Coarda salvatoare

Încă din Antichitate, Epictet spunea că oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ceea ce se petrece cu ei. Iar unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, mărturisea cu alte cuvinte acest mare adevăr: „Nimeni nu-mi poate face rău, dacă eu nu-mi fac rău!” De cele mai multe ori, nu putem schimba situaţiile cu care ne confruntăm, dar felul în care ne raportăm la acestea poate constitui cheia către ieşirea cu succes dintr-o împrejurare aparent de nerezolvat. Acest lucru este verificat atât în cazul oamenilor mari, cât și al copiilor. Pilda de astăzi vine să ne-o demonstreze cu prisosință.
Într-o zi însorită, o fetiţă pe nume Ecaterina sărea coarda în curtea din faţa casei. Era foarte bucuroasă. Îi plăcea să sară coarda şi era atentă la fiecare săritură, să nu se împiedice şi să cadă. În timp ce sărea, şi-a amintit că bunica îi dăruise coarda chiar de Crăciun. Bunica era săracă. Dar dorea să-i cumpere ceva special. Înainte de Crăciun au mers împreună să viziteze un magazin de jucării. Ecaterinei i-a plăcut coarda. Bunica a economisit bani, să i-o cumpere. Când a desfăcut cadoul, Ecaterina a fost foarte încântată.
Dar, în timp ce sărea coarda, un elev de vârsta ei s-a repezit alergând, i-a smuls coarda cea dragă din mâini și a fugit spre parc. „Ce băiat îngrozitor!” La început s-a simţit şocată și supărată, dar când s-a gândit: „Mi-a furat coarda dăruită de bunica la Crăciun!”, s-a înfuriat de-a binelea. Apoi, dându-şi seama că a pierdut acel obiect pentru totdeauna, s-a simţit tristă şi ochii i s-au umplut de lacrimi.
Fugind în parc după băiat, a văzut că un copil căzuse într-un bazin cu apă. Băiatul care îi luase atât de brutal coarda o ţinea acum de un capăt, iar pe celălalt îl aruncase în apă spre a se prinde de el cel care alunecase în bazin. Gândindu-se că acel copil s-ar putea îneca, a început să se simtă îngrijorată. În timp ce băiatul îl trăgea din bazin, gândurile ei s-au schimbat. „Va reuşi să-l salveze!”, a strigat şi s-a
simţit uşurată.
Când copilul a ajuns la mal, în siguranţă, băiatul s-a dus la Ecaterina, i-a dat coarda înapoi şi i-a spus: „Îmi pare rău dacă te-am speriat mai devreme, dar trebuia să-l ajut repede pe colegul meu. Îţi mulţumesc că mi-ai împrumutat coarda.” Ecaterina era acum mulţumită.
Când s-a întors acasă, le-a povestit părinţilor ei cum coarda dăruită de bunica a salvat un copil de la înec.
Ba chiar a sunat-o şi pe bunica să-i spună. Când se gândea cât de importantă a fost coarda ei pentru salvarea copilului, se simţea foarte mândră. De abia atunci şi-a dat seama că nu coarda o făcea să se simtă fericită, tristă sau îngrijorată, ci felul în care se gândea la ea.