Compozitorul Tudor Chiriac: „Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi”

Compozitorul și profesorul universitar Tudor Chiriac a pășit în veș­ni­cie la 19 august, chiar în ziua când cultura română îl sărbătorește pe George Enescu. În aceeași zi în care, cu 145 de ani în urmă, venea pe lume unul dintre geniile muzicii românești, un alt mare slujitor al ei își încheia călătoria pământească, anticipând o nevăzută întâlnire peste timp, acolo unde muzica nu mai cunoaște hotare, iar armoniile pământești se deschid spre taina veșniciei.

La 19 august 2026, cultura românească l-a pierdut pe unul dintre marii săi creatori contemporani: compozitorul, muzicologul și profesorul universitar Tudor Chiriac, personalitate reprezentativă a muzicii noastre contemporane, plecat la cele veșnice la vârsta de 77 de ani. Nu am trăit bucuria de a-l cunoaște personal pe maestrul Tudor Chiriac. Spun aceasta cu regretul celui aflat foarte aproape de o întâlnire ce nu a mai avut loc. L-am cunoscut însă așa cum un renumit compozitor poate ajunge la oamenii pe care nu i-a văzut niciodată: prin muzica lui.

Întâlnirea mea cu creația distinsului profesor și compozitor a căpătat o semnificație aparte datorită unei lucrări care m-a impresionat profund. În ultimul album al Coralei Schitului Vovidenia, Miride și merinde, realizat în 2025, s-a înregistrat și „Doina”, compoziție a lui Tudor Chiriac pe versurile lui Mihai Eminescu. După ce am ascultat-o, l-am întrebat pe părintele arhidiacon Ciprian Rusu, dirijorul coralei, cine este autorul tulburătoarei alcătuiri muzicale. Astfel am aflat mai multe despre Tudor Chiriac și așa a început apropierea mea de universul său creator.

Părintele dirijor, cunoscându-l personal pe maestru, căci îi fusese chiar profesor la Conservator, ca și altor membri ai corului, i-a înles­nit audierea piesei amintite. Inter­pretarea l-a impresionat și a trimis gânduri de apreciere: „mi-a plăcut interpretarea Doinei. În varianta cântată de voi are toate șansele să devină de popularitate asemenea cântecului La moartea lui Ștefan Vodă”. Mai mult, felul în care Corala Vovideniei a dat glas creației sale a făcut ca în mintea maestrului să prindă contur gândul realizării unei filmări. Când mi-a fost transmisă această do­rință, alegerea locului a venit aproa­pe firesc: Cetatea Neamțului - martoră, peste veacuri, a atâtor pagini de istorie, jertfă și demnitate românească - apărea drept cadrul ideal pentru întâlnirea dintre versul eminescian, muzica lui Tudor Chiriac și glasurile Coralei Vovideniei. Am solicitat acordul conducerii muzeului pentru ca în perioada imediat următoare să aibă loc întâlnirea cu distinsul creator basarabean și să realizăm mult aștep­tata filmare. Însă Dumnezeu a rân­duit altfel drumul marelui profesor, așa că toate cele pregătite aici, între zidurile Cetății, au rămas o tristă neîmplinire a mea.

Tudor Chiriac a fost una dintre personalitățile reprezentative ale muzicii noastre contemporane, compozitor, muzicolog și cadru didactic universitar, a cărui creație s-a remarcat prin legătura profundă cu spiritualitatea, istoria și tradiția românească. S-a născut la 21 martie 1949, în satul Ciuciuleni, Basarabia, într-o familie de țărani. Apropierea de arta sunetelor s-a manifestat încă din mediul familial, tatăl său cântând la muzicuță și din frunză. Formarea lui a început la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, continuând la Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu”, Facultatea de Compoziție. Ulterior și-a aprofundat preocupările componistice și teoretice, iar studiile doctorale le-a urmat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a susținut teza Muzica românească de filiație ancestrală. Principii fundamentale de compoziție și analiză integrală a muzicii.

