Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cimitirul din Cernăuți, locul unde mormintele românești își strigă drama

Cimitirul din Cernăuți, locul unde mormintele românești își strigă drama

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 09 Mar, 2021

Cernăuți, un petic de Românie încă înstrăinată, care plânge de aproape un secol să se întoarcă acasă! Așa am simțit când am pășit pentru prima oară în urbe, acum peste două decenii, aflându-mă într-un pelerinaj către marile mănăstiri din Ucraina. După ce am citit despre reverberațiile istorice care te fac să tresalți la fiece colț de stradă, unde încă se văd evidente urme de românitate, mi-am dorit cu tot dinadinsul să calc în orașul numit cândva „mica Vienă”. Edificiile sunt numeroase și ar trebui pagini întregi să le poți cuprinde și să așterni câteva gânduri despre ele. De aceea, în articolul de astăzi vreau să mă opresc la unul din „obiectivele” cele mai impresionante din Cernăuți: cimitirul românesc din fosta capitală a Bucovinei înstrăinate, unde fiecare piatră pare o pagină de istorie națională. Despre el nu s-a scris, nici nu s-a vorbit foarte mult. Ajunși acolo cu grupul de pelerini, i-am rugat pe cei îndrituiți să ne ghideze să-mi dea voie să fac câțiva pași printre monumentele funerare, în bună parte deteriorate, semn nu doar al efemerității vremii și a oamenilor, ci denotând, din păcate, răutate și indiferență. Privind cu atenție în jur, am început să caut câteva din mormintele unor personalități înhumate aici, la vremea despărțirii de lumea pământeană, persoane marcante ale spiritualității, istoriei și culturii noastre. Citisem despre astfel de nume sonore din trecutul atât de zbuciumat al acestui pământ străbun și îmi doream să mă reculeg la locul unde ei așteaptă ca nemitarnicul Judecător să le răsplătească dragostea, jertfa și dăruirea față de neamul din care au răsărit.

Am văzut mormântul pictorului Epaminonda Bucevschi, pe al renumitului patriot Aron Pumnul, primul profesor din Cernăuți al lui Mihai Eminescu, și pe cel al lui Eudoxiu Hurmuzachi, istoric militant pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic. Am regăsit și cavoul lui Zaharia Voronca, fost membru al societății „Arboroasa”, luptător în favoarea limbii și culturii române în Bucovina. Din păcate, se vedeau urme clare de recentă vandalizare. Mai scăpaseră de oarba și inexplicabila furie a devastării destule dintre mormintele ce reprezintă amintiri sacre pentru românitate. Chiar în proximitatea capelei catolice din cimitir se găsește mormântul uneia dintre surorile lui Mihai Eminescu, Aglaia, căsătorită cu profesorul Ion Drogli. Aglaia, o pianis­tă deosebită, membră a Societății Muzicale „Armonia”, a concertat adesea alături de Ciprian Porumbescu, nu doar la Cernăuți, ci și prin numeroase alte localități din Bucovina.

Tot în cimitirul cernăuțean așteaptă Învierea de obște marele teolog Valerian Șesan, Miron Călinescu, unul din profesorii lui Eminescu din perioada studiilor gimnaziale, dar și vreo doisprezece foști membri ai Academiei Române.

Un loc foarte important îl constituie capela, deoarece aici au fost reînhumați mai mulți mitropoliți și ierarhi de seamă ai Bucovinei: episcopul Dositei Herescu și mitropoliții: Teofil Bendella, Teoctist Blajevici, Silvestru Morariu Andrievici, Arcadii Ciupercovici, Vladimir de Repta, Nectarie Cotlarciuc.

Peste ani, am revenit în cimitirul cernăuțean încărcat de istorie, pentru că, dincolo de pacea ce ți-o oferă, el te provoacă și la intros­pecție, după îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mergi la cimitire, o, frate, că acolo este școala cea mai înaltă a sufletelor, care ne vorbește despre Dumnezeu”. Marele duhovnic Cleopa Ilie spunea despre cimitire că reprezintă „facultatea facultăților și școala școlilor”.

Ce-i drept, în cimitirul Horecea din fosta capitală a Bucovinei nu prea te poți reculege în liniște, căci „zona românească” unde se găsesc mormintele bucovinenilor noștri, scriitori, pictori, istorici, oameni politici, trăitori în veacul al XIX-lea sau chiar în prima parte a secolului trecut, este supusă sistematic distrugerii, riscând să dispară. Ghizii care ne-au însoțit pașii printre cavouri părăsite, cruci crăpate și morminte devastate ne-au explicat că imaginea dezolantă are multiple cauze: neputința comu­nității românești de a restaura aceste morminte; presiunea localnicilor și indiferența celor îndrituiți s-o facă; refuzul de a se opune distrugerii vechilor morminte; practica înmormântării în străvechile cripte, fără a se ține seamă de importanța cimitirului, un veritabil muzeu în aer liber, care aduce din trecute vremi o adâncă suferință, dar și râvnite nădejdi de mai bine.

Anul 2021 a fost declarat „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, dar și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Se ivește astfel un prilej binecuvântat de a repune în lumina istoriei însemnătatea cimitirului din Cernăuți, care își strigă drama de peste opt decenii de la ultima înstrăinare a Bucovinei, iar românii din Cernă­uți, dar și cei de acasă, să-și unească eforturile în vederea salvării acestor „pagini de istorie” dăltuite în piatră.

Citeşte mai multe despre:   cimitir