Confesiuni despre părintele Constantin Galeriu

Au trecut 20 de ani de când părintele nostru duhovnic Constantin Galeriu s-a mutat la Hristos (și 105 ani de la nașterea sa în 21 noiembrie 1918) pentru a rămâne definitiv cu El în comuniunea dragostei Sale. Mă numesc Tamara Dumitrescu și sunt fiica duhovnicească a părintelui din 31 mai 1991. Am urmat cursurile de Teologie Pastorală și am obținut licența în anul 2001, predând religia la clasele I-XII în București. Doresc să mărturisesc despre bucuria pe care am avut-o toți fiii duhov­nicești ai părintelui, de-a fi fost binecuvântați de Hristos cu un asemenea mare și unic dar... acela de a-l cunoaște, iubi și prețui pe dragul nostru părinte.

Biserica „Sfântul Silvestru” era mereu neîncăpătoare pe atunci. Întâlnirea cu părintele Galeriu pentru mine a fost cea mai importantă din viața mea... Fiecăruia dintre noi îi dăruia cuvânt de mângâiere și învățătură, pe nimeni nu lăsa să plece din biserică fără ajutor și soluții de rezolvare în problemele personale. Cu zâmbet cald și privire blândă, cucerea inimile rănite, vorbea puțin și asculta suferințele, necazurile prin care treceam fiecare, îmbărbăta pe cel slab, spunând „Bucurie divină și inima-n lumina senină”. Deseori l-am văzut cu lacrimi în ochi după mărturisirea păcatelor credin­cioșilor veniți să se tămăduiască... „Hristos cu noi și nimeni nu poate fi împotriva noastră”, îndemn frecvent și puternic pentru cei care se îndoiau de puterea lui Dumnezeu! Celor care nu stăruiau să rămână pe cale, care voiau rezolvarea problemelor imediat, fără luptă, fără rugăciune, le spunea: „Nu există răscumpărare fără jertfă după modelul Mântuitorului Hristos...”. După predică, părintele era transfigurat, lumina din priviri era puternică și pătrunzătoare!

Ne lua cu el în această stare a duhului sau iluminat de har, trăiam odată cu dânsul dul­ceața vieții viitoare, cea fără de durere și păcat. Avea momente în care se înălța cu duhul la starea de dragoste cea mai presus de fire, focul puternic și viu dătător de viață! Viața comuniunii în și cu Hristos, puterea iubirii pe care noi, cre­dincioșii, o căutăm mereu, se află, iată, transmisă tainic de părintele Galeriu prin predică, prin rugăciune, prin binecuvântare. Este motivul pentru care am vrut să-i urmez prin ascultare... să studiez Teologia, să transmit și eu cât de puțin din ce am primit de la părintele meu duhovnic Constantin Galeriu... Mulți dintre fiii săi duhov­­nicești sunt astăzi părinți slujitori ai Sfintelor ­Altare și profesori universitari în București. Cu smerită aducere aminte, cu dragoste și bucurie mărturisesc că și azi primesc ajutor și pace ori de câte ori mă rog, gândindu-mă la ­părintele meu, cel iubitor de Hristos și de oameni. Dumnezeu este viu în sfinții Săi, iată, eu așa cred... Și așa a început noua viață pentru mine, cea în care am început să cred, să nădăjduiesc și să iubesc pe Dumnezeu...

După moartea mamei, în aprilie 1989, doream să știu ce se întâmplă cu sufletul ei, eram îndurerată... După mai multe rugăciuni către Mântuitorul, am visat că mi-a spus: „Mergi la biserică...”. Eu voind să știu ce se întâmplă după moarte. Și căutând un preot bun sau o biserică în care să aflu adevărul, am început să citesc mult despre credință, aveam un mare dor de înțelegere și cunoaș­tere... Am văzut la emisiunea „Lumină din Lumină” la tv pe părintele Galeriu vorbind și imediat am știut că dânsul este cel la care trebuie să merg. Am ajuns pe 31 mai 1991 la Biserica „Sfântul Silvestru” după Sfânta Litur­ghie... Se aștepta venirea unui Botez și părintele era în biserică, dădea binecuvântări credincioșilor. M-am apropiat și, pentru că nu mă știa, mi-a spus: „Nici nu știi de când te aștept, Hristos te-a trimis la mine. Să vii să vorbim mâine seară după Vecernie”. M-a surprins mult părintele, am venit și am vorbit mult cu dânsul... M-am spovedit și după o vreme m-am împărtășit! Eram, iată, fiică duhovnicească... Aflând că eram inginer proiectant, mi-a recomandat să las științele lumii acesteia și să urmez cunoașterea învă­țăturii Bisericii. În 1996 am dat examen la Facultatea de Teologie din București, Secția Teologie Pastorală... Îna­inte de examen am mers și am luat binecuvântare de la părintele, care mi-a spus că se roagă și să fiu curajoasă. În timpul examenului am simțit cum ideile îmi veneau iute în minte, mai repede decât le puteam scrie... Tema era „Iisus Hristos Mântuitorul lumii”. Am scris 20 de pagini, fără întrerupere, până la sfârșitul examenului... Am simțit această putere mai presus de puterea mea omenească! Știam că Duhul Sfânt a lucrat, rugăciunea părintelui de asemenea...

Și astăzi, după rugăciunile cuvenite către Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, mă adresez părintelui Galeriu și primesc pace și multă iubire, bucurie! Dragostea sa e puternică și vie! Părintele Galeriu a fost un mare profesor și duhovnic al zilelor noastre.