Chipuri de ierarhi iubitori de cântare bisericească și slujitori de vocație

În contextul evocărilor celor care au iubit cântarea bisericească și slujirea în Biserica Ortodoxă Română, se cuvine să-i amintim, din buchetul bogat al cântăreților și compozitorilor din Țara Românească, pe unii ierarhi care au avut legătură cu Catedrala Patriarhală.

Ei constituie adevărate modele nu doar pentru compozitorii și cân­tă­reții de acum, ci mai ales pentru slujitorii Sfintelor Altare, întrucât pilda viețuirii și slujirii lor a rămas vie în memoria colectivă și în numeroasele tradiții păstrate atât în mediul monahal, cât și în cel cultural.

În câteva rânduri nu reușim să facem referire la toți cei care au iu­bit cântarea bisericească, deși această îndatorire comemorativă o au, deopotrivă, toți ierarhii, preo­ții și diaconii.

Îi vom aminti pe câțiva, care au avut în mod special o înclinație aparte față de nobila misiune de a sluji cântarea, compozițiile și, mai ales, de a le experia în propria viață.

Între ierarhii care au slujit la Bu­curești, la granița veacurilor al 19-lea și al 20-lea, a fost vlădica Nifon, cu numele de familie Nicoles­cu și titulatura episcopală Ploieș­tea­nul (1895-1909), remarcându-se ca un mare cântăreț, compozitor, îndrumător al ucenicilor.

A slujit la Biserica Domnița Bă­lașa, unde a fost egumen, după obiceiul vremii, care prevedea ca un episcop-vicar să se îngrijească de viața administrativă și duhovnicească a cunoscutei ctitorii brânco­ve­nești, iar mai pe urmă, în peri­oada 1909-1922, a fost Episcop al Dunării de Jos.

A tipărit, în anul 1902, o carte de Musică bisericească pe psaltichie și note liniare, pentru trei voci. Prin numeroasele cântări și date importante despre muzică și despre cei care au ilustrat-o, Nifon Ploieș­tea­nul a fost exemplu și pentru mai tânărul ierarh Evghenie Humulescu (Piteșteanul), descoperit de către Mitropolitul Calinic Miclescu, când era încă un copil, din Humuleștii lui Creangă, crescut sub streașina Văratecului.

Călugărit pe seama Catedralei Mitropolitane din București, hirotonit ierodiacon, ieromonah și arhiereu, Evghenie Humulescu a avut un talent muzical de excepție. A publicat multe tropare și cântări, între care și cel al Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, care poartă mențiunea Tropar glas I, scris și prelucrat de arhiereul Evghenie Humulescu, fost prim cântăreț la Biserica „Sfântul Spiridon” din București. Așa aflăm scris în Idiomelar, tom muzical ce cuprinde cântările praznicelor împărătești și ale sfinților cu Polieleu, după mulți autori, publicat la Tipografia Cărților Bisericești, la 1933, când, din nefericire, autorul troparului menționat trecuse deja la cele veșnice.

A izvodit și multe alte compoziții, unele tipărite de Nifon Ploieștea­nul, dar și de alți autori.

Într-o lucrare intitulată Slujba Sfântului Ierarh Grigorie Decapolitul, întocmită de monahia Magdalena Nicolescu de la Mănăstirea Zamfira, aprobată în ședința de lucru a Sfântului Sinod din octombrie 1905, întâlnim diferite cântări care aparțin lui Evghenie Humulescu, cum ar fi Împărate ceresc, dedicată Arhiepiscopului și Mitropolitului Iosif Gheorghian, Primat al României și președinte al Sfântului Sinod, sau Veniți de primiți lumină și Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, dedicate arhiereului Nifon Ploieșteanul, vicarul Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.

Totodată, el este și autorul unei alte variante a cântării Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, dedicată tot arhiereului Nifon Ploieștea­nul.

Troparul Sfântului Spiridon a fost dedicat profesorului Ioan Cornoiu, directorul Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, iar troparul Sfântului Grigore de Nazianz era dedicat părintelui diacon Grigore Geor­gescu, care lucra în Cancelaria Sfintei Mitropolii și slujea la Biserica Slobozia din Capitală.

Îi datorăm Episcopului Evghenie și Paraclisul către Preacuviosul părintele nostru Dimitrie cel Nou, care se cântă la toată trebuința. Întreaga ediție se datorează unui creștin pios, care a dorit să o publice pe cheltuiala sa. Alte cântări care s-au păstrat sub formă de manuscris se găsesc în Biblioteca Sfântului Sinod și sunt menționate de arhidiaconul protopsalt Constantin Hurjui, în lucrarea sa dedicată protopsalților Catedralei Patriarhale.

În anul 1931, când arhiereul Evghenie Humulescu a trecut la cele veșnice, Gala Galaction afirma: A adormit arhiereul Evghenie Humulescu, podoaba Sfintei Mitropolii, mândria și nădejdea mitropo­li­ților, înzestrat cu inimă darnică, lipsit de orice avariție, cu admirație pentru mărețul nostru trecut pravoslavnic și împărătesc, cu evlavie pentru Biserica străbună.

Cântările publicate de monahia Magdalena Nicolescu, de la Mănăstirea Zamfira, le-am descoperit într-o carte care are o vechime de un veac și mai bine, păstrată la Mănăstirea Pasărea, în vechea chilie a stareței mănăstirii, stavrofora Mihaela Costache, cândva locuită de călugărițe iubitoare de cântare și rugăciune (monahiile Evlampia Dinescu și Pahomia Marinescu).

