Cel ce se ține nebăgat în seamă

În singura apoftegmă pe care o avem de la avva Pistos în colecția alfabetică a Patericului egiptean, eroul principal este avva Sisoe, care vorbește despre niște virtuți tipic monahale. După ce ascetul a descris relația de perfectă ascultare dintre un ucenic și bătrânul său drept o minune, frații i-au cerut să le spună un cuvânt de la el. Avva Sisoe a zis: „Cine se ține nebăgat în seamă împlinește toată Scriptura”.

Cuvântul acesta este în același timp transparent și opac. Este transparent pentru că este destul de limpede că vizează smerenia, iar simplitatea îndemnului îl face destul de clar. Dar în același timp este opac. Ce înseamnă să te ții nebăgat în seamă? De ce ar sta împlinirea întregii Scripturi în această atitudine distantă și de retragere permanentă?

Să te ții nebăgat în seamă înseamnă să fii discret. Să faci efortul de a trăi într-o discreție totală, să te strecori printre oameni, printre toți oamenii, cu totul neobservat. Nu vorbim aici de discreția „profesională” a hoților, care au motive evidente pentru care nu vor să fie văzuți. Nu vorbim nici de oameni care suferă de diferite probleme (inclusiv stimă de sine scăzută, complexe de inferioritate etc.). Avva Sisoe se adresează oamenilor perfect sănătoși, care aleg discreția radicală.

În mod obișnuit viața noastră se petrece în mare măsură în afara noastră. Căutăm aprecierea și validarea celor din jurul nostru, ne dorim să fim în centrul atenției (măcar din când în când) și așa singurătatea noastră funciară se mai rarefiază. De fapt, prin toate aceste acțiuni ne dovedim dependența maladivă față de ceilalți. Discreția, așadar, este calea spre libertate pe care o propun cei care şi-au concentrat toată viața în Dumnezeu, alături de care vor să trăiască neîncetat.

Dorința de a fi în centrul atenției este un produs al mândriei, ca nevoie adâncă de recunoaștere a propriei valori. Fie că este vulnerabilă sau grandioasă, mândria rămâne tot păcatul de căpetenie, responsabil pentru căderea îngerilor. De aceea ofensiva împotriva mândriei înseamnă să încerci să tai răul de la rădăcină. Și când faci asta, îm­plinești deja întreaga Scriptură, așa cum zice avva Sisoe. Înlăturând mândria, cad automat și toate cele care decurg din ea și viața spirituală se așază pe linii cu totul diferite. Poți, deci, să retezi mândria, căutând, ascetic la început, să trăiești cât mai discret, cât mai neobservat și să cauți bucurie în ascunzișul ignoranței celorlalți. Fără bucurie, însă inima omului se îneacă în otravă. Iar bucuria este rod al Duhului Sfânt și se dobândește prin rugăciune. Așadar, discreția sănătoasă este cea care se naște și este înveș­mântată în rugăciune.