Cei de la care cumpărăm

Este firesc ca într-o societate a consumerismului, noi, consumatorii, să avem atât drepturi, cât şi obligaţii.

Peste capitolul obligaţii putem trece destul de repede, oricum, n-avem încotro, vrem, nu vrem, ceva tot cumpărăm, ceva tot consumăm.

Şi când spunem că suntem consumatori, ne referim la poziţia noastră nu doar de oameni aflaţi dincoace de casele de marcat ale magazinelor, ci şi în situaţia de oameni aflaţi în faţa ghişeelor la care ni se oferă "şansa" de a plăti o taxă, un impozit, o amendă, de a ni se elibera o adeverinţă sau orice alt document cu caracter personal. Consumatori suntem şi când cumpărăm bilet la un spectacol, şi când trimitem o scrisoare prin poştă, şi când mergem cu un taxi, şi când rezervăm un sejur într-o staţiune, când plătim prin internet facturi, şi când comandăm mărfuri de pe site-uri.

Este bine să avem şi reguli care să ne apere, pentru că în ge-neral primează interesul celui care vinde.

Domeniu delicat, care ţine de un anume specific românesc deja intrat în folclor, comportamentul vânzătorului, al reprezentantului instituţiei, al ofertantului de servicii şi produse a lăsat în România întotdeauna de dorit. Ceea ce îi uimeşte pe străinii care ne vizitează ori se apucă de afaceri pe plaiurile mioritice nu ne uimeşte pe noi mai puţin, dar ne-am obişnuit cu răul şi nu-l mai vedem mereu sau nu ne mai lăsăm afectaţi de el.

Astăzi, de Ziua mondială a drepturilor consumatorului, avem dreptul de a trece în revistă hibele mentalităţii celor de la care cumpărăm sau cărora le plătim un serviciu. Iată-le pe cele mai frecvente: încetineala lucrătoarelor din birourile în care plătim taxxe şi impozite, de parcă ne-ar da, nu ne-ar lua; tratarea cetăţeanului de rând cu mult sictir de majoritatea agenţilor Poliţiei atunci când, să spunem, avem de completat o declaraţie în urma unui accident rutier minor; întrebarea sâcâitoare a tuturor casierelor de magazin: "N-aveţi 20 de bani să vă dau eu rest 1 leu?"; faptul că unele companii de telefonie ne îmbie cu mii de minute în reţea pe care nu ai avea timp fizic să le consumi (iar dacă ai face-o, te-ai îmbolnăvi), dar în alte reţele oferta e zgârcită, însă se laudă că îţi oferă un incredibil avantaj; modul voios în care se face reclamă tv la medicamente, sugerând ideea că fabricanţii abia aşteaptă să fim bolnavi, pe de o parte, şi că toţi ne-am pricepe la medicină, pe de altă parte, în timp ce ni se spune pe foarte "repede înainte" să ne adresăm medicului abia după ce apar manifestări neplăcute; felul în care s-a înţeles buna relaţionare cu clienţii - în anumite magazine vânzătoarele îţi urează un agresiv bun-venit, te întreabă dacă te pot ajuta cu ceva şi, chiar dacă ai refuzat politicos ajutorul, se ţin la un metru de tine, sugerându-ţi prin atitudine că eşti supravegheat să nu furi; modul tinerilor şi tinerelor care împart fluturaşi pe trotuare foarte aglomerate, insistând să-i primeşti, chiar dacă nu eşti interesat, iar la un refuz îţi urează "o zi bună" pe tonul unei înjurături; deloc reconfortant este şi sentimentul pe care îl ai când mergi la doctor şi trebuie să faci un set de analize, iar din personalul calificat nu se sinchiseşte nimeni să-ţi spună la ce proceduri eşti supus, în ce constau, cât durează şi la ce durere ar trebui să te aştepţi; că în România nu poţi lua un taxi pe distanţă mică, şoferul considerând că nu e rentabil. Sunt convinsă că lista o puteţi completa.