Conceptul de maternitate în pictură şi sculptură

Pruncul află cel dintâi sprijin al capului la pieptul mamei. Psihologii vorbesc despre cea mai intimă și tandră modalitate de a ține copilul, și anume, cu capul lui pe umărul stâng al mamei, cuibărit cu tot corpul în pielea ei, mama îi susține cu mâna dreaptă posteriorul, cu stânga îi ține spatele, învăluindu-i umerii, iar obrazul ei, ca un gest de adâncă priveghere, peste creștetul odorului ei; în acest fel, pruncul adoar­me pe sunetul bătăilor pașnice ale inimii mamei. O imagine care încearcă, prin faptul că pruncul e aproape îmbrăcat de corpul mamei, să recreeze pentru el siguran­ța pântecelui. Poate că o imagine asemănătoare a avut dinaintea ochilor și Victor Hugo când a scris: „Brațele mamei sunt făcute din tandrețe și copiii dorm foarte strâns în ele”.

Cu o rezonanță la fel de puternică despre dimensiunea mater­nității, ca nobilă dăruire a femeii, care umple pământul de fructe capabile să genereze, din semin­țele lor, alte fructe, apar vorbele lui Sofocle: „Pentru mamă, copiii sunt ancore ale vieții”. De ce spune unul dintre părinții tragediei clasice grecești că nașterea copiilor se aseamănă cu apariția unor ancore în viața femeii? Oare pentru că femeia se sustrage unui anumit tip de peregrinare, iar șirul de experiențe, uneori marginale și istovitoare, în căutarea unor valori care să dăinuie peste timp, se curmă în sfârșit? Nu cumva pentru că își adună și își mută bogăția educației spirituale și mentale nu în grădini de trandafiri, nu în camere frumos împodobite de picturi, statuete, oglinzi, nu în pânze de in și de mătase, nu în călătorii, mai mult sau mai puțin constituite ca repere culturale, ci într-un suflet? Și nu într-un suflet oarecare, ci într-un suflet la care întreaga ei biologie, întreaga ei făptură a consimțit? Acel fruct, rupându-se, după nouă luni, de rădăcinile tangibile, de carne ale mamei, poartă parfumul și gustul lor indelebil în toate etapele lui de viață. Partea vizibilă a procesului biologic, natural al sarcinii e mama; ea semnează în trupul pruncului cu toate resursele propriului organism, configurându-i acestui binom, să-l numim dar-pur­tă­toare de dar, o funcționalitate energică, ritmică, bazată pe un reciproc răspuns afectiv, sub grija tutelară a iubirii divine.

Cinstea și deferența cuvenite maternității s-au exprimat, în decursul istoriei omenirii, drept valori universale, umanitatea dedicând prezenței și afectivității materne veritabile opere de artă, compoziții muzicale de o extraordinară sensibilitate, scrieri prozastice și lirice cu un caracter laudativ, menite să amintească ge­nerațiilor viitoare de rolul și prestanța irepresibile ale acestei ființe, mama - ușa prin care pătrundem în viața pământească și primul sol fertil al educației creștine, al culturii iubirii.

Pe teritoriul țării noastre întâlnim, în parcuri, expoziții și muzee, numeroase mărturii despre primul nostru leagăn, cânt și pedagog plurivalent. O seamă de sculpturi intitulate „Maternitate” au fost modelate de mâinile și inimile unor artiști de renume: Cornel Medrea (la Muzeul Național de Artă al României), Ion Vlasiu (cu celebrele sculpturi din Parcul Floreasca și Grădina Icoanei), Romulus Ladea (sculptura sa dedicată maternității fiind expusă pentru prima dată în 1926 la Palatul Cultural din Arad, în prezent expusă la Muzeul de Artă din Arad), Margarete Depner și Ion Irimescu (ambele sculpturi la Muzeul de Artă Brașov) etc. De asemenea, pe aceeași temă, cu un puternic impact vizual și lăuntric ne stau înainte picturile lui Corneliu Baba („Maternitate”, 1962 și 1979) și, poate cea mai reprezentativă pentru esența jertfelniciei și dragostei materne a sufletului românesc, lucrarea lui Nicolae Grigorescu, intitulată și ea „Maternitate”, datând, probabil, din anii 1866-1867 (expusă la Muzeul Zambaccian din Bucu­rești).

Dintre cele mai renumite picturi ale artiștilor europeni pe tema maternității m-au surprins lucrările lui Gustav Klimt și Pierre Auguste Renoire. Lucrarea lui Gustav Klimt „Mother and Child” (1905) e un detaliu al mult mai bogatei picturi „Three Ages of Women” (la Galleria Nazionale dâArte Moderna din Roma, în colecția permanentă). De ce e special acest detaliu din pictura lui Klimt? Copilul își așază capul pe părul lung al mamei, care i se prelinge pe umăr, oferindu-se odorului ca o pernă naturală (părul lung simbolizând vitalitatea, regalitatea, conform lui J.-E Cirlot în Dictionary of symbols). Lucrarea celui de-al doilea, intitulată „Maternity also called child at the breast”, datată din 1885 și expusă la Musée d'Orsay din Paris, surprinde momentul alăptării pruncului, centrul tabloului evidențiază cum pruncul își cuprinde piciorul drept, într-un gest ludic, tandru. Prezența pruncului luminează întreg cadrul. Privirea lui orientată spre sânul mamei exprimă tainic o iubire cu mult mai profundă și mai curată. Nu pot să nu mă gândesc, cu fiecare înfățișare a maternității, la chipul Maicii Domnului și la chipul Pruncului Hristos din acea reprezentare iconografică splendidă, numită Glykophilousa (îDulcea-sărutareÎ). Fecioara Maria, cu fața lipită de a Pruncului Hristos, Mântuitorul lumii, redă, printr-o delicată atingere, modelul prin excelență al condiției indisolubile a maternității.