Ce-ţi doresc eu ţie: „Presa galbenă“ sau cum se naşte răul dintr-o intenţie nobilă

▲ „Barosul“ educaţiei de stat, care trebuia să sfărâme obscuritatea şi nefericirea cauzate de neştiinţă, a fost prins în plasa ziarelor josnice şi vulgare ▲

În 1870, prin Legea Forster, se puneau bazele edificiului învăţământului elementar obligatoriu în Marea Britanie. Măsura, apreciată unanim de curentul liberal din întreaga Europă, a fost considerată ca marcând o răscruce către o epocă de lumină şi de fericire.

Dovada că lucrurile nu aveau să stea deloc în acest fel urma să vină peste 20 de ani, când un geniu iresponsabil, din categoria celor care ştiu să scoată bani şi din piatră seacă, a inventat conceptul de „yellow press“. Ce însemna „presa galbenă“? „Yellow press“ a fost denumirea dată în Marea Britanie presei venale şi cu tiraje colosale, care prezenta cu predilecţie stupidităţi amuzante sau fapte scandaloase, care nu ezita să se pună în slujba oricăror interese sau presiuni, fără a lua în seamă idealuri morale sau naţionale. Atâta vreme cât se câştigau bani. De ce a fost nevoie să treacă 20 de ani după promulgarea Legii Forster? Pentru că atât i-a trebuit primei generaţii de copii educaţi în şcolile de stat să ajungă să deţină o slujbă şi să-şi poată cumpăra un ziar.

În acest fel, „barosul“ educaţiei de stat, care trebuia să sfărâme obscuritatea şi nefericirea cauzate de neştiinţă, a fost prins în plasa ziarelor josnice şi vulgare, iar cei care trudiseră la desţelenirea sufletelor asistau înmărmuriţi şi neputincioşi la un deznodământ pe care nu şi l-ar fi închipuit vreodată.

„Presa galbenă“ sau „presa tabloid“ a devenit imediat o afacere de succes în toate ţările democratice, dar mai ales în Marea Britanie şi în Statele Unite; mai mult, presa de tip „no news“ a devenit o formă de pseudo-profetism urban pe parcursul secolului XX.

Clonarea democraţiei de tip (mai mult sau mai puţin) american şi în ţara noastră a adus, inevitabil, şi conceptul de „informaţie de consum“. Ciocnirea dintre mentalitatea românească versată peste măsură în descifrarea şi interpretarea gogoşilor din publicaţiile aservite regimului, gen „Scânteia“, şi oferta dezinhibată a presei necenzurate a produs un efect halucinant. Rezultatul s-a văzut foarte bine în explozia de publicaţii de după â89, care mai de care mai dubioase sau mai suprarealiste, evident, o consecinţă firească la cererea ridicată. Totuşi, românii mai în vârstă n-au fost prea mult influenţaţi de mesajul „atotpermisivităţii“, regăsit în mod constant în textele despre indivizi care-şi schimbă sexul, vedete cu fel de fel de excentricităţi sau alte subiecte la fel de şocante, dar care, de fapt, deveneau banale şi inactuale imediat ce ziarul era cumpărat. Şi asta, pe de o parte, s-a datorat moralei creştine, încrustate profund în sufletul nostru, dar şi - de ce să nu recunoaştem - dogmatismului etic impus vreme de 50 de ani de regimul comunist. Cu tineretul, însă, treaba nu a mai stat la fel.

Mesajul formulat pervers, centrat pe preocupările şi frustrările tinerilor, după o reţetă îndelung experimentată, pur şi simplu nu a găsit aici nici un fel de opoziţie semnificativă. Din păcate, nici şcoala şi nici Biserica nu au reacţionat suficient de rapid şi eficient în a demasca vanitatea modelor şi falsitatea modelelor discret sau agresiv propuse de tabloide. Şi atât şcoala cât şi Biserica au avut de pierdut, fiind plasate pe nedrept într-o zonă a anacronismului şi a tradiţionalismului sclerozat.

Promovarea obstinată a unor personaje care au reuşit din punct de vedere social-economic peste noapte - fără şcoală, fără Biserică - sfidând normele morale şi valorile sociale încetăţenite, au devastat destinele a mii şi mii de tineri, care au neglijat munca (intelectuală sau fizică) şi edificarea interioară, dând crezare celor care-i amăgeau că ei pot reinventa lumea.

Problema „presei galbene“, non-educative nu a încetat, încă de la apariţia ei, să preocupe minţile luminate. Cum democraţia nu permite măsuri extreme, singura soluţie unanim aplaudată a fost creşterea permanentă a judecăţii critice - prin educaţie - a populaţiei. Iar în acest punct, la noi, şcoala şi Biserica îşi pot juca, într-adevăr, ...cartea! Şcoala sădind cu har în tineri un sistem de valori autentice, vii, iar Biserica îndemnând la cumpătare şi la analizarea atentă şi onestă a ceea ce ni se propune, aşa cum părinţii duhovniceşti îndeamnă la exersarea discernerii dintre gândul bun şi gândul rău, dintre ceea ce ne foloseşte şi ceea ce ne dăunează.

Închei prin a vă propune un test. Ce emisiuni TV şi ce ziare aţi citit în ultima vreme? Cât timp le-aţi acordat, ce vă mai amintiţi din ele şi cât v-au folosit? Cântărirea rezultatului depinde de onestitatea dumneavoastră şi de capacitatea evaluativă pe care ar trebui deja să o aveţi.