Cimitirul sătesc, motiv de poezie la Marin Sorescu

Emblematică și unică pentru ilustrarea lumii sătești în literatura română contemporană este poezia lui Marin Sorescu (1936-1996) din seria de volume „La Lilieci“ (1975, 1977, 1980, 1988), în care autorul a reușit să construiască un întreg univers pornind de la numele cimitirului sătesc al Bulzeștilor.

Folosindu-se de graiul oltenesc, Sorescu creează asupra cititorului o stare de fascinație și produce un efect poetic puternic. Farmecul constă în tehnica folosită, dar și în limbaj. Suntem puși la curent cu întâmplări de tot felul mai vechi și mai noi, cu situații nemaiîntâlnite sau banale, ni se deapănă amintiri, fapte diverse povestite în cuvintele localnicilor, toate acestea fiind încheiate aproape întotdeauna cu o mică poantă. O serie întreagă de personaje cu nume inconfundabile, ciudate, amuzante și cu atât mai mult mai autentice ni se înfățișează ca-ntr-o poveste fără sfârșit. Personajele din „La Lilieci” au darul povestitului, o curiozitate înțeleaptă și o ironie cu care se apără în fața necunoscutului. Fel de fel de tradiții sătești își fac loc în poeme și fiecare om, cunoscut vreodată sau doar de care a auzit autorul povestin­du-se, intră în galeria poetică a Liliecilor.

Scriitorul Ion Pop spunea că lumea din „La Lilieci” este „o lume (...) înmormântată, dar cu care încă se mai comunică, evocată prin ritualuri de pomenire ce se desfășoară în chiar acest spațiu și mai ales reînviată în cuvânt din memoria localnicilor, din tradițiile și din folclorul lor”.

Câteva versuri din poemul „Rădăcina grâului”, cuprins în volumul „La Lilieci” de Marin Sorescu, arată profunzimea gândirii țărănești și modul fericit în care autorul a reușit să o transfigureze artistic: „Şi mama pe toţi i-a ţinut minte/ Şi la toţi le-a făcut colac, cât a putut./ Morţii noştri mănâncă şi ei, odată cu ăi vii,/ Şi dacă nu le dai colaci de pomană, e ca şi când ai/ Lăsa nişte copii fără pâine./ Se uită şi ei cum mănâncă ceilalţi/ Şi aşteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului./ Să-ţi aduci aminte şi de ei,/ Că ei au ţinut mai ‘nainte pământul şi rostul vieţii”.

„Satul nostru cere să te apropii de el cu grija unui arheolog care face săpături. Satul contemporan trebuie cercetat cu înfiorarea pe care va fi simţit-o Vasile Pârvan când descoperea cetatea Histria”, mărturisea cândva scriitorul. Prin felul său delicat de a scrie poezie, Sorescu a reușit să fie acel arheolog.