Catedrala şi autostrada sau 8 km de la pământ la cer

Catedrala şi autostrada sunt două noţiuni care aparent nu au de-a face una cu cealaltă, comentează mulţi recent. Ce legătură are un lăcaş de cult cu un drum construit, zice-se, la standard european? Poate doar situarea celei dintâi în imediata vecinătate a unei căi de acces utilizate intens. Sau poate un indicator de pe marginea autostrăzii care să ghideze trecătorii către un spaţiu mai altfel decât drumul care la un moment dat poate deveni plictisitor, ba chiar de-a dreptul insuportabil, singurul dinamism al itinerarului fiind reprezentat doar de succederea inflexibilă a marcajelor de pe carosabil. Deocamdată, la noi nu e cazul.

Cu toate acestea, ultima perioadă a consemnat o acutizare a interesului anumitor dezinteresaţi pentru această pereche semantică, direct proporţională cu avansarea demersurilor pentru construcţia noii biserici. Din 1990 şi până astăzi, pe teritoriul României s-au ridicat mii de lăcaşuri de cult în toate eparhiile, acest fapt constituind mai degrabă recunoaşterea unei stări de fapt şi consfinţind dorinţa omului de a fi cu Dumnezeu, după o perioadă a îndepărtării nefireşti, artificiale. Numai că toate aceste biserici la un loc nu au trezit aşa de mare interes mediatic, după cum se întâmplă acum în cazul unei alteia. Căci, trebuie menţionat din capul locului, cei ce se opun unui astfel de proiect, cei care cred că ar fi bine dacă s-ar mai amâna puţin zâmbind protocolar, boicotează în definitiv construcţia unei biserici. E adevărat, de dimensiuni mari, reprezentativă pentru istoria creştină a neamului românesc, prilej de mândrie naţională, deziderat cerut de secole, dar rămânând biserică. Catedrala, dincolo de anvergura identitară pe care o va dobândi, dacă nu a făcut-o încă până acum, rămâne fundamental un loc în care se vor oficia, ca şi în toate celelalte biserici, rânduielile cultice ortodoxe. Măreţia unei catedrale este conferită, în primul rând şi dincolo de importantele detalii arhitectonice sau de estimările costurilor, de consacrarea ei, adică de puterea de a primi pe Dumnezeu şi pe om în acelaşi timp şi în acelaşi loc, nu numai într-un cadru văzut, ci în special într-unul nevăzut.

Această realitate cred că este prea uşor trecută cu vederea de cei care se avântă în combateri fără fond, uitând că discuţiile şi intervenţiile avizate au fost cerute public chiar de beneficiar. Toată lumea discută orice despre catedrală, toată lumea o numeşte oricum. Unul dintre exemplele recente: mastodont. Ştiu că în ultima decadă boom-ul din domeniul construcţiilor a fost de-a dreptul incredibil (ca şi decăderea, de altfel), dar viitoarea biserică nu poate fi gândită în categoriile mall-ului, care va atrage credincioşii cu tot felul de lucruri inedite şi, desigur, la superofertă. Biserica, şi sub aspectul văzut al clădirii, trimite la preţiozitate, înţeleasă ca delicateţe şi bun simţ al jertfei, relaţionată nu la materialele utilizate în construcţie (asta ar fi pură idolatrie), ci la finalitatea demersului. Nu putem vorbi despre biserică dacă nu am păşit în vreuna. Totodată, sensul acestui demers nu este dinamizat de atingerea unui exclusivism liturgic, aşa cum înţeleg poate unii contestatari, ca şi când aici s-ar săvârşi alte slujbe după o altă rânduială, ca şi când harul ar fi mai puternic aici decât prin alte părţi. Euharistia de pe Sfânta Masă a Altarului va fi deplină şi reală, întocmai cu Împărtăşania din biserica cea mai retrasă şi mai puţin cunoscută. Hristos va fi în mijlocul celor care vor sluji în ea, după cum a fost, este şi va fi în mijlocul tuturor celorlalţi slujitori. Tuturor li se va adresa chemarea de a se apropia cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.

Tind să cred însă că asocierea celor doi termeni amintiţi la început este cât se poate de inspirată. Într-o lume dominată de palpabilitate şi demonstrabilitate imediată, când fiecare vrea să ştie exact ce şi cum, când este necesară convertirea anumitor noţiuni deseori necunoscute în termeni ai banalului cotidian, ei bine, omul - românul anului 2010 - primeşte traducerea acestui proiect. 8,5 km de autostradă. Şi în cazul autostrăzii, şi în cel al catedralei este vorba, în definitiv, tot despre drum. Numai că primul este circumscris unei orizontalităţi (orizontalism mai bine) şerpuitoare, neaoşe, iar celălalt înalţă. Întâiul uneşte două puncte ale aceluiaşi orizont, pe când cel de-al doilea uneşte două orizonturi. În definitiv,opt kilometri nu e o distanţă foarte mare, nu?