Cine sunt „acești frați ai Mei, prea mici”

Apropiindu-ne de Postul Mare, unul din popasurile pregătitoare ne pune înainte Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți (Matei 25, 31-46). Textul pe care îl vom auzi duminică nu este propriu-zis o parabolă, pentru că nu începe cu cuvintele Mântuitorului „Împărăția cerurilor este așa...”. Pare să se deosebească de celelalte alegorii biblice, deși în conținutul lui regăsim imaginea unei mulțimi, ca o turmă de oi și capre, care este separată și judecată. Mântuitorul introduce acest episod brusc prin cuvintele: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa”, arătând că acum are să le predea ucenicilor Săi o învățătură mult mai directă.

Înfricoșătoarea judecată vine ca o concluzie a Domnului Hristos la o secțiune mai lungă des­chisă la întrebările ucenicilor Săi privitoare la momentul dărâmării templului și al celei de-a doua veniri a Domnului: „Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?” (Matei 24, 3) . Privitor la venirea eshatologică a Domnului, Mântuitorul face o paralelă cu vremea lui Noe, când oamenii au fost luați prin surprindere de cataclism, punctând tema venirii Sale neașteptate pe care o dezvoltă în trei parabole: despre sluga rea, despre fecioarele neînțelepte sau nebune și despre folosirea talanților.

După aceste trei pilde care vorbesc de tema venirii neașteptate a unui Stăpân, Domn sau Mire, Care va evalua starea și lucrarea slujitorilor și a angajaților, Mântuitorul introduce pasajul cu Judecata înfricoșătoare. În acest narativ avem de-a face cu trei grupe de oameni: oile care sunt plasate la dreapta Fiului Omului, caprele care sunt așezate la stânga Lui și cei săraci și obidiți numiți de El „aceşti fraţi ai Mei, prea mici”. Narațiunea este foarte simplă și memorabilă, încât poate fi redată pe de rost de cei care o parcurg chiar și o dată. Interpretarea comună este că oile sunt următorii învățăturilor Domnului Hristos și cei care aplică în viața lor Evanghelia iubirii. Caprele sunt cei indiferenți la mesajul Evangheliei și la porunca iubirii, iar „aceşti fraţi ai Mei, prea mici” sunt săracii acestei lumi, față de care Domnul a arătat foarte mare atenție de la începutul activității publice. Această interpretare devenită clasică odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur și cu alți Părinți ai Bisericii a promovat și inspirat lucrarea socială a Bisericii și a fiecărui credincios în parte către cei săraci, bolnavi, întemnițați, lipsiți de mijloacele de trai.

Pe lângă această viziune clasică asupra textului, există și o viziune mai contextuală. Biblistul Ian Paul (University of Nottingham), în articolul „The parable of the sheep and the goats in Matthew 25” (psephizo.com), face o trimitere la Toma de Aquino, care în lucrarea Catena Aurea are în vedere o altă perspectivă. Teologul apusean spune că personajul principal al acestui episod este Fiul Omului, un termen care trimite la Daniel 7, 13 („pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui”), arătând că Cel care are dreptul să facă judecata este Dumnezeu Însuși. Se evidențiază aici, ca și în celelalte pilde amintite, calitatea Mântuitorului Iisus Hristos de a fi Judecător absolut la sfârșitul veacurilor, și deci Dumnezeu Atotstăpânitor. În lumina acestui fapt, separarea oilor de capre este o metaforă a actului judecății. La fel ca în pilda neghinei (Matei 13, 24-30), separarea oilor de capre arată puterea Domnului Hristos. Această ima­gine trimite la Iezechiel 34, 17, unde se spune: „Iar despre voi, oile Mele, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată voi face judecată între oaie şi oaie, între berbec şi ţap”. Aici vedem că judecata nu se va face între categorii diferite, ci în aceleași grupuri se va face diferențierea dintre membri. Viziunea lui Iezechiel are un caracter mai universalist ca redactarea de la Matei. Toma de Aquino subliniază însă că la Matei se arată puterea Fiului Omului de a face judecata oamenilor precum un păstor separă oile de capre, adică făcând o anumită distincție și separație între oameni.

Dacă accentul este pus pe actul judecății și nu pe „oi și capre”, următoarea problemă este dată de gruparea săracilor și celor în nevoi care apare distinctă de cei de-a dreapta care i-au ajutat, și de cei de la stânga care au fost indi­ferenți la nevoile lor. Aceștia sunt numiți de Fiul Omului „fraţi ai Mei, prea mici”. Este interesant că Domnul îi numește în Evanghelii frați pe apostolii și ucenicii Lui, cei care fac voia lui Dumnezeu și Îl urmează pe El. În cunoscutul episod al întâlnirii cu rudele Sale, Domnul spune: „Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate şi soră şi mamă” (Matei 12, 49). Dar, această stare de a fi ucenic al Domnului implică și asumarea unei anumite strâmtorări din partea lumii, lipsă pe care Însuși Domnul a resimțit-o în timpul activității Sale: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20). Cu alte cuvinte, urmarea lui Hristos poate presupune asumarea unei stări de lipsuri materiale, sărăcie și ostracizare socială. În acea vreme, ucenicii Domnului erau văzuți ca străini care vesteau Evanghelia clandestin, din comunitate în comunitate, fiind dependenți de bunăvoința primitorilor mesajului lor. În Evanghelia după Sfântul Luca sunt prezentate două episoade, cap. 9 și 10, când sunt trimiși cei 12 Apostoli și gruparea lărgită a ucenicilor Domnului în misiune către popor. Mântuitorul le spune: „Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi. Şi câţi nu vă vor primi, ieşind din acea cetate scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor” (Luca 9, 3-5). Prin urmare, „acești frați ai Mei, prea mici” din Înfricoșătoarea judecată ar putea însemna ucenicii Domnului Hristos, propovăduitorii Evangheliei Domnului către lume. Raportarea oamenilor către ucenicii Domnului arată, prin urmare, și atitudinea lor față de Fiul Omului, față de Învățătorul lor. De aceea această pildă trebuie legată și de cuvintele Mântuitorului: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35).

Învățătura Domnului arată că Judecata universală se întemeiază pe realitatea că ceea ce Mântuitorul a poruncit nu este greu de îndeplinit, ci stă în puterea omului. Hrănirea celor flămânzi și însetați, îmbrăcarea celor în lipsuri și cercetarea celor bolnavi sau închiși nu sunt acte pur sociale, ci ele sunt fapte care privesc relația noastră cu Evanghelia - Vestea cea Bună adusă lumii, și cu Însuși Fiul Omului. De aceea, se arată că „acești frați ai Mei, prea mici”, ucenicii sau următorii Lui, nu sunt judecați în episodul biblic.

În acest sens, Sfântul Cuvios Sofronie Saharov spune: „Dar în ce constă această judecată? În aceea că El a arătat faptul că omului îi stă în putere să păzească porunca Tatălui în orice fel de situaţii s-ar afla în lumea aceasta. Nu avem nici o îndreptăţire să facem trimitere la neputinţa noastră omenească. Asemenea Lui, cei care L-au urmat pe Hristos, în timpul vieţii Sale pământeşti, au primit dreptul de a judeca, împreună cu El, lumea: «Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?» (I Cor. 6, 2). Apostolul Petru I-a spus Domnului: «Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Ce, oare, va fi nouă?» Iar Iisus le-a zis: «Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la învierea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel» (Matei 19, 27-28)”.