Atât Episcopul Nifon, cât și Episcopul Evghenie au slujit la Biserica Domnița Bălașa, adunând în jurul lor cântăreți mari și oameni care au iubit Biserica, făcând numeroase fapte bune rămase în amintirea tuturor.

Tot la Biserica Domnița Bălașa a slujit o vreme Episcopul Atanasie Dincă, cu titulatura arhierească Bârlădeanu, care fusese stareț la Mănăstirea Ghighiu, ca arhimandrit și, mai apoi, ca arhiereu. A fost exarhul mănăstirilor, un bun slujitor și, o perioadă de timp, profesor la Seminarul de la Mănăstirea Neamț.

După mărturia Patriarhului Teoctist, care a slujit de multe ori în vremea tinereții alături de el, Episcopul Atanasie Dincă era excep­țio­nal în slujire și cântare. Patriarhul Teoctist l-a însoțit la multe slujbe, fiind impresionat de darurile lui. Aceste mărturisiri le-am primit de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în jurul anului 2000, chiar dacă trecuse atât de mult timp de când slujise ca ierodiacon.

Atanasie Dincă a fost preocupat de muzica bisericească, pe care o intona cu multă măiestrie. Arhimandritul Partenie Apetrei († 2008) mărturisea că nu a auzit un slujitor mai bun ca Atanasie Dincă, eclesiarhul catedralei ieșene fiind viețuitor la Mănăstirea Neamț în perioada anilor ‘50, când Atanasie Dincă a predat la seminarul din vecinătatea lavrei și slujea fie în chinovia nemțeană, la Schitul Vovidenia sau în alte așezări călugă­rești dimprejur.

Atanasie Dincă și-a încheiat viața după mulți ani de pensie petrecuți la Mănăstirea Căldăru­șani, unde a locuit în aceeași casă cu Episcopul Iuliu Hossu, fiind apoi înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, în anul 1973.

În mod deosebit îl amintim și pe Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu, care, deși nu a avut o legătură directă cu Catedrala Mitropolitană din București, a fost apropiat slujitorilor din Muntenia, fiind coleg cu Episcopul Inochentie Chițulescu la Colegiul „Sfântul Sava” din București. A fost hirotonit pe seama Bisericii „Sfântul Ioan cel Nou” din Capitală, hirotesit protosinghel de către Episcopul sfânt al Râmnicului, Calinic, și arhimandrit de către Mitropolitul Primat Nifon Rusăilă, care l-a numit egumen la Mănăstirea Sărindar, una dintre cele mai cunoscute și frecventate mănăstiri din Bucureștii veacului al 19-lea. A fost hirotonit arhiereu, la recomandarea Mitropolitului Nifon Rusăilă, ca vicar la București, purtând titulatura al Mirelor (1872-1873), după care a fost numit Episcop la Argeș, apoi, din 1875, Mitropolit al Moldovei.

Preocupat de muzică, Iosif Naniescu a compus Răspunsurile mari ale Sfintei Liturghii pe glasul al VIII-lea, care s-au impus în tot spa­țiul românesc, mai ales după ce Patriarhul Justinian a dorit o extindere a cântării omofone, prin­tr-o versiune mai simplă, care să poată fi intonată de întreaga comunitate.

Alături de Răspunsurile lui Anton Pann, cântările Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu au rămas în repertoriul bisericesc până astăzi, bucurându-se de o largă apreciere.

În pleiada ierarhilor iubitori de muzică bisericească se cuvine a-l aminti și pe Mitropolitul Iosif Gheor­­ghian. Acesta, după cum aflăm din unele volume de muzică bisericească tipărite la începutul veacului al 20-lea, a contribuit mult la îmbogă­țirea cântărilor biseri­cești.

A avut o deosebită preocupare față de psalți și a scris numeroase lucrări de Teologie și Pastorală, a încurajat publicarea Slujbei Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, întocmită de monahia Magdalena Nicolescu, cântăreață la Mănăstirea Zamfira, precum și Slujba Sfântului Dimitrie cel Nou și a Sfintei Mucenițe Filoteia.

De asemenea, între slujitorii Catedralei Mitropolitane din Bucu­rești, devenită Catedrală Patriarhală, se remarcă și Episcopul Gherontie Nicolau, cu titulatura de Silistreanul.

Vlădica Gherontie a fost diacon la Catedrala Mitropolitană din București și profesor la Seminarul „Nifon Mitropolitul”. Din 1919 a de­ve­nit Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane.

Iubitor de muzică, a lăsat în manuscris un Anastasimatar și un Irmologhion, o parte din compozițiile lui fiind publicate de părintele profesor Nicu Moldoveanu, în lucrarea Cântările Sfintei Liturghii, și de protopsaltul Amfilohie Iordănescu, în Buchetul de muzică, unde i se dedică două compoziții: Imnul arhieresc și Lumină lină, ambele pe glasul al V-lea.

În Antologia de cântări care a rămas de la arhimandritul Partenie Apetrei se găsesc unele compoziții însoțite de indicația că au aparținut fostului Episcop de Constanța, Gherontie Nicolau.

Iată doar câteva frânturi din strădaniile dedicate cântării și muzicii care-l înalță pe om către Dumnezeu și aduc bucurie în inimi, turnând în note și cuvinte irezistibila dovadă a imensei iubiri pentru Dumnezeu.