Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
Clevetirea
Părintele Teofil Părăian, într-una din conferințele susținute în țară, a spus celor care-l ascultau un lucru paradoxal: Să știți că nelegiuirile cele mai mari nu sunt uciderea, desfrânarea sau mândria, ci păcatele cu ura și cu gura. Părintele Teofil avea în vedere o fărădelege pe care o comitem aproape toți fără să ne dăm seama de gravitatea ei, și anume clevetirea.
Cineva s-a plâns unui înțelept: Toți spun că nu știu să-mi țin gura, chiar mă numesc clevetitor. Ce-i drept, am vorbit mult de rău la viața mea. Ce să fac acum ca să îndrept toate cuvintele mele necugetate? Înțeleptul i-a răspuns: Ia o pernă umplută cu fulgi, suie-te pe acoperișul celei mai înalte clădiri din orașul unde locuiești. Mai ia un cuțit, spintecă perna luată cu tine până se vor împrăștia toți fulgii în vânt. Pe urmă, întoarce-te la mine. O să te aștept.
Bucuros nevoie mare pentru un canon așa ușor, omul a făcut repejor tot ce-i spusese înțeleptul. Mulțumit, a dat fuga înapoi și a întrebat: Ei, cum e? Acum am îndreptat totul?
Nu, i-a replicat zâmbind bătrânul. Asta n-a fost decât prima parte a sarcinii pe care ți-am dat-o pentru a te îndrepta. Acum urmează cea de-a doua: du-te și adună toți fulgii care se aflau în perna cu care ai urcat pe acoperiș. Omul s-a uitat cu mirare la înțelept, după care a priceput lecția: vorba scăpată din gură nu se mai întoarce...
(Adaptare după „Apa vieții. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, Editura Sophia, 2016)