Cine simte nevoia şcolilor confesionale

Până în momentul în care nu ai copii, nu îţi dai seama de necesitatea unor şcoli şi grădiniţe confesionale.

La prima vedere, ai zice că nu e nici o problemă dacă fiul sau fiica merg la o şcoală normală, adică publică. E drept, şi în şcolile obişnuite se încearcă o însănătoşire mentală a copiilor bulversaţi de viaţa zbuciumată a României în tranziţie, dar luminiţa de la capătul acestui tunel nu se prea vede. Orele de religie din şcoli sunt, pe lângă alte zvâcniri de bun simţ, şi noţiuni de educaţie sănătoasă ale unor profesori dedicaţi, insule de sănătate a spiritului, însă acestea nu au cum să facă faţă valurilor imense de indiferenţă religioasă şi de imoralitate, propagate pe atâtea canale de informare publică. De aceea, dacă eşti creştin-ortodox şi te interesează educaţia în spirit creştin a copilului, nu poţi decât să speri că influenţa colegilor de şcoală, care este net superioară celei a părinţilor şi a profesorilor, nu va fi decisivă. O soluţie, în afară de lucrul asiduu cu copilul, poate fi şcoala confesională.

În cadrul unei astfel de şcoli sau grădiniţe, copilul poate să nu se stânjenească de faptul că el merge şi la biserică, că se roagă, nu înjură, că face fapte bune, că nu scuipă coji de seminţe în faţa blocului, că nu este preocupat de lucruri inadecvate vârstei. Şi cine crede că acestea nu sunt probleme grave ale unui copil, se înşeală amarnic. Chiar dacă se poate spune că părinţii, la rândul lor, au crescut într-un mediu ateu, în timpul regimului socialist, situaţia nu este aceeaşi. Modul de viaţă occidental, care în multe aspecte dăunează trupului şi sufletului, atât de intens propagat prin reclame, muzică şi filme, tinde să fie şi al copiilor noştri. Ateismul ne-conceptual începe prin indiferentism şi hedonism. Consecinţa consumismului exagerat nu poate fi decât lipsa nevoilor spirituale şi de aceea şcolile confesionale reprezintă una dintre puţinele soluţii pentru pătura îngustă a părinţilor care îşi duc pruncii la împărtăşit duminica, în speranţa că Dumnezeu îi va ajuta să devină oameni adevăraţi.

Dacă, la grădiniţă, lucrurile sunt un pic mai liniştitoare, în sensul că educatoarea este privită de copilaşi ca o personalitate, profesorii de la şcoală nu au nici o putere asupra minţii ori comportamentului elevilor. Or, a trăi într-un mediu de indiferenţi religios, eventual şi cu tendinţe imorale, jumătate din zi, nu poate să nu aibă repercusiuni negative. Copilul poate fi influenţat grav de către colegii lui mai libertini, după care este foarte greu să îl readuci pe „calea cea bună“.

Chiar dacă şi în cadrul şcolilor confesionale ar exista copii buni şi copii răi, copii care îşi împropriază cu bucurie principiile vieţii creştine şi alţii care se străduiesc doar să facă pe plac părinţilor - fapt cunoscut deja din experienţa de câteva secole a seminariilor teologice - măcar primii nu ar mai avea frustrări că faptul de a fi normal poate atrage răutăţi din partea colegilor.

„Numai fraierii merg la biserică!“ - l-am auzit spunând pe un copil de 11 ani, de la o şcoală din Bucureşti. Sigur că nu aşa gândea el, dar reproducerea de către acesta a unei prejudecăţi din mediul obişnuit al României contemporane ne face să conştientizăm pericolul care îi paşte pe copiii celor pentru care legătura cu Biserica este garanţia normalităţii. A ne amăgi că părinţii ortodocşi - căci majoritatea aşa se declară la recensământ - îşi doresc cu tărie, pentru copiii lor, o educaţie spirituală, ar însemna să dăm dovadă de optimism prea exagerat. Iar dacă şcolile confesionale, în speranţa că vor apărea şi că vor putea fi finanţate de stat, ca şcolile obişnuite, vor fi printre primele la rezultatele la învăţătură şi competiţii şcolare, atunci acestea vor fi râvnite de către toţi oamenii serioşi şi dornici de schimbarea în bine a naţiei.

Până când aceste speranţe vor deveni realitate, nu ne rămâne decât să sperăm că preoţii care au posibilitatea să deschidă astfel de instituţii, la nivel privat, deocamdată, o vor face, conştientizând necesitatea stringentă a acestora, pe lângă alte activităţi cultural-filantropice pe care le desfăşoară.