Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ce e Val?

Ce e Val?

Un articol de: Lucian Vasiliu - 28 Aug, 2007

CON-deescu, CON-durache, conul Val (Valeriu-Gheorghe Condurache), cum ar spune Constantin Simirad… Conu' Val (boierul spiritual, produs pur al şcolii ieşene clasice) şi-a luat rămas bun de la lumea noastră terestră, tulburată de atâtea valuri, vijelii, vânzoleli.

Când mă suna să mă consulte în varii chestiuni, telefonul zbârnâia în mână, ca o jucărie brusc animată de spiritul incisiv, dar şi ludic al convorbiristului. „Alo, Lucian?“… Ce e, Val?“…

„Ce e val, ca valul trece…“. Citeam şi citam amândoi din texte eminesciene, ca punct de sprijin la atâtea insanietăţi contemporane.

A fost o coincidenţă tulbure ca prietenii Condeescu şi Condurache, critici literari prin excelenţă, directori de muzee în vremuri grele, de tranziţie infernală, să plece întru Domnul la scurt timp unul de altul.

Ambele veşti ale trecerii lor la cele veşnice le-am primit ieşind din biserici, la propriu. În cazul lui Dan Alexandru Condeescu (director al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti) tocmai îmi făceam cruce, marcat de armonia bisericuţei de la Vama Veche (malul Mării Negre), ctitorie a Elsei Lueder şi a eruditului Paul Miron (român stabilit în Germania, la Universitatea din Freiburg, cu multe decenii în urmă).

Ştirea despre moartea lui Val Condurache mi-a transmis-o, tot telefonic, prietenul nostru vechi, Ioan Holban. Mă aflam la Văratic, în ograda bisericii, după Sfânta Liturghie.

Revăzusem mormântul Veronicăi Micle, mă gândeam la junimişti (Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Nicolae Gane), citisem, noaptea, în chilia măicuţei Pegasia, din cartea lui Ion Mitican („Ne întâlnim cu Veronica Micle“), mă cufundasem în undele curate, entuziaste ale secolului al XIX-lea, aşa cum mi se întâmplase de multe ori în compania junimist-amicală a lui Val Condurache.

Scriitorul provine dintr-o familie exemplară de dascăli, institutori, profesori. Îmi amintesc o amiază de vară când, întorşi de la Ciric, am îngrijit, cu Val, mormântul mamei sale. Apoi cultul pentru tatăl său, trecut prin detenţie politică imediat după cel de-al Doilea Război Mondial.

În anii '70-'80 ai secolului anterior, Val Condurache era vârf de lance al presei studenţeşti, al criticii literare naţionale. Ilustra, în mod exemplar, temeinica şcoală ieşeană: erudiţie, spirit ludic, incisivitate (în paginile revistei „Convorbiri literare“ sau ale „României literare“, împreună cu Daniel Dimitriu, Al. Călinescu, Alexandru Dobrescu, George Pruteanu, Mihai Dinu Gheorghiu, Constantin Pricop, Mircea Doru Lesovici, Liviu Antonesei şi mulţi alţii).

Despre Val Condurache se pot spune multe. Voi rezuma, din păcate, în câteva rânduri înrourate, energia lui substanţială dedicată literaturii, menţionând aici, frugal, pasiunea lui debordantă pentru lectură (putea fi văzut citind pe stradă, în drum spre biroul de secretar literar al Teatrului Naţional din Iaşi), excelenţa sa în zona sportului, al zodiacelor, ataşamentul pentru vietăţi domestice (de la pisici la câini – un timp am fost vecini de apartament şi creştea o căţea maidaneză pe care o numise „Lola“), iubirea pentru Alexandru (şi copii, în general), muzeografia de calitate…

După decembrie 1989, am fost „coechipieri“ la multe întemeieri şi reîntemeieri, precum reluarea revistei „Dacia literară“ (a fost primul ei redactor-şef), fondarea editurii „Dab-Canova“, reluarea cenaclului „Junimea“, a Societăţii Culturale „Junimea '90“.

Aştept, în continuare, telefoane purtând amprenta Ioanid Romanescu, Constantin Liviu Rusu, Claudiu Paradais, Emil Iordache, Mihai Ursachi, ieşeni fericiţi întru Domnul…