Ce lume lăsăm copiilor noștri?

„Protecţia mediului” este una dintre acele sintagme - și comandamente - care, dacă e să fim cinstiți, în cea mai mare parte a timpului, ne intră pe o ureche și ne iese repede pe cealaltă. „Da, da, trebuie să protejăm mediul”, spunem grăbiți, după care continuăm să trăim exact la fel ca înainte, pe ideea că „la urma urmei, ce pot să fac eu, ca om de rând!?”

Foarte multe! Protecția mediului este departe de-a fi doar problema guvernelor lumii, a marii industrii, a organismelor și acordurilor interna­țio­nale, iar rezolvarea problemelor nu se află doar în sarcina acestora. Fiecare dintre noi poate contribui cu cât de puțin, pentru că orice efort, oricât de modest, contează.

Iar miza este uriașă. Miza nu privește atât prezentul, cât viitorul. Ce fel de lume lăsăm copiilor noștri și copiilor copiilor lor, în veacul vecilor - cum ar spune Ștefan cel Mare.

Zilnic, permanent, savanții lumii lucrează atât la proiecții, cât și la identificarea de soluții. Sunt luate în calcul patru tipuri de scenarii. În primul, propovăduitorii dezvoltării fără limite și fără griji susțin că o creștere neîngrădită va genera - tehnologic - și soluțiile pentru rezolvarea problemelor (poluare, epuizarea resurselor, suprapopulare etc.) pe care ea însăși le creează. Așa să fie... Dar nu putem risca să ne bazăm pe asta.

În al doilea tip de scenarii vorbim despre o reducere dirijată, controlată, a creșterilor de tot felul. Este aproape cert că ar funcționa - producem mai puțin, poluăm mai puțin - dar, din nefericire, implică limitări ale drepturilor și libertăților câștigate de-a lungul timpului. Oamenii nu sunt dispuși așa ușor să consume mai puțin, să circule mai puțin, să dea aerul condiționat mai încet vara (cum se întâmplă acum într-o bună parte din Occident din cauza războiului din Ucraina și a efectelor sale economice) și căldura iarna. Ar trebui să li se impună asta cu forța, ceea ce...

Al treilea tip de scenarii pentru viitor, luate foarte în serios de către oamenii de știință și - să sperăm! - de politicieni implică nici mai mult, nici mai puțin decât colapsul civilizației umane, inclusiv, la limită, extincția noastră și - în cazul unor catastrofe gen război nuclear - poate chiar a vieții pe frumoasa noastră planetă albastră.

Din fericire există și a patra variantă, aflată „pe planșete” nu de multă vreme, și anume dezvoltarea durabilă, sustenabilă. Nu este un slogan politicianist - este singura cale rezonabilă. Singura speranță solidă.

În 1992, 1.575 de oameni de știință din lume, inclusiv peste 50% din toți laureații Nobel în viață în acel moment, au emis un avertisment teribil cu privire la impactul uman asupra mediului: „Ființele umane și lumea naturală se află pe un curs de coliziune. Dacă nu sunt ținute sub control, multe dintre practicile noastre actuale pun în pericol viitorul pe care ni-l dorim pentru societatea umană și pentru regnurile vegetal și animal și ar putea modifica atât de mult lumea vie, încât aceasta nu va mai putea susține viața așa cum o știm”. Documentul conchidea: „Este necesară o mare schimbare în administrarea Pământului și a vieții de pe acesta dacă se dorește a se evita o imensă nenorocire umană și casa noastră globală de pe această planetă să nu fie mutilată iremediabil”.

Dar ce pot face eu, ca om oarecare, ca fir de nisip pe marea plajă a lumii? Să zicem că arunc mai puțină mâncare și merg mai puțin cu mașina - contează asta la scară planetară!?

Da!, dacă înmulțim cu 8 miliarde...