Cel ce-şi stăpâneşte limba este puternic şi desăvârşit

▲ Sfinţii Părinţi numesc limba „răutate plină de otravă aducătoare de moarte“ ▲ Cu limba binecuvântăm pe Dumnezeu, cu ea blestemăm şi vorbim de rău pe aproapele ▲

Vrăjmaşul caută să le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele, iar limba cu cuvinte rele. Şi atunci omul devine unealta diavolului, că şi gândurile lui sunt spurcate, şi limba, şi cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.

Deci iată câtă primejdie este pentru unul care nu ştie să-şi păzească limba, că zice: „Cel ce-şi stăpâneşte limba sa este bărbat puternic şi desăvârşit, care poate să-şi stăpânească tot trupul. Că şi corăbile, cât sunt de mari, o cârmă mică le îndreaptă în toate părţile“. Aşa-i limba pusă între mădularele noaste; cică ea aprinde toată roata firii şi se aprinde de gheenă. Pentru că omul, dacă nu-şi stăpâneşte limba, este în mare primejdie. De aceea a zis Solomon: „Mai bine este să cadă cineva de la loc înalt, decât să cadă prin limbă“. Dacă a căzut de la loc înalt, ori a murit ori mai trăieşte, dar dacă a căzut prin limbă, îşi pierde sufletul.

Că un lucru greu dacă l-a scăpat omul din limbă e mare primejdie; cum sunt preoţii, arhiereii, dacă ar spune un blestem cuiva, că n-au voie să blesteme, numai pe eretici, altfel nu-i voie.

Sfântul Isaac Sirianul zice că „limba omului drept este scaunul lui Hristos, iar limba celui rău este căruţa dracilor“. Şi iată pentru ce: Omul drept totdeauna vorbeşte şi totdeauna tace. Cum? Vorbeşte numai cele spre zidire şi spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Aşa este ce spune Sfântul Pimen la Pateric: „Este om care toată ziua vorbeşte şi toată ziua tace, şi este om care toată ziua tace şi toată ziua vorbeşte“. Şi a întrebat ucenicul: „Cum este asta, avva?“ „Aşa, fiule, este om care tace, dar are răutate în mintea lui, şi în mintea lui vorbeşte aşa: are ciudă pe cel bogat, are ciudă pe cel sărac, are ciudă pe cutare, judecă pe cutare, cleveteşte, se răzbună în mintea lui pe cutare, gândeşte rău de cutare, îi pare rău de fericirea altuia, şi toată ziua vorbeşte numai răutăţi. Tace cu limba, dar vorbeşte cu mintea şi cu inima numai răutăţi. Şi este om care toată ziua vorbeşte şi toată ziua tace. Fiindcă toată ziua vorbeşte numai cuvinte de folos spre zidirea Bisericii, şi a lui, şi a altor suflete.“

Deci, pentru acel care vorbeşte numai spre zidire şi numai spre folos, limba lui este scaunul lui Hristos, iar acel care vorbeşte numai rele şi nu tace din gură, limba aceluia este căruţa dracilor. Cum? Poartă toţi dracii pe limbă. Acum cleveteşte, acum spune minciuni, glume, acum vorbeşte răutăţi, acum judecă pe cutare, toată ziua vorbeşte, că fiecare patimă este un drac rău, cum arată Sfântul Efrem Sirul: „Şi vorbind mereu atâtea lucruri rele, poartă aceste patimi pe limbă, mai bine zis pe aceşti draci care se arată prin patimi.“

Iată cât de mare este păcatul din limbă. Ţi se apare o glumă? Aşa ni se pare nouă păcatul cu limba. Dar ai auzit ce spune Proorocul David? „Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.“

Cine-şi păzeşte limba sa are mare linişte sufleteasă. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune, şi cele spre slavoslovia lui Dumnezeu, şi cele de trebuinţă. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muţi. Te-a întrebat cineva, ţi-a cerut un lucru bun, ţi-a cerut un sfat, trebuie să vorbeşti cu soţia, cu copiii. Dar când vin cele rele, opreşte-te, pentru că prin cele ce am vorbit ne legăm înaintea lui Dumenzeu cu limba noastră.

De aceea vă spun, cât ne-a ajuta mila Domnului, bine este să luăm aminte toţi, să cârmuim limba noastră cât se poate mai mult, ca să fie scaun al lui Hristos, cum v-am spus mai înainte, şi nu căruţa dracilor. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 14)