingători din câmpul acestor lupte, să ne transpunem în situaţia fratelui de mănăstire care este provocat la maturizare duhovnicească, prin solicitări contradictorii la care îl cheamă părintele duhovnic. Să învăţăm de aici răbdarea. Căci harul se poate retrage pedagogic şi să se ascundă asemenea soarelui în norii care plutesc deasupra partenerului nostru întunecat. Şi astfel, printr-o iconomie dumnezeiască, soţul nostru devine mediu de filtrare a oricăror corpusculi de egoism, orgoliu şi infidelităţi.

Cu siguranţă, trecem şi prin ispite în care ne plictisim şi poate chiar ne dezgustăm de partenerul nostru, pentru că duce o viaţă preponderent de rugăciune, de blândeţe şi milostenie. Dar sfinţii şi îngerii în Rai nu au nici ei altă activitate! Cum dar vom putea să convieţuim cu aceştia în Rai, dacă noi nu ne pregătim aici printr-o căsnicie duhovnicească cu soţul? Este necesar să ne rugăm împreună cu partenerul de viaţă, să citim împreună Sfintele Scripturi şi alte cărţi ziditoare, pentru a evolua sincron pe linie duhovnicească. De altfel, suntem cu toţii chemaţi, oameni şi îngeri, să venim la unitatea de gând şi simţire. De aceea există şi ierarhia în Biserică, pentru a ne trage la unitate de Duh, credinţă şi iubire. Toţi să fim una în Domnul.

Şi, în acest scop, îl primim pe Hristos, în Taina Cununiei, ca membru al familiei noastre. Fiind Hristos membru al familiei noastre, avem obligaţii specifice faţă de El: îi sărbătorim ziua de naştere şi, în momentele importante ale vieţii Lui, îi suntem alături, petrecem cu prietenii Lui, mâncăm şi bem cu ei la masă. Prietenii lui Dumnezeu sunt sfinţii şi îngerii, deci mergi la biserică să sărbătoreşti, prăznuieşti Naşterea, suferinţele şi Învierea Domnului, te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui. Eşti sincer cu El, te mărturiseşti adică.

De asemenea, prin cununie, Dumnezeu îşi asumă şi El responsabilităţi de membru al familiei tale. Poţi apela la El ca să te ajute în problemele de zi cu zi. Dar şi tu ai datorii faţă de El, să îl îngrijeşti la boală, să îl îmbraci, să îl vizitezi la închisoare dacă a greşit. Dumnezeu fiind, nu are nevoie de toate acestea, dar se identifică cu toţi cei în suferinţă. Iar dacă îi ajuţi pe aceştia, înseamnă că îl sprijini efectiv pe Hristos ca membru al familiei tale, sub chipul celui amărât.

Până nu dobândim conştiinţa că Hristos face parte, în mod real, din familia noastră, nu vom fi pregătiţi de căsnicia cu Dumnezeu, cu sfinţii şi îngerii, în viaţa veşnică de după moarte.