Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cenușă

Cenușă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 18 Iun, 2021

Am văzut un om ce mergea pe câmp despicat în două de fulger.

El nu s-a oprit însă din mers. Doar că mergea în direcții diferite.

Unde mai pui că și vorbea în timp ce-și continua drumul, care se împărțise și el în două, dar fără să fie atins de trăsnet.

De fapt, cele două jumătăți de gură vorbeau între ele. Fiecare jumătate de om se folosea de urechea ce-i rămăsese, înțelegând numai jumătate din vorbele spuse.

Inima n-a putut fi împărțită. I-a rămas jumătății din stânga.

Deși lipsită de inimă, jumătății din dreapta i s-a făcut dor de jumătatea cealaltă, simțind dintr-odată cum se ridică de la pământ și începe să zboare. Nu cu o singură aripă, cum s-ar fi cuvenit, ci cu două.

De aceea nu i-a fost deloc greu să pornească în căutarea jumătății din stânga și să-i dea, până seara, de urmă. S-au îmbrățișat cu o singură mână, și-n timp ce se îmbră­țișau, au băgat de seamă că le crește mâna lipsă la loc. După care celălalt picior, celălalt ochi și cealaltă ureche. Cealaltă jumătate de cap, adică, devenind iarăși un om întreg, unul singur, nu doi, cum părea să se întâmple.

Aripile jumătății din dreapta erau și ale celeilalte jumătăți acum. Omul ce le purta în spate s-ar fi trân­tit, cum era istovit de drum, chiar acolo, în mijlocul câmpului, să se odihnească, dar, văzând ce pățise mai devreme, a zis că e mai sigur cerul și s-a ridicat în aer, lungindu-se în primul nor întâlnit în cale. A văzut că ploua, când s-a trezit, și că el dormise la adăpostul unui copac de pe câmp.

Îl durea lumina ochilor de atâta somn. Frecându-se cu una din cele două aripi la ochi, s-a pomenit că începe să intre în pământ. Înainte de a intra de tot, a mai apucat doar atât să spună: Doamne, ce vis am avut! Se făcea că eram cenușă!