Cât costă o pereche de boi?

Adesea, valoarea unui lucru o apreciem văzându-i pe alții cum se comportă sau cum se raportează la acel lucru.

Cu câțiva ani în urmă mi-a atras atenția faptul că la una din recepțiile de la Casa Albă, în prima parte a discursului său, președintele a rostit unul din psalmii biblici. Inevitabil și instinctiv, am comparat această situație cu modul nostru de a ne comporta, de a ne raporta la spațiul public. Probabil că, dacă ar fi făcut cineva la noi un asemenea gest, reacțiile ar fi fost din cele mai diverse, dintre care și de genul că astfel de manifestări își au locul în altă parte, în biserici.

Uităm de Dumnezeu și ni-L aducem aminte tot mai rar, mai ales în situațiile-limită, cu toate că prezența Lui în viața noastră este esențială, vitală. Întoarcerea la cuvântul lui Dumnezeu, la Sfânta Scriptură, precum și existența mesajului în actualitatea noastră cotidiană ar trebui să fie o preocupare permanentă. Biblia, astăzi, ca și mai înainte, este cea mai răspândită și mai cunoscută carte de pe pământ. Pentru că deține cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, după cum spune Psalmistul David: „În veac, Doamne, Cuvântul Tău rămâne în cer” (Psalmi 118, 89) - și înveșnicește pe cei care citesc și trăiesc ceea ce cuprinde ea: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică” (Ioan 5, 39).

Afirmăm adesea că ne iubește, deoarece El este Bun, conștienți fiind că nu merităm ceea ce Dumnezeu ne oferă. Aflarea răspunsului la întrebarea cât de mult îl iubim noi pe Dumnezeu îl descoperim atunci când ne dăm răspuns la întrebarea: Ce loc ocupă Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, în viața noastră și câtă atenție acordăm acesteia? În biserica noastră ortodoxă, cuvântul Scripturii se ascultă cu precădere prin citirea Sfintei Evanghelii. Păstrez vie imaginea plină de interes a creștinilor care participau la slujbă, când unii bătrâni, în momentul citirii Sfintei Evanghelii, pentru a nu pierde nimic din mesajul ei, se apropiau de Sfântul Altar, punându-și obrazul, tâmpla pe catapeteasmă.

Așa cum de neuitat este momentul când am învățat, copii fiind, să facem sfânta cruce, împreunându-ne mama mâinile în rugăciune, de neuitat este și întâlnirea cu Sfânta Scriptură, când am început „să înțelegem atâtea taine pe care până atunci nu le înțelegeam și să ne deschidem inima mică, cât un potir de trandafir, luminilor cerului”, după cum ne spune Mitropolitul dr. Nicolae Mladin, în studiul „Tineretul și rugăciunea”.

Primirea în dar, de la preotul din sat, a unui exemplar din Mica Biblie și apoi a Bibliei, când am intrat la seminar, pe care scrie „darul Preafericitului Părinte Patriarh”, au reprezentat imbolduri de suflet pentru studiul Sfintei Scripturi.

Dincolo de aceste întâlniri cu Sfânta Scriptură, alta este întâmplarea în care am descoperit această carte sfântă, când cititul era încă o taină pentru mine. La vremea aceea, în sat, Sfânta Scriptură exista doar în Biserică, în casa preotului și la nea Andrei, atras din tinerețe de această minunată carte, despre care își amintește și ne povestește. S-a întâmplat pe când lucra, după cum era obiceiul în acea vreme, cu boii proprii la treburile pentru care îl tocmise învățătorul din sat. Momentul prânzului a fost dublat de o curiozitate. În camera în care s-au ospătat, pe o măsuță, într-un colț, la loc de cinste, ocrotită de o Sfântă Icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, era așezată Sfânta Scriptură. Nea Andrei nu mai văzuse niciodată această carte de atât de aproape. L-a impresionat și felul cum era legată, cum arăta, dar mai ales îl atrăgea conținutul, pe care dorea să-l cunoască prin propria-i lectură.

Învățătorul însuși a fost surprins nu doar de felul cum cel din fața lui privea Biblia, ci mai ales de cum acesta i-a cerut să i-o vândă. Crezând că îl va determina să renunțe, i-a spus că această carte costă cât perechea lui de boi. Este de înțeles ce a urmat, pentru că peste timp acea Biblie oferea lecturi minunate nu doar lui Moș Andrei, așa cum l-am cunoscut eu, ci și celor care treceau prin casa sa ori celor cu care el se întâlnea în fața porții, spre seară, în duminici și sărbători, pregătiți sufletește pentru primirea unei zile noi de la Tatăl ceresc. Cu toții se opreau, ascultau glasul lui Moș Andrei ori citeau ei înșiși din Cartea Sfântă, pe care bătrânul le-o împrumuta cu dragoste.