Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ce înseamnă „Uniți pentru viață”?

Ce înseamnă „Uniți pentru viață”?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Alexandra Nadane - 28 Martie 2021

Sâmbătă, 27 martie 2021, la ora 12:00, a avut loc Marșul pentru viață 2021 „Uniți pentru viață”. Evenimentul se află la a XI-a ediție națională și a fost organizat online. În perioada 1-31 martie se desfășoară Luna pentru viață 2021 „Uniți pentru viață”.

Luna pentru viață 2021 pune în comun eforturile a zeci de instituții și organizații locale care desfășoară evenimente educative, culturale, artistice, religioase și sociale în sprijinul vieții și al femeilor în criză de sarcină. Iată doar câteva exemple.

Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române promovează Marșul pentru viață și activitățile din Luna pentru viață: TRINITAS TV și Radio TRINITAS realizează emisiuni și reportaje, Agenția de știri BASILICA și „Ziarul Lumina” publică știri, articole despre evenimentele pro-viață din această lună, iar paginile de Facebook ale mass-media bisericească transmit live o parte din webinariile și atelierele online organizate în această perioadă. Departamentul Pro-Vita al Arhiepiscopiei Iașilor a lansat un grup de sprijin pentru mame care au copii cu nevoi speciale și un grup de sprijin pentru mame care au trecut prin drama pierderii unui copil în timpul sarcinii. Arhiepiscopia Tomisului organizează campania „Să fii mamă este o binecuvântare”, în sprijinul mamelor care au născut, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului oferă zilnic hrană caldă familiilor numeroase din Onești în această perioadă și dăruiește 200 de trusouri pentru mame și bebeluși. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a donat Spitalului „Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți un incubator pentru salvarea copiilor născuți prematur. ASCOR București, ­ASCOR Iași, ASCOR Craiova și alte asociații de tineri din țară organizează campanii de donare de sânge. ATOR Banat organizează ateliere pro-viață pentru adoles­cenții din județ. ASCOR Timișoara organizează campania „Prețuiește mama și copilul”, în sprijinul femeilor în criză de sarcină. Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei a lansat un program de mentorat pentru mame tinere. Asociația România pentru viață a publicat o nouă carte de mărturii despre criza de sarcină. Asociația Studenți pentru viață organizează ateliere online de pancarte și bannere pentru adolescenți și tineri. Profesoara Ioana Revnic și povestitorii din echipa proiectului „Spune-mi o poveste pentru ­suflet” organizează mai multe ­ateliere de povești online pentru copiii din țară și din diasporă. Asociația „Moldova pentru viață” din Chișinău a dăruit flori mamelor care au născut la Institutul Mamei și Copilului. Grupul „Diaspora pentru viață” citește în fiecare vineri Acatistul Bunei Vestiri.

Aceste activități nu au fost organizate de o singură persoană sau instituție. Ele au fost realizate de multe echipe locale. La aceasta se referă tema din acest an: unitatea dată de un scop comun.

Nu doar în 2021, ci în fiecare an, cel mai important scop al Lunii pentru viață este dezvoltarea culturii pro-viață la nivel local.

Marșul pentru viață este ca un vârf de munte, iar muntele este construit prin toate activitățile organizate în cadrul Lunii pentru viață și pe tot parcursul anului. Scopul tuturor acestor activități constă în înțelegerea crizei de sarcină și schimbarea inimilor. Pe ­măsură ce oamenii își deschid inimile către a face ceva pro-viață și către a sprijini în mod concret femeile în criză de sarcină, cultura pro-viață din societate se dezvoltă, iar atitudinea pro-viață devine firească în gândirea personală și în relația cu femeile în criză de sarcină, atât la nivel personal, cât și la nivelul societății.

Există peste 1001++ de acti­vități pro-viață în care vă puteți implica! Primul pas este să citiți cât mai multe mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină. Ele mișcă inimile, iar ideile concrete de activități nu întârzie să apară. Iată câteva dintre cele mai la îndemână.

Liceenii pot organiza proiecții de film pro-viață împreună cu ­prietenii lor, pot realiza clipuri video pro-viață, pot scrie cântece, poezii, scenarii de film pro-viață, își pot dona ziua de naștere pentru a ajuta o femeie în criză de sarcină, pot crea obiecte handmade (măr­țișoare, jucării, felicitări), pot organiza târguri caritabile.

Studenții și tinerii pot organiza proiecții de film, dezbateri, ­concursuri, pot traduce materiale pro-viață, pot organiza traininguri și ateliere, pot ajuta studente și tinere în criză de sarcină, pot oferi sprijin emoțional sau material, pot organiza ateliere de gătit, ședințe foto gratuite pentru femei însărcinate, mame și familii, pot organiza un concurs de clipuri sau de filme pro-viață, pot vorbi în public pe ­teme pro-viață.

Adulții pot sprijini concret femei în criză de sarcină, pot organiza grupuri de suport pentru femei însărcinate, mame, părinți care au copii cu dizabilități, grupuri de rugăciune, pot scrie propriile mărturii, pot adopta, pot dona pentru o femeie în criză de sarcină sau pentru un centru o parte din fondurile strânse la nuntă, la botez sau cu altă ocazie.

Cel mai simplu mod de a face ceva pro-viață este să distribuiți mărturii și materiale pro-viață pe rețelele de socializare. Sunt femei în criză de sarcină care au ales viața pentru copiii lor după ce au citit o mărturie distribuită de cineva pe internet. Și nu puține!

Dacă doriți să vă puneți talentele și capacitățile în slujba vieții, nu mai amânați. Veți fi parte din cea mai nobilă și mai frumoasă misiune, în cea mai frumoasă echipă: „Uniți pentru viață!“ Dacă nu aveți un cadru instituțional și vreți să faceți un pas înainte în această direcție, ne puteți scrie la ­comunicare@marsulpentruviata.ro.

Citeşte mai multe despre:   Centrul de Presă BASILICA  -   Marșul pentru Viață  -   ASCOR