Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cine vrea să se smintească se smintește

Cine vrea să se smintească se smintește

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 30 Septembrie 2015

Avva Teodor de la Ferme se dove­dește în majoritatea apoftegmelor care îi sunt dedicate un om plin de discernământ. Această virtute a sa uneori se descoperă în purtări surprinzătoare: „Un părinte povestea despre avva Teodor de la Ferme că s-a dus într-o seară la dânsul și l-a găsit îmbrăcat într-o haină zdren­țăroasă, cu pieptul gol și culionul dinainte. Tocmai atunci a venit la el un sătean ca să-l vadă. A bătut la ușă, iar bătrânul a venit să-i deschidă și, ie­șindu-i înainte, s-a așezat lângă poartă, ca să stea de vorbă cu el. Acesta a luat o bucată din haina lui și i-a acoperit umerii, dar bătrânul a întins mâna și a dat-o la o parte. După ce a plecat săteanul, [fratele] l-a întrebat: «Avvo, de ce ai făcut aceasta? Omul a venit ca să tragă folos, nu ca să se smintească». Bătrânul, zice el, mi-a răspuns: «Ce vorbești, avvo? Oare noi suntem aici ca să-i slujim pe oameni? Am făcut ce trebuia. Cine vrea să tragă folos va trage folos; cine vrea să se smintească se smintește. Eu cum sunt îmbrăcat, așa îmi primesc oaspeții». Apoi zice ucenicului său: «Când vine să mă vadă cineva nu căuta scuze omenești: dacă mănânc, spune-i că mănânc; dacă dorm, spune-i că dorm».”

Bătrânul este un adept al onestității și francheții, care se întemeiază pe aprecierea omului la adevărata lui valoare, fără diminuări inutile. Suntem lăsați să înțelegem că există o ipocrizie care se poate naște din bună credință, din dorința de a face binele. Fundamentul ultim al acestei fățărnicii este o anumită desconsiderare a celorlalți, o subevaluare a lor. Convingerea că sunt incapabili să digere hrană tare, că nu pot să suporte realitatea brută, fără edulcorări. Oamenii au un set de așteptări despre cum trebuie să fie și să se poarte un om duhovnicesc sau un preot, iar așteptările acestea nu trebuie contrazise, chiar dacă ele nu corespund realității. Cel puțin aceasta este impresia fratelui care îi zice avvei Teodor că „omul a venit ca să tragă folos, nu ca să se smintească”. Sentimentul că ceilalți au nevoie de o barieră falsă de protecție în fața realității îi face pe unii să se artificializeze, să se comporte previzibil și să aibă aere stereotipe; să se conformeze unui fals model de purtare exemplară doar că să nu-i tulbure pe cei cu care intră în relație. Când vezi lucrurile în felul acesta te supraordonezi imediat. O atare atitudine este tocmai opusul smereniei pe care Părinții deșertului o caută cu atâta râvnă. Avva Teodor de la Ferme spune de fapt că oamenii sunt mult mai responsabili decât credem pentru atitudinile lor: „Cine vrea să tragă folos va trage folos; cine vrea să se smintească se smin­tește”. Adevărata evlavie nu se sălășluiește în gesturi formale, făcute doar pentru că așa se cade. Mai mult decât să ofere protecție, oamenii du­hovnicești au datoria să nu se refugieze în spatele feluritelor scuze omenești și să-i educe pe frații lor pentru a putea suporta realitatea.
Avva Teodor nu este un excentric și nu recomandă purtările nebunești, ci, prin felul său de a fi, ne reamintește că aceeași este umanitatea pe care o împărțim cu toții. Pentru a putea naviga în interiorul ei trebuie să o recunoaștem, să fim realiști, adică smeriți.