Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Citirea Scripturii

Citirea Scripturii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 11 Mai, 2022

Lectura este un mod fundamental de întâlnire. Dacă noi ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune, El ne răspunde constant cu textele Scripturii. Cuvintele Domnului din Evanghelie sunt răspunsurile concentrate la toate întrebările noastre fundamentale.

Asceza este necesară pentru a putea ajunge la miezul Scripturii. Și, fără îndoială, harul lui Dumnezeu trebuie să le ilumineze, altfel orbecăim fără încetare.

În cazul nostru, primul act ascetic este lectura pur și simplu, care ne pune în contact direct cu Dumnezeu și cuvintele Sale. Terenul pe care intrăm este plin de promisiuni și de deschideri. În același timp nu este lipsit de pericole. Dintre acestea, cele mai importante sunt înșelarea și mistificarea. Nu există receptare directă, lipsită de medieri, a textului Scripturii. Orice lectură este deja un act de interpretare, iar aparatul nostru interpretativ este unul complex, care are o componentă intelectuală, alături de care joacă un rol teribil de important elementele psihologice și, mai ales, cele spirituale. Cu alte cuvinte, noi înșine, întreaga noastră ființă, suntem un complicat aparat interpretativ, care receptează textul sacru.

Scriptura nu poate fi concepută în afara unui triunghi care aduce laolaltă Scriptura, Biserica și Tra­diția. Biserica este mediul în care se naște Tradiția, care este memoria vie, pulsatilă a Duhului. Din această Tradiție vastă și mozaicată, o parte este fixată în scris și începe să parcurgă un traseu special: Scriptura. Scriptura, care se naște în Biserică, nu devine niciodată independentă. În mod esențial, Scriptura este inteligibilă doar în mediul pe care îl creează Biserica, altminteri poate suferi distorsiuni irecuperabile, care o vor face de nerecunoscut.

Aici trebuie să introducem în discuție încă un element: dogma, cu uriașa ei forță structurantă. Din păcate, cuvântul însuși „dogmă” a ajuns în istoria noastră recentă să fie conotat negativ. Nu mai este văzută dogma ca o lumină ordonatoare, ci ca un factor inhibator, un blocaj care trebuie depășit.

În logica Bisericii, dogma este singura cale de acces viabilă către înțelesurile Scripturii. Dogmele sunt liniile de forță, nervurile tari ale gândirii Bisericii, exprimate de sinoadele ecumenice și apoi asumate de întregul trup al Bisericii.

Limitele acestea nu închid, nu blochează, ci, dimpotrivă, dau forță și libertate, la fel cum malurile unui râu îl fac să curgă repede și cu putere și nu îi permit să băltească inform.

Componenta intelectuală a aparatului nostru interpretativ se va orienta după nervurile dogmatice. Psihicul ar trebui să se caracterizeze prin discreție și disponibilitatea de a înțelege. Iar componenta spirituală este cea care dă transpa­rența necesară pentru a putea vedea sensurile, fără deturnări subiective. „Cei curați cu inima” despre care vorbește Mântuitorul sunt cei care Îl văd pe Dumnezeu. Adică cei care pot să nu se blocheze în propria lor subiectivitate.

Când citim Scriptura, așadar, filtrăm lectura printr-un aparat interpretativ. Iar acest aparat complex suntem noi înșine. Cu intelectul orientat după dogmă și cu inima curată care se face transparentă pentru har, înțelesurile devin vizibile, oricât de adânc ar fi așezate.

Tot ce facem și tot ce trăim afectează într-un fel sau altul aparatul nostru interpretativ. În contextul acesta, lectura Scripturii devine parte din „ceea ce facem și ceea ce trăim”. Lectura Bibliei nu vine la capătul unui proces, ci face parte chiar din el. O parte esențială: pregătire pentru întâlnire și întâlnirea însăși.

Citeşte mai multe despre:   Sfânta Scriptură