Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Comoara unui arhipăstor ilustru al Bisericii
Nu urăsc şi nici nu port ranchiună faţă de criticii mei, sau faţă de cei care m-au urât şi m-au combătut. Îi iert pe toţi şi cer de la toţi iertare. Am fost privilegiat păstor al unui popor ales şi iubitor de progres. În lupta mea pentru Biserică am fost uneori dur, dar niciodată nedrept. Nu urăsc pe nimeni, pe toţi îi iubesc şi mă rog pentru toţi. Rog poporul nostru să alunge prejudecăţile lui împotriva Bisericii; pe părinţi îi rog să-şi conducă copiii la Hristos; pe tineri îi implor să trăiască fericirea aproape de credinţă" (Testamentul arhiepiscopului Hristodoulos).
În vizita pe care am întreprins-o în capitala Greciei la mijlocul lui ianuarie 2011, am poposit, ca şi altădată, la mormântul înconjurat de flori şi lumânări al fericitului arhiepiscop Hristodoulos al Atenei şi al întregii Elade, pe care l-am apreciat "de la distanţă" şi de care m-am legat sufleteşte cu mulţi ani înainte, încă din timpul vizitelor sale în ţara Moldovei. În primul cimitir al Atenei, alături de predecesorul său întru slujirea Bisericii, Serafim, şi de alţi mulţi ierarhi greci, marele şi neuitatul arhiepiscop aşteaptă ziua cea mare a învierii. În timpul trisaghionului oficiat acolo, mulţi atenieni s-au oprit, măcar pentru câteva clipe, să-l cinstească pe ierarhul iubit, atât în timpul vieţii, cât şi dincolo de moarte, ca nimeni altul. Este cunoscut faptul că, odată cu trecerea timpului, aducerea aminte despre oameni şi locuri se pierde, pentru că şi uitarea este una din legile omeneşti. Ea, uitarea, n-a operat însă în cazul arhiepiscopului Hristodoulos. De viaţa şi zelul său misionar amintesc mereu media şi oamenii, prietenii şi neprietenii lui, susţinătorii şi contestatarii, cei importanţi şi cei simpli deopotrivă. Parte integrantă a multor istorisiri, pagini de cărţi, albume şi monografii, a intrat deja în legende, aghiografii şi-n Istoria Bisericii Universale şi a rămas puternic întipărit în inimile fiilor duhovniceşti, acest lucru fiind cel mai greu de atins, dar şi cel mai preţios pentru cineva. Am citit nu demult o parte din predicile arhiepiscopului tipărite în Grecia la puţin timp după mutarea sa la Ceruri şi încredinţate tiparului la finalul anului 2010 pre dulcea limbă românească, la iniţiativa şi cu stăruinţa unor oameni care l-au iubit cu adevărat. Parcurgerea acestei cărţi descoperă celor care nu l-au cunoscut îndeajuns un arhipăstor complex, de talia bărbaţilor iluştri din istoria Bisericii, mare predicator, ancorat puternic în tradiţie şi în acelaşi timp cunoscător al realităţilor contemporane. Cuvintele lui cu mireasmă apostolică şi competenţă teologică au răscolit sufletele rătăcite în mrejele vremurilor tulburi îndreptându-le pe calea cea adevărată a Împărăţiei. Din momentul întronizării până în ziua tristă a înmormântării, sute şi mii de oameni l-au însoţit pe arhiepiscopul Hristodoulos pe drumul slujirii, atât la slujbe, cât şi în situaţiile în care Biserica a fost osândită pe nedrept. În vremuri grele, la chemarea sa, în centrul oraşelor Atena şi Tesalonic s-au adunat milioane de credincioşi care au arătat că el era Păstorul cel bun, care îşi pune viaţa pentru oile sale şi al cărui glas păstoriţii îl cunosc şi-l urmează. Arhiepiscopul Hristodoulos a fost un om de o rară sensibilitate sufletească şi dăruire pentru alţii. Zâmbetul inefabil împărţit fără zgârcenie în juru-i i-a adus supranumele de părinte al tuturor, de aceea a fost primul în preferinţa