Activitatea profesională a lui Tu­dor Chiriac a îmbinat creația cu pedagogia și cu implicarea în viața culturală. A activat la Capela Corală „Doina”, a fost cadru di­dac­tic la Chișinău, vicepre­șe­dinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Republica Moldova, director artistic al Filarmonicii Naționale din Chișinău. Din anul 1995, vreme de aproape un sfert de veac, la Iași, și-a continuat parcursul componistic și universitar în calitate de profesor la Universitatea Națio­nală de Arte „George Enescu”, predând discipline precum teoria instrumentelor, orches­trația, aranjamentele și semantica muzicii. Astfel, moș­te­nirea sa nu se limitează la partituri sau scrieri teoretice, ci se re­găsește, în egală mă­sură, în ge­nerațiile de absol­venți pe care le-a format; aș îndrăzni să spun că tocmai aceasta reprezintă una dintre cele mai trainice opere, imposibil de pus pe portativ.

Creația lui Tudor Chiriac, amplă și diversă, cuprinde lucrări simfonice, vocal-simfonice, corale, camerale și cântece. Un loc aparte îl ocupă poemul „Miorița”, pentru voce, orgă și clopote: selectat în 1986 de Tribuna Internațională a Compozitorilor între compozi­țiile remarcabile la nivel mondial, în 1988 poemul i-a adus autorului Premiul de Stat al Republicii Moldova.

Amintim și alte lucrări reprezentative: poemul simfonic „Pe-un picior de plai”; Doina; „Doinatoriu - Opus Sacrum Dacicum”; „Litanie de priveghi”; „De la Tiras pân’ la Tissa”; „Carmina Daciae”; „La moartea lui Ștefan Vodă”; „Tatăl nostru”; „La porțile Sarmizegetusei”. Titlurile conturează ele însele universul spiritual al maestrului: istoria românilor, doina, mitul, credința, memoria strămoșilor, sentimentul apartenenței la ace­lași spațiu cultural.

O altă dimensiune importantă a operei sale o constituie apropierea dintre muzică și poezie. Tudor Chiriac a pus pe note versuri ale unor poeți precum Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija ori Petru Cărare. Un ecou deosebit l-a avut cântecul „Cât trăim pe-acest pământ”, pe versurile lui Nicolae Dabija, pătruns în memoria culturală colectivă prin numeroasele-i interpretări.

Demn de remarcat este faptul că, în creația lui Tudor Chiriac, tradiția românească nu apare ca un simplu element decorativ sau ca o evocare nostalgică a trecutului. Ea constituie substanța unei concepții artistice, prin care compozitorul a încercat să transforme doina, cântecul tradițional, miturile, istoria și spiritualitatea neamului nostru într-un limbaj artistic cult, contemporan și universal. De aceea, plecarea lui dintre noi nu înseamnă și despărțirea de muzica pe care a compus-o, deoarece partiturile rămân, glasurile ce le vor interpreta îi vor face simțită prezența, iar generațiile formate de domnia sa vor duce mai departe ceva din gândirea ori sensibilitatea profesorului lor. Pentru un creator adevărat, opera devine astfel o formă de prezență dincolo de hotarele vieții.

Sfânta Scriptură ne amintește cât de trecătoare se vădește exis­tența pământească: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori” (Psalmul 102, 15). Dar aceeași Carte Sfântă nu ne lasă în tristețea despărțirii, ci ne îndreaptă către cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

Cred că într-o asemenea lumină trebuie privită trecerea la cele veșnice a maestrului Chiriac. Și parcă nici data plecării sale nu a fost lipsită de o tainică rânduială: Tudor Chiriac a pășit pragul veș­niciei la 19 august, chiar în ziua când cultura română îl săr­bă­to­reș­te pe George Enescu. În ace­eași zi în care, cu 145 de ani în urmă, venea pe lume unul dintre geniile muzicii românești, un alt mare slujitor al ei își încheia călătoria pământească, anticipând o nevăzută întâlnire peste timp, acolo unde muzica nu mai cunoaște hotare, iar armoniile pământești se deschid spre taina veșniciei.

Pentru marele compozitor Tudor Chiriac, care și-a făcut din sunet rostire, din doină memorie și din muzică o cale de întoarcere către rădăcini, în aceste zile de vremelnică despărțire sunt potrivite cuvintele Psalmistului: „Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi” (Psalmul 103, 34).