Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Cine vrea să se smintească se smintește
Avva Teodor de la Ferme se dovedește în majoritatea apoftegmelor care îi sunt dedicate un om plin de discernământ. Această virtute a sa uneori se descoperă în purtări surprinzătoare: „Un părinte povestea despre avva Teodor de la Ferme că s-a dus într-o seară la dânsul și l-a găsit îmbrăcat într-o haină zdrențăroasă, cu pieptul gol și culionul dinainte. Tocmai atunci a venit la el un sătean ca să-l vadă. A bătut la ușă, iar bătrânul a venit să-i deschidă și, ieșindu-i înainte, s-a așezat lângă poartă, ca să stea de vorbă cu el. Acesta a luat o bucată din haina lui și i-a acoperit umerii, dar bătrânul a întins mâna și a dat-o la o parte. După ce a plecat săteanul, [fratele] l-a întrebat: «Avvo, de ce ai făcut aceasta? Omul a venit ca să tragă folos, nu ca să se smintească». Bătrânul, zice el, mi-a răspuns: «Ce vorbești, avvo? Oare noi suntem aici ca să-i slujim pe oameni? Am făcut ce trebuia. Cine vrea să tragă folos va trage folos; cine vrea să se smintească se smintește. Eu cum sunt îmbrăcat, așa îmi primesc oaspeții». Apoi zice ucenicului său: «Când vine să mă vadă cineva nu căuta scuze omenești: dacă mănânc, spune-i că mănânc; dacă dorm, spune-i că dorm».”
Bătrânul este un adept al onestității și francheții, care se întemeiază pe aprecierea omului la adevărata lui valoare, fără diminuări inutile. Suntem lăsați să înțelegem că există o ipocrizie care se poate naște din bună credință, din dorința de a face binele. Fundamentul ultim al acestei fățărnicii este o anumită desconsiderare a celorlalți, o subevaluare a lor. Convingerea că sunt incapabili să digere hrană tare, că nu pot să suporte realitatea brută, fără edulcorări. Oamenii au un set de așteptări despre cum trebuie să fie și să se poarte un om duhovnicesc sau un preot, iar așteptările acestea nu trebuie contrazise, chiar dacă ele nu corespund realității. Cel puțin aceasta este impresia fratelui care îi zice avvei Teodor că „omul a venit ca să tragă folos, nu ca să se smintească”. Sentimentul că ceilalți au nevoie de o barieră falsă de protecție în fața realității îi face pe unii să se artificializeze, să se comporte previzibil și să aibă aere stereotipe; să se conformeze unui fals model de purtare exemplară doar că să nu-i tulbure pe cei cu care intră în relație. Când vezi lucrurile în felul acesta te supraordonezi imediat. O atare atitudine este tocmai opusul smereniei pe care Părinții deșertului o caută cu atâta râvnă. Avva Teodor de la Ferme spune de fapt că oamenii sunt mult mai responsabili decât credem pentru atitudinile lor: „Cine vrea să tragă folos va trage folos; cine vrea să se smintească se smintește”. Adevărata evlavie nu se sălășluiește în gesturi formale, făcute doar pentru că așa se cade. Mai mult decât să ofere protecție, oamenii duhovnicești au datoria să nu se refugieze în spatele feluritelor scuze omenești și să-i educe pe frații lor pentru a putea suporta realitatea.
Avva Teodor nu este un excentric și nu recomandă purtările nebunești, ci, prin felul său de a fi, ne reamintește că aceeași este umanitatea pe care o împărțim cu toții. Pentru a putea naviga în interiorul ei trebuie să o recunoaștem, să fim realiști, adică smeriți.