grecilor ani la rând. Într-o zi când toate păreau să-şi urmeze cursul firesc, asupra vieţii arhiepiscopului s-a abătut o vijelie. Internat în spitalul Aretaieio din Atena pentru analize a fost însoţit de prezenţa şi florile multora, dar mai ales de rugăciunile şi iubirea întregii Biserici. Atunci arhiepiscopul a spus: "Voind să vă exprim adânca mea recunoştinţă pentru dragostea pe care mi-aţi arătat-o, pentru rugăciunile pe care le-aţi făcut, vreau să vă arăt că sunt aici drept, stau pe picioarele mele, vă iubesc aşa cum şi voi mă iubiţi. Sunt Hristodoulos al vostru! Începe acum a doua fază a pregătirii, pentru America. Sunt sigur că, aşa cum s-a întâmplat până acum, tot aşa şi în noua încercare, voi toţi veţi sta alături de mine. Rugăciunile voastre mă vor sprijini şi întâi Dumnezeu, toate vor merge după dorinţă." Iar în clipa ieşirii din spital a adăugat: "De multe ori, în ceasurile singurătăţii şi ale meditaţiei adânci în Unitatea de Terapie Intensivă a spitalului, dar şi în salonul de îngrijire medicală, mi-a venit în minte întrebarea: ce este omul, în cele din urmă? Cum, dintr-o clipă în alta, este posibil, dintr-o activitate absolută să se afle într-o inactivitate absolută, dintr-o forţă absolută şi vie să treacă la cealaltă extremă, într-o absolută neputinţă. A fost o perioadă de intensă şi stăruitoare rugăciune. Suferinţa, în cele din urmă, te aduce mai aproape de Dumnezeu, te face mai receptiv la harul Său. Am vorbit de multe ori cu El, poate şi cu glas tare, în unele din aceste dăţi, sigur am simţit puternic prezenţa Lui. El mi-a dat răbdare, m-a înarmat cu supunere, m-a întărit cu speranţa victoriei, m-a făcut să cred că nu trebuie şi nu pot să depun armele, sunt dator să lupt, nu pur şi simplu să mă însănătoşesc, ci să continui să-L slujesc, să fac ceea ce am învăţat o viaţă să fac, să-i fiu diacon." Diagnosticat cu cancer, a plecat în America cu intenţia de a face un transplant de ficat. Încercare nereuşită. A revenit în ţară fiind primit ca un erou, cu onoruri militare şi cu aprecieri tardive, din partea tuturor, mai ales a celor care i-au grăbit sfârşitul... Şi a rostit următoarele cuvinte: "Mă învredniceşte Dumnezeu să mă reîntorc în Ithaca mea. Mă simt foarte fericit pentru că mă aflu din nou între voi. În mijlocul acestui popor, care m-a iubit atât de mult şi pe care l-am iubit atât de mult." Cu mult optimism şi tărie creştină a luptat până la capăt, iar cu o lună înainte de moarte declara: "Este cunoscută tuturor grava problemă de sănătate cu care mă confrunt. M-am încredinţat pe mine însumi în mâinile lui Dumnezeu, cunoaşterii ştiinţifice şi experienţei medicilor, faţă de care nutresc o mare încredere. Cunosc dimensiunea situaţiei, dar nu depun armele. Nădăjduiesc în dragostea lui Dumnezeu. Fie voia Lui" (Decembrie 2007 - Interviu acordat ziarului "Ethnikos Kiryx".) Retras într-o casă aflată la marginea Atenei, s-a pregătit în smerenie şi rugăciune intensă pentru întâlnirea cu Stăpânul Vieţii Veşnice. Când a sosit ceasul plecării către cetatea stătătoare, lumea întreagă a lăcrimat, de la o margine la alta a pământului. Arhiepiscopul Hristodoulos a fost marele ierarh al vremii sale, un Apostol, un luptător curajos care a înfruntat cu tărie neirosită valurile învolburate ale vieţii. La înmormântarea sa, poporul care a inundat cetatea Atenei striga din răsputeri printre aplauze Axios (Vrednic este), Atanatos (Nemuritor) şi chiar Aghios (Sfânt). Oamenii mari nu mor niciodată! A fost sfânt prin credinţă, prin fapte şi iubire nemărginită.