Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cinstire cuvintelor unui scriitor dăruit

Cinstire cuvintelor unui scriitor dăruit

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Nicolae Breban, cunoscut romancier, prozator, publicist și academician român, a pășit la data de 1 februarie 2024 pe treapta nonagenarilor, vârstă care poate fi numită, cu adevărat, binecuvântată de Dumnezeu.

Puțini sunt cei hărăziți de Dumnezeu cu astfel de putere, încât, ajungând într‑un asemenea moment al vieții și mai ales al activității, să se așeze încă la masa de lucru și să se ostenească spre zidirea intelectuală prin cuvântul, scrisul și mesajul lor.

Nicolae Breban, născut în Maramureș, dintr‑o veche familie preoțească, cu vreo zece generații de slujitori ai Sfântului Altar, a trăit în lunga sa carieră diferitele forme ale încercărilor și dificultăților vieții, multe dintre ele greu de asumat.

În acest sens, domnia‑sa dă mărturie despre darul lui Dumnezeu prezent în suferință, în încercare, dar și‑n bucuriile existențiale, cum sunt împlinirile spirituale și bogata activitate publicistică, ce conferă vieții mai mult preț decât aurul pe care l‑ar putea găsi cineva.

Nicolae Breban poartă în documentele civile și numele Alexandru, care, pentru oamenii apropiați Bisericii, face trimitere la numeroase repere relevante și revelatorii.

Cel dintâi nume, cronologic, este al Sfântului Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului, prăznuit la sfârșitul lunii august.

Ierarh în Constantinopol pe vremea împăratului Constantin cel Mare, a fost ales să conducă Biserica în urma unei arătări minunate a Sfântului Mitrofan, care a fost înștiințat că avea să plece la cele veșnice, iar în locul slujirii sale se dorea a fi rânduit Alexandru.

Apărător al dreptei credințe, împotrivindu‑se lui Arie la Primul Sinod Ecumenic, supranumit „protectorul omenirii”, Sfântul Alexandru L‑a rugat pe Domnul să îl ia pe Arie dintre pământeni înainte de a coliturghisi cu el, din cauza învățăturii eretice pe care o răspândise. Rugăciunea lui a fost ascultată.

A trecut la cele veșnice având vârsta de 98 de ani, luptându‑se neîncetat ca dreapta credință să nu fie prinsă de mreaja amăgitoare a învățăturilor eretice.

Celălalt nume primit la Botez este al marelui Ierarh de la Mira Lichiei, Nicolae, antroponim a cărui referință etimologică ne trimite cu mintea la izbânda poporului prin credință și cultură.

Sfântul Ierarh Nicolae s‑a născut în cetatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al 3‑lea. Părinții lui erau foarte credincioși, dobândind copilul ca rod al îndelungatelor rugăciuni, la o vârstă destul de înaintată.

Lucruri minunate l‑au însoțit pe viitorul ierarh, al cărui unchi era episcop și stareț al unei mănăstiri din apropierea locului său natal.

Călător în Țara Sfântă, om bun, rugător, făcător de minuni încă din timpul vieții, a rămas pildă de ajutorare a săracilor și mai ales de apărare a dreptei credințe.

Amintit într‑un martirologiu roman de la începutul veacului al 6‑lea, este până astăzi unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii, atât pentru credincioșii apropiați învățăturii Evangheliei, cât și pentru cei care‑l privesc ca simbol și model de dăruire într‑o perioadă iubită de întreaga creștinătate, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului.

Sfântul Alexandru a fost apărător al credinței, asemenea și cel de‑al doilea ocrotitor al academicianului Breban.

În mod deosebit, ierarhul de la Mira Lichiei rămâne model desăvârșit al bunătății, al dăruirii, al unei iubiri care își ia obârșia din cuvintele Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

În această notă, dincolo de numeroasele realizări profesionale ale academicianului sărbătorit, trebuie să privim cu atenție legătura familiei sale cu Biserica.

Generațiile de preoți al căror urmaș este academicianul Nicolae Alexandru Breban s‑au remarcat drept ctitori de biserici, una fiind zidită la Baia Mare și alta în apropiere, la Cicârlău.

