Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cine seamănă vânt, culege profit

Cine seamănă vânt, culege profit

Un articol de: Florin Zamfirescu - 28 Octombrie 2007

La sfârşitul săptămânii trecute, bursa comercială din New York a înregistrat o cotaţie de peste 90 de dolari pe baril, cel mai mare nivel al preţului petrolului înregistrat de la începerea tranzacţionării sale pe această piaţă, la începutul anilor â80. Chiar dacă numeroşi analişti ai pieţei încearcă să ne liniştească, situaţia generată de fluctuaţiile preţului petrolului începe să preocupe din ce în ce mai mult opinia publică mondială. Deocamdată, petrolul este motorul dezvoltării economiei mondiale şi nimic nu a apărut la orizont ca alternativă. Deocamdată, transporturile aeriene, terestre şi maritime se bazează pe combustibili derivaţi din petrol, încălzirea locuinţelor este în procente mari bazată pe consumul de petrol, energia electrică este obţinută în procent majoritar prin arderea petrolului.

Nu va fi de mirare, aşadar, ca înainte de Crăciun să se atingă şi să se menţină preţul de 100 de dolari barilul de petrol, perspectivă care ameninţă, pe termen mediu, să producă o gravă recesiune economică mondială, asociată cu instabilitate socială. În această perspectivă, declanşarea unor conflice militare regionale, sau cu potenţial mondial, nu este de exclus. S-a vorbit şi se vorbeşte despre soluţii alternative la energia convenţională, în special la „energia verde“, obţinută din surse regenerabile: energia hidroelectrică, energia eoliană, solară şi geotermală. Potrivit datelor existente, în România se produce aproximativ 27% din totalul de energie pe bază de hidrocentrale, însă procentul va trebui se crească, până în 2010, la 34%, din care 4% trebuie să provină din surse regenerabile, altele decât energia hidrocentralelor. Acest procent reprezintă 2,6 terawaţi-oră (2,6 milioane megawaţi/oră), o cantitate de energie practic imposibil de realizat din surse regenerabile, dat fiind situaţia actuală.

Situaţia actuală din ţara noastră vizavi de energia verde este destul de descurajantă. Avem, la ora actuală, instalate centrale eoliene care însumează câteva zeci de megawaţi/oră. Mai avem, ca perspectivă, planurile firmei portugheze Martifer, care ar dori să investească în zona Dobrogei, în următorii cinci ani, 1,5 miliarde de euro pentru amplasarea unor câmpuri de generatoare eoliene în zona Dobrogei cu o putere totală de 400 megawaţi/oră. În total, pentru următorii 4-5 ani se estimează că se vor instala generatoare eoliene însumănd 4.000 de megawaţi/oră. În afara faptului că se remarcă cifra insignifiantă, în raport cu necesarul de energie „verde“, mai trebuie să precizăm că în ţara noastră e nevoie de 86 de avize pentru instalarea unei ferme eoliene. Vă imaginaţi ce înseamnă pentru un investitor perspectiva de a se prezenta la 86 de ghişee, pentru a obţine autorizaţiile necesare...

Numeroşi analişti apreciază că investiţiile în centrale eoliene au un potenţial de rentabilitate la fel de mare cu cel al investiţiilor în domeniul imobiliarelor. Evident, vorbim de investiţii mari, dar care în 5-7 ani se amortizează total şi apoi produc doar profit. Pentru că, în cazul centralelor eoliene, elementul cheie este ca vântul să bată cu o viteză minimă de amorsare a elicei (5-6 metri/secundă), în rest mai e nevoie de o revizie anuală a instalaţiei, nu e nevoie de personal angajat şi nici de alte probleme specifice unei afaceri „clasice“. Important e să avem nişte investitori motivaţi, să avem o „hartă a vânturilor“ corect întocmită, din care să rezulte care sunt zonele cu potenţial de investiţie în asemenea centrale. Şi mai trebuie capital de investit, cam 1 milion de euro pentru o centrală eoliană cu puterea de 1 megawat/oră. Desigur, oameni cu bani sunt destui la ora actuală în România, dar, din păcate, aceştia nu prea ştiu cum să-i investească. În ultimii ani s-a dezvoltat în ritm trepidant piaţa imobiliară. Cu toţii s-au bulucit să investească în această zonă, deşi, se ştie, doar primii sunt cei care câştigă din această afacere, următorii se bucură în cel mai fericit de câteva firmituri căzute de la mesele cele mari. Acum, o nouă oportunitate s-a ivit: investiţia în „energia verde“. Cine va fi primul, va ocupa şi cele mai bune locaţii de pe „harta vânturilor“ şi va reuşi să-şi amortizeze investiţia într-un termen rezonabil. Cine se pricepe să semene acum vânt, va culege peste puţină vreme profitul. Cu condiţia să fie printre primii veniţi.