Chip coborât din icoană, părintele Galeriu

Păstrez în minte chipul părintelui vorbind cu Dumnezeu în rugăciune, de pildă înainte de a rosti rugăciunile de dezlegare a păcatelor.

De obicei, în fiecare zi de vineri seara, după încheierea slujbei Acatistului care era rânduit, urmat de rostirea cuvântului de învăţătură, în jurul orei 21:30, noi cei care ne spovedeam la părintele ne aşezam cuminți în genunchi sau rămâneam în picioare având capetele plecate, pre­gătiți să ascultăm rugăciunile începătoare, Psalmul 50 și rugăciunea de dezlegare, toate rostite de părintele.

Biserica în interior era luminată la ore aşa târzii doar de candelele cu ulei rămase aprinse, prin care pâlpâia o lumină liniștită, blândă, care se armoniza cu vocea caldă și rugătoare a părintelui.

Părintele aşeza cu grijă epitrahilul pe capetele noastre. Mâinile cu degetele răsfirate lucrau tainic, aşezate și ele pe capetele celor care erau mai aproape de sfinția sa. Rostea fiecare cuvânt fără grabă, concentrat, cu limpezime și trăire curată, care-ți mângâia sufletul şi-ţi crea o stare de adâncă căinţă, urmată de suspin și lacrimi.

Privind o clipă către părintele, chipul încadrat de barba albă, îngrijită, era coborât aievea din icoana Sfântului Grigorie Decapolitul, pictat pe peretele din spatele părintelui. Simțeam că și sfinții ascultă cuminți ruga de dezlegare îndurerată a părintelui, care ne acoperea cu aripa Duhului Sfânt.

Părintele era al nostru, dar fiecare simțea că ocupă locul central în inima sfinției sale. Se împărțea fiecăruia după necesitate, pentru fiecare avea înțele­gere și gingăşie, cuvânt și faptă mângâietoare.

Și părintele era Unic și adesea ne spunea că suntem unici, irepetabili.

Era îmbogăţit cu daruri ale Duhului Sfânt, neobosit în slujirea oamenilor, aşa încât ne găseam și noi părtaşi ai Harului în preajma sfinției sale.

Voiam să fim mai buni, dornici de a ajuta oamenii în nevoile lor. Deși era un erudit, simțeam că este accesibil oricărui om.

Fiecare predică conținea adâncă învăţătură. Începea liniştit cuvântul și pe măsură ce înainta în tâlcuirea fragmentului evanghelic se însufleţea, se înfoca, încât rostirea cuvântului creştea în intensitate, ajungând spre final la apogeu - predica se desfăşura în intervalul de o oră și peste acest interval.

Aceste stări de trăire intensă apăreau în miezul tâlcuirii cuvântului evanghelic și erau însoţite de broboane de sudoare, șiroind pe capul părintelui, încât părul capului rămânea complet umed.

Într-un alt context, fiind întrebat de doamna preoteasă Argentina de ce se avânta așa în cuvânt, până la a transpira abundent, părintele spunea că mucenicii și-au dat sângele pentru Mântuitorul Iisus Hristos, măcar transpiraţie să dea și el în propovăduirea cuvântului evanghelic.

Dacă erai întrebat unde mergi și răspundeai la părintele Galeriu, era suficientă doar rezonanța numelui, prezentă în inimile multora care îl ascultau sau îl întâlneau în diverse situații.

Neostoit misionar în sădirea sămânţei cuvântului lui Dumnezeu. Fără lucrarea de apostol a părintelui Galeriu, viețile noastre ar fi fost lipsite de întâlnirea concretă cu un trăitor autentic al credinței ortodoxe.

O filă de pateric contemporan este viaţa părintelui Galeriu, parcursă şi finalizată ca Jertfă și răscumpărare, cum inspirat a intitulat propria lucrare de doctorat. Născut la vremea prăznuirii Intrării în biserică a Maicii Domnului, a plecat în Împărăţia Sfintei Treimi în preajma prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, pe care a cinstit-o cu toată fiinţa și la care ne spunea să stăruim în rugăciune cu toată nădejdea. Mii de oameni au trecut să-și ia rămas-bun în timpul privegherii părintelui în Biserica „Sfântul Silvestru” în zilele și nopţile din perioada 10-13 august 2003.

Părintele ne-a transmis și atunci în adâncul inimii că ne va veghea de acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârşit”.

Părintele Galeriu este prezent și azi în inimile noastre, după 20 de ani de la plecarea sa în Împărăţia cerurilor, în care a crezut cu toată ființa, în care a nădăjduit cu adâncă smerenie că va intra și unde simțim că a aflat deplin Dragostea, care „nu cade niciodată”.