Familia Breban a ctitorit și o școală confesională, tocmai pentru a pune la inima tinerilor învățăcei cele mai frumoase cuvinte rostite vreodată în lume, cele aflate în Sfânta Evanghelie.

Demn de amintit este faptul că nașul de Botez al domnului Breban fusese delegat oficial la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Familia sa a cunoscut adeseori încercări, umilințe, prigoane, dar, odată cu acestea, a avut parte și de mari împliniri de natură spirituală, mult mai prețioase decât suferințele pe care le poate cunoaște un om în drumul vieții sale.

Marile daruri pe care le‑a primit academicianul Nicolae Alexandru Breban sunt binecuvântările lui Dumnezeu, recunoscute deopotrivă de el și de cei din preajma lui.

Debutul său literar, numeroasele nuvele, romane, volumele de proză scurtă și paginile mereu proaspete ale gândurilor sale în diferite publicații, toate au fost apreciate ab initio până în prezent.

Amintirile mele legate de academicianul Nicolae Alexandru Breban își au izvorul în incinta Academiei Române, unde l‑am întâlnit cu diferite prilejuri, îndeosebi în cadrul colaborării prestigioasei instituții cu Patriarhia Română.

La o ședință comună a Academiei cu Patriarhia, l‑am remarcat pe domnul Breban prin vioiciunea discursului, prin deschiderea și naturalețea sa.

Discuțiilor din plen li s‑au adăugat și cele care au urmat momentului festiv, la o agapă care a reunit academicieni celebri, dintre care unii nu mai sunt, unde am stat alături de domnul Breban.

Am remarcat și apreciat felul lui de a fi, deschiderea, cuvintele rostite și bunătatea inimii, un fin simț al umorului și disponibilitatea pentru dialog.

La un moment dat, domnul Breban a rostit câteva cuvinte, printre discursurile susținute de către academicienii prezenți la eveniment. Țin minte că și‑a exprimat bucuria unei astfel de întâlniri, sub egida Patriarhiei, marcate de prezența unor academicieni a căror iubire față de Dumnezeu și neam rămâne emblematică.

La plecare am schimbat câteva cuvinte, cu promisiunea că ne vom reauzi.

În acest context îmi amintesc de întâlnirea cu el și de felul lui special de a fi, de zâmbetul și dorința de comuniune, neuitând umorul înțelept și cuvintele speciale care‑și găsesc acum ecoul.

Altădată, m‑am bucurat să aflu că a trecut pragul Mănăstirii Cernica. De altfel, este cunoscută legătura mănăstirii ilfovene cu numeroși oameni mari, iubitori ai credinței și slovelor.

Prezența academicianului la înmormântarea unei doamne din Basarabia, Liubovi, mamă bună și creștină evlavioasă, mi‑a oferit certitudinea unui om sensibil și atent, mai ales că participarea lui a avut loc într‑o perioadă neprielnică, în luna ianuarie, cu temperaturi scăzute și oarecum nerecomandate.

S‑au adăugat numeroase cuvinte de apreciere pe care le‑am aflat de la persoane apropiate domniei sale.

Acestea înseamnă mult, cu toate că adeseori părerile oamenilor s‑ar putea schimba, însă îmi întemeiez cuvântul pe sentimentele curate care‑i definesc pe cei cu adevărat doritori de comuniune.

Alături de admiratorii scrisului domniei‑sale, de cei care‑l cunosc îndeaproape și se bucură cu cei care se bucură, adresez și eu cuvinte de felicitare pentru treapta primei vârste nonagenare.

Îi doresc academicianului Nicolae Alexandru Breban puteri sporite, inspirație și toate cele de folos întru împlinirea misiei sale.

Așez aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate credincioșilor din Roma, pe care îi învăța, și prin ei pe noi, ca până la sfârșitul veacurilor să ne bucurăm cu cei care se bucură.

Tot Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea (Romani 13, 8).

Când iubirea însuflețește relațiile interumane, ni se confirmă că Dumnezeu trăiește printre noi, iar modelul intertrinitar concretizează abordarea noastră cotidiană.

Apostolul neamurilor afirmă că Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată (1 Corinteni 13, 4‑8).