Cod roșu de dragoste!

Încă nu se luminase bine de ziuă când a început totul. Oamenii fuseseră avertizați cu multe zile înainte, dar n-a crezut nimeni. Erau obișnuiți cu nenorocirile. Aproape că nu puteau trăi fără ele. Cum să dea crezare unui avertisment care nu le strecura nici măcar un strop de frică în oase, nu pomenea nimic despre deznădejde, nu le cerea să se închidă în case, nu le flutura în față perspectiva unor suferințe de lungă durată?

Toate se adeveriseră! Încă nu se șterseseră urmele celei mai recente crize economice și se pregătea să dea buzna în lume o criză nouă. Se plimba între continente un vortex polar de toată frumusețea. Și se plimbau pe oceane vase pline ochi cu arme pentru războaiele ce se întețeau continuu. Se adâncea prăpastia dintre ci­vilizații. Creștea ura dintre oameni. Creștea nesi­guranța pe străzi. Înflorise peste tot sărăcia. Noaptea devenise un fapt la ordinea zilei, fiindcă era mai mult noapte decât zi în ultimul timp. Iar ultimul timp părea să fie totuna cu timpul din urmă al lumii.

Cod roșu de întuneric! Deopotrivă cu alte coduri, roșii și ele, de ploi torențiale, de secetă, de cutremure, de necredință în Dumnezeu, de nerușinare, de singurătate, de boli fără leac, de trădări incurabile, de pierdere a memoriei colective, de amenințare cu pumnul, de înviere din morți, de morți refuzând învierea.

Cum să nu se învețe această lume cu frica? Cum să le mai pese oamenilor de însingurare și moarte, ce tot însingurare este, poate cea mai ușor de suportat dintre toate?!

Și deodată, a coborât o liniște mare pe pământ. Și s-a făcut ziuă! A început să se lumineze de ziuă și noaptea. Doar că lumina venea dinăuntrul oamenilor. Dinspre inimile lor, mai precis. Era ca și cum aceste inimi aveau nevoie, mai mult ca oricând, unele de altele. Nu se mai văzuse niciodată atât de multă iubire. Între oameni! Între țări ce se dușmăniseră tot timpul. Dispăruse ura de peste tot. Nu mai știa nimeni ce sunt frica și suferința. Războaiele se opriseră. Și se oprise, odată cu ele, și moartea. Poate chiar pentru totdeauna.

Cod roșu de dragoste! Și cod roșu de viață veșnică! Două avertismente transmise aproape în același timp. Începuseră deja să se întâmple. Nu-mi venea să-mi cred inimii. Ochilor, nici atât, deși se vedea, oriunde încercai să privești, o mare explozie de bucurie. Oamenii umblau beți de dragoste pe străzi, împărțind îmbrățișări și zâmbete.

Apoi, tocmai când începusem să chiui de drag, m-am trezit. Se vorbea despre un nou război la televizor. Și despre codul roșu de ger ce transformase în sloiuri de gheață inimile celor ce conduceau lumea!