Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ce poate fi mai important în viaţă?

Ce poate fi mai important în viaţă?

Un articol de: Dumitru Horia Ionescu - 02 Iun, 2009

În urmă cu aproape un an, la începutul lui august 2008, Andrea Pininfarina, directorul unei mari firme din Italia, de numele căreia sunt legate unele dintre cele mai frumoase automobile realizate vreodată, a murit într-un stupid accident de circulaţie. Circulând pe o motoretă, a fost lovit de maşina unui pensionar. Se ştie prea puţin că Pininfarina este autorul unei „Scrisori către Dumnezeu“, pe care a scris-o în 2005 şi care a produs, la vremea respectivă, o impresie deosebită. Inginerul şi industriaşul italian vorbea acolo de existenţa a trei valori considerate de el ca indispensabile unui om credincios. Acestea ar fi: integritate, smerenie şi coerenţă. Mai departe, Pininfarina spune: „Mă pun, Doamne, în mâna Ta şi mă încredinţez judecăţii Tale. Aş fi foarte fericit dacă aş putea măcar atâta să fac, să fiu în stare să transmit aceste valori copiilor mei şi să le împlinesc, împreună cu ei şi cu toţi cei cu care trăiesc, muncesc şi colaborez“.

Integritate, smerenie şi coerenţă…., aş mai adăuga, gândindu-mă la dialogul lui Iisus Hristos cu Nicodim, şi iubirea. Aceste patru elemente sunt hotărâtoare, mai mult, esenţiale, în pregătirea omului pentru singura încercare adevărată a existenţei sale. Un accident stupid de circulaţie ne reaminteşte, oare a câta oară, de efemerul oricărei „împliniri“ în această viaţă. Chiar şi un mare industriaş italian, cunoscut, recunoscut peste tot, moare răsturnat de pe motoreta lui. Într-un asemenea moment, deosebit de tragic, putem să înţelegem care este adevărata menire a omului. „Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Uităm repede şi mult prea des de unica noastră vocaţie reală. Uităm cât de mult ne iubeşte Domnul şi care sunt consecinţele reale ale iubirii Sale. Mântuirea, viaţa veşnică, par a deveni noţiuni abstracte, situate într-un viitor slab conturat. Mai importante par micile victorii efemere, dobândite fără strădanie duhovnicească, dar pentru care am fi gata să renunţăm la orice, chiar şi la privilegiul de a fi fiinţa iubită de Dumnezeu.

Enumeram mai sus patru elemente indispensabile unei vieţii alături de Hristos. Şi, atenţie, a trăi după ele nu înseamnă a renunţa la o carieră importantă sau a nu urca pe scara socială. O dovedeşte exemplul lui Andrea Pininfarina, care, respectându-le, a rămas până la sfârşitul vieţii sale o personalitate puternică şi influentă. Reuşita pe plan social şi economic este compatibilă cu valorile eterne pe care se bazează o viaţă în Domnul. Cu o singură condiţie: a nu accepta nici un compromis cu tine însuţi. Poate exista smerenia, coerenţa şi iubirea fără integritate? Sau iubirea, integritatea şi smerenie, fără coerenţă? Poate să există iubire fără smerenie? Experienţa duhovnicească care decurge din aceste elemente ne face să înţelegem adevărul absolut: Dumnezeu nu ne iubeşte abstract, declamativ, aşa cum obişnuim noi, uneori, să o facem. El ne oferă o platformă morală de conduită pe care, folosind-o integral şi fără compromisuri, putem spera la viaţa veşnică promisă. Prin această prismă înţelegem că păcatul este nerespectarea normelor de viaţă inspirate de El. Se afirmă, legat de dorinţa legitimă a unei împliniri sociale, că valorile morale joacă numai un rol secundar în viaţa societăţii, ele fiind chiar o piedică în realizarea dezideratelor personale. Valorile venite de la Domnul împiedică numai acele „împliniri“ născute din egoism şi ambiţie maladivă. Satisfacţia venită din ele este trecătoare şi superficială, aducătoare de singurătate şi nefericire. Şi, totuşi, câţi dintre noi sunt gata să plătească orice preţ pentru o ascensiune aparentă şi, vedem acum, în criză, cel mai adesea zadarnică? Suntem orbi!

Antoine de Saint-Exupéry l-a întâlnit pe Dumnezeu atunci când noaptea se cobora peste nesfârşitele tăceri ale Saharei. Se ştie că celebrul aviator şi scriitor francez a căzut în decembrie 1934 cu un avion în deşertul nord-african. După cinci zile şi nopţi de marş, a reuşit să întâlnească o caravană care l-a salvat. „Ochii sunt adesea orbi. Trebuie să căutăm cu inima“, afirma el, pentru că, „deasupra, peste inima noastră, stă o stea“. Viaţa noastră poate fi comparată cu drumul prin deşert, asemenea pilotului francez. Semnificaţia şi importanţa luminii care străluceşte pe cerul clar al nopţii ne dă certitudinea unei creşteri duhovniceşti. Urmează steaua ca pe un imbold al inimii! Este apropierea pe care o simţim faţă de Dumnezeu şi pe care nu trebuie să o înăbuşim în noi. Nici o altă cale nu ne va conduce vreodată către caravana salvatoare. Orice altă logică este o iluzie ucigătoare, care se va destrăma târziu, cu preţul multor zile grele asemănătoare cu cele petrecute fără o picătură de apă în deşert.

Andrea Pininfarina a trăit curajul de a mărturisi un ideal de viaţă. A trăit bucuria acestei împliniri. Dumnezeu să-l ierte!