Civilizație și liniștire

În urmă cu aproape 150 de ani, scriitorul rus F.M. Dostoievski afirma prin gura personajului Lebedev din romanul „Idiotul”, cu ocazia unei discuții legate de apariția rețelei de căi ferate în societatea acelor vremuri: „Omenirea devine prea zgomotoasă și prea industrială în detrimentul liniștii sale spirituale”. Această observație a cunoscutului romancier a fost făcută în zorii industrializării, atunci când tehnologia modernă pe care astăzi o întâlnim la fiecare pas se afla încă în fașă. Dar chiar și în acea vreme el a reușit să sesizeze că prin orice înlesnire tehnologică omul pierde ceva într-o altă latură, și anume în cea spirituală. De asemenea, duhul adus de tehnologie este potrivnic vieții trăite în mediul natural dăruit omului de Creator și cu atât mai mult acelei stări de liniște, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spune că este „rugăciune tainică”.

Ce ar fi observat astăzi Dostoievski dacă ar fi privit cu ochiul său pătrunzător lumea noastră? Cu siguranță, ne-ar fi lămurit multe lucruri legate de filosofia tehnologiei, lucruri pe care noi nu le vedem, și ne-ar fi indicat finalitatea acestora, care nu se înscrie deloc într-o perspectivă optimistă, deși ni se sugerează contrariul. Dar cred că e suficient să luăm aminte fie și numai la această creștere a incidenței zgomotului de astăzi ca să ne punem întrebări serioase. Aproape orice acțiune a omului contemporan este însoțită de aparate, de utilaje și de mașini care fac zgomot. Și, din cauza dorinței de „necontenit progres”, zgomotul industrial nu încetează nici ziua, nici noaptea. Oare aceasta să fie vocația omului, acesta să fie mediul în care el trebuie să trăiască? Și este aceasta starea propice în care omul se poate apropia de Dumnezeu?

Cunoaștem cu toții că întreaga tradiție creștin-ortodoxă este una bazată pe liniște. De pildă, isihasmul – care înseamnă liniștire – este definitoriu pentru Ortodoxie și exprimă cel mai bine caracterul ei. În esență, isihasmul reușește prin cultivarea rugăciunii minții și a liniștirii lăuntrice să realizeze o legătură cât mai intimă cu Hristos-Dumnezeu. Și, chiar dacă isihasmul a fost un curent specific monahismului, el și-a adus o contribuție esențială la înțelegerea, inclusiv în cadrul societății creștine, a celor două elemente fundamentale ale vieții duhovnicești: rugăciunea și liniștea.

Cultivarea liniștii reprezintă temeiul bunei funcționări a vieții omului, dar și a întregii comunități omenești. Pentru toate problemele personale, comunitare și bisericești avem nevoie de liniște. Nu se poate concepe ca vreo problemă de mare importanță să fie soluționată în tulburare și zgomot. Iar viața omului în modernitate nu este deloc lipsită de probleme majore, de conflicte, de confuzii, de crize. Or, premisa găsirii rezolvării corecte a acestora este abordarea lor în liniște.

Totuși, la cum se prezintă lumea de astăzi, pare că nu mai este nici o șansă să ajungem să trăim vreodată în liniște. Oare ce ar trebui să facem? Să ne adaptăm lumii și să trăim în zgomot ca într-un mediu firesc? Se pare că de foarte multe ori, în virtutea muncilor pe care le facem, nu avem de ales, dar e limpede că omul nu a fost făcut să trăiască așa, iar aceasta se vede și din faptul că viețuirea îndelungată într-un mediu zgomotos îl vatămă pe om.

Trebuie să recunoaștem că acest aspect al lumii moderne reprezintă o mare provocare pentru creștin întrucât, oricât și-ar dori, nu poate viețui în afara structurii prezente a lumii. Și totuși, putem socoti această stare de fapt în afara iconomiei lui Dumnezeu? Desigur că nu. Atunci ar trebui, dacă facem apel la înțelepciunea dumnezeiască, să existe și un mod de a ieși din acest impas. O rezolvare duhovnicească ne poate veni doar din recuperarea duhului isihast ce se întemeiază pe cultivarea liniștii exterioare și apoi treptat a celei lăuntrice. Numai că în absența liniștii exterioare de astăzi ar trebui să ne îndreptăm atenția mai mult spre cea lăuntrică. Potrivit Sfântului Paisie Aghioritul, creștinul nu trebuie să mai aștepte condiții ideale de viață, ci are datoria să cultive liniștea în orice condiții: „Scopul este ca omul să le valorifice pe toate pentru nevoință. Să încerce să dobândească liniștea lăuntrică. Să valorifice zgomotul punându-și în minte gânduri bune. Dacă reușește să câștige liniștea lăuntrică în mijlocul zgomotului, a dobândit un lucru de mare preț. Dacă nu reușește să dobândească liniștea în neliniște, nici în liniște nu se va liniști”.