În articolul trecut am spus că prima consemnare biblică a Învierii Domnului, din punct de vedere cronologic, nu este făcută de Evangheliști, ci de Sfântul Apostol Pavel care spune: „Căci v-am dat, întâi de
17 Mai, 2024
„Ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm“
Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumătăţi de măsură, ci cu luptă pe viaţă şi pe moarte. Părinţii Patericului au o vorbă „Dă voinţă şi ia putere“ şi alta „Dă sânge şi ia duh“. Eşti neputincios, dar Mântuitorul a venit tocmai pentru cei slabi şi bolnavi. „Voieşti să fii sănătos?“, ne întreabă El. Trebuie să vrei din toată inima, dă voinţă şi iei putere. Iei putere şi rabzi necazurile, să te împotriveşti vrăjmaşului, să nu cazi în luptă, că fără osteneală nu este mântuire; trebuie să dai sânge ca să iei duh. Harul întăreşte puterile slăbănogite de păcat, vindecă rănile sufleteşti, dar ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm prin spovedanie curată, prin căinţă sinceră şi prin fapte bune, prin post şi rugăciune. Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceaţă a păcatului, se cade să gustăm şi amărăciunea cea dulce a leacului. Aşa cum bolnavul rabdă operaţie, tăiere, leacuri amare, ştiind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, aşa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paştile cele luminoase şi vesele, tot aşa să răbdăm şi pătimirile cele curăţitoare de păcat şi mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă şi de Paştile cel veşnic, de strălucirea, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit în necazuri şi în toate felurile de chinuri.
