Coduri, cămile și țânțari

Atunci când nu mai avem ce face și despre ce discuta, revenim la... coduri. Fie coduri de bare, fie coduri QR, aceste etichete inteligente au produs zâzanie printre credincioșii înfocați ai Bisericilor creștine. Subliniez acest plural, deoarece discuția a inflamat și mediile neoprotestante care, prin natura propovăduirii lor, au un aer ceva mai apocaliptic - tema iminenței sfârșitului lumii fiind prezentă recurent în discursul lor.

Așadar, codurile de pe produse, de pe cardurile bancare sau de pe orice alt tip de suport cu utilități diferite sunt îndelung și constant suspectate că ar conține numărul antihristului (666), că ne-ar răpi sufletul prin apostazie, că ar produce modificări sufletești sau fiziologice celor care le utilizează frecvent. Iar codurile QR, ultimele sosite din zona tehnologiei, sunt chiar mai dihai decât celelalte, deși principiul este același: un cod de bare (bidimensional însă) care poate fi scanat cu smartphone-ul și care îl direcționează pe cel interesat spre un produs anume, spre un cont bancar, spre o reclamă, spre un site etc. Nimic drăcesc până aici; doar tehnologie pusă la treabă. Atunci de unde discuția asta atât de intensă, reaprinsă acum de recentele comentarii legate de codul QR (adică rapid, asta înseamnă) aflat pe peretele Catedralei Mântuirii Neamului? Acel cod QR nu indică altceva decât modul cel mai simplu în care cei inte­resați pot face o donație pentru continuarea lucrărilor la un edificiu refe­rențial pentru ortodocșii români. Și atunci? De unde dihonia asta?

Undeva, prin 2008 parcă, am avut parte de o masă rotundă pe care am și moderat-o, pe tema codurilor de bare, a CIP-urilor și tehnologiei RFID. Aceste invenții pătrunseseră deja în spațiul românesc, iar unii creștini erau tulburați de vânzoleala unor „influenceri” spirituali care susțineau cu tărie că dracul însuși este prezent acolo. Între timp sunt absolut convins că acei luptători pentru emanciparea creștinilor din robia CIP-urilor folosesc la scară largă aceste tehnologii care s-au banalizat, ele regăsindu-se în computerele cu care lucrăm, în carduri, în telefoane, mașini, aparatură electrocasnică. Adică peste tot... Însă atunci pescuitorii în apele tulburi ale codurilor de bare l-au invitat telefonic chiar pe un venerabil părinte de la o faimoasă mănăstire din Moldova să ne lumineze în direct. Și bătrânul duhovnic a făcut-o, cu mult tact și înțelepciune, îndemnându-ne să ne vedem de propria mântuire mai degrabă decât a căuta dracii pitiți în CIP-uri.

Întâmplarea asta mi-a amintit de o cu totul altă discuție purtată la Mănăstirea Secu, în acea perioadă, cu un călugăr vârstnic. Am ajuns acolo într-o seară de iarnă ca pe vremurile copilăriei mele: cu omăt până la genunchi și un ger sticlos, de crăpau pietrele. Am intrat în paraclisul de sus să mă închin și în penumbra lăcașului am întrezărit la lumina tremurată a lumânărilor silueta unui monah. Eram doar noi doi. După ce îi adresez cuvenitul „Doamne ajută, părinte”, omul sare cu mare vioiciune din strana unde moțăia și vine spre mine, țintă. Mă întreabă de unde sunt, iar când află că sunt din București mă abordează frontal: „Dumneata ai CIP-uri sau ceva coduri de bare asupra-ți?” „Da”, zic eu. „Foarte rău faci”, se aprinde călugărul, „e păcat mare”. „De ce?”, îl întreb mirat. „Cum citești dumneata cuvântul «card»”? „Card”, îi răspund uimit. „Și invers dacă-l citești, ce iese? Aud?” Mă blochez cu totul, nu știu ce să-i răspund... „Drac, asta iese! Card citit invers iese drac”, zice bătrânelul cu năduf, în pofida vremii de afară. Am rămas mut de uimire, gândindu-mă cine, Doamne iartă-mă, citește cuvintele de-a-ndăratelea... Dacă până atunci mai ascultam politicos și plictisit argumentele acestor luptători contra tiraniei codurilor de bare, din acel moment am devenit opac la orice fel de dialog. A se slăbi!

Revenind la catedrala noastră și la codul QR afișat acolo: dacă în locul lui era afișat un banner cu contul bancar, scris cu litere de-o șchioapă, era mai bine? Era mai ortodox? Dar dacă oamenii, bieții, nu vedeau bine cifrele și literele acelea multe care se regăsesc într-un cont bancar (24 de caractere, în total)? Nu-i mai simplu așa? Scanezi codul, faci donația și rezolvi treaba elegant. Pe loc, fără încurcături și dureri de cap.

Ipocrizia e mare, la fel și dorința unora de a submina Biserica din interior. Sunt aceia despre care vorbea Hristos în Evanghelia după Matei, la capitolul 23: „Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!”.