Consemnarea paulină a Învierii Domnului

Atunci când ne gândim la relatarea biblică a Învierii Domnului Hristos, de cele mai multe ori recurgem la cele patru Evanghelii care tind să devină surse aproape singulare de informații. Însă, din punct de vedere cronologic, nu Evangheliile au fost primele care au consemnat în scris, în mod canonic, marele eveniment al istoriei lumii. De aceea, am găsit de cuviință să redescoperim narațiunea Sfântului Apostol Pavel privitoare la Învierea Domnului care a fost, măcar din punct de vedere cro­nologic, prima pe care comu­ni­tă­țile au primit-o consemnată în scris și apoi vestită lor prin cuvânt. Se știe că Evangheliile au fost scrise la o perioadă considerabilă de timp după evenimentele din viața pământească a Mântuitorului Hristos, această perioadă variind între 35 și 60 de ani. Despre Sfântul Apostol Pavel știm că a murit în anul 64 sau 65 la Roma, astfel că scrierile lui sunt mai apropiate de evenimentele biblice petrecute cu Domnul Hristos, la aproape 20-30 de ani de ele. Numai și din această pură perspectivă cronologică ar trebui să le dăm o importanță.

Astfel, Sfântul Apostol Pavel consemnează în Epistola întâi către Corinteni la capitolul 15 evenimentul Învierii Domnului. Apostolul spune: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; și că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie” (1 Corinteni 15, 3-8).

Prima parte a acestei consemnări prime a Învierii are un paralelism: „a murit pentru păcatele noastre după Scripturi” - „a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Acest lucru, precum și cele șase arătări de după Înviere consemnate în redactarea paulină (lui Chefa, celor doisprezece, celor cinci sute de frați, lui Iacov, tuturor apostolilor, și la urmă lui Pavel) i-au determinat pe anumiți comentatori biblici să identifice aici un fragment dintr-o mărturisire de credință care circula în prima comunitate a Bisericii. Mai mult, faptul că Pavel introduce acest fragment după ce spune corintenilor că le amintește Evanghelia, se pare că această mărturisire de credință era deja cunoscută în afara co­mu­ni­tății din Ierusalim, și circula în orașe și localități din afara arealului Țării Sfinte.

Această mărturisire de credință își găsește ecoul nu în Evanghelii, ci în cartea Faptele Apostolilor, care a fost scrisă de Sfântul Apostol Luca pe la anul 64, acesta fiind autorul biblic cel mai apropiat de Sfântul Pavel, despre care se crede că a fost și cel care a redactat epistolele Apostolului Neamurilor. De aceea, se pare că Pavel face în această mărturisire de credință un ecou al evenimentului de la Faptele Apostolilor, cap. 1, unde se spune că Hristos Dom­nul „S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (v. 3). În continuare, este prezentată Înălțarea Domnului la cer înaintea Apostolilor și a primei comunități („pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor” - v. 9). Apoi, îngerul le spune martorilor prezenți: „Bărbaţi galileeeni, de ce staţi privind la cer?”, cuvinte ce indică prezența unei mulțimi. Pavel amintește, în mărturisirea de credință de la 1 Corinteni cap. 15, de 500 de persoane care au fost martore directe ale arătării Domnului înviat.

De asemenea, prezența lui Iacov de la 1 Corinteni cap. 15 printre martorii Învierii nu este întâmplătoare, pentru că în lista Apostolilor de la Fapte cap. 1 sunt amintiți primii astfel: „Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei...” (v. 13). Vedem că alături de Petru, Apostolul Iacov are un rol important în prima comunitate de creștini, de aceea Sfântul Pavel îl pomenește ca pe unul care era învestit, ca și Sfântul Petru, cu o autoritate deosebită. Revin la ideea expusă mai sus că Sfântul Pavel reproduce o mărturisire de credință a primilor creștini din Ierusalim, și vedem prin ea cam cum funcționa aceasta în materie de mărturisire a Învierii Domnului, dar și de autoritate duhovnicească. De asemenea, punctăm fidelitatea care există între Sfântul Pavel și Sfântul Luca în redactările lor.

Întrebarea care se pune de aici încolo este de ce Evangheliile scrise ulterior prezintă o altă consemnare a Învierii Domnului care are în prim-plan femeile mironosițe, pe Apostolii Petru și Ioan, pe ucenicii Luca și Cleopa, apoi arătarea către Apostoli fără Toma, apoi și către Apostoli cu Toma și încredințarea Învierii prin atingerea lui Toma de coasta și semnul cuielor din palmele Domnului înviat. Toate aceste elemente evanghelice lipsesc de la Sfântul Apostol Pavel, și în mărturisirea reluată de el vedem un alt paralelism și alte personaje.

La această întrebare bibliștii au găsit soluții diferite, dar cel mai probabil răspuns este legat de frământările de început ale Bisericii. Se pare că înainte de redactarea Evangheliilor au fost contestări puternice venite din partea iudeilor, și chiar a unora care doreau să adere la noua comunitate de credință, privitoare la Învierea Domnului. Adică, unii dintre iudei - un număr destul de mare se crede - erau dispuși să adere la comunitatea care se strângea în jurul Apostolilor, să accepte noile învățături morale și sociale ale Bisericii, dar nu erau dispuși să accepte că Hristos a înviat, că s-a ridicat din morți. Faptul că exista o astfel de contestare a Învierii se pare că este dovedit tot de Sfântul Apostol Pavel care are anumite accente apologetice ale Învierii în Epistolele sale, dintre care cea mai cunoscută apărare este cea de la 1 Corinteni cap. 15: „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; și atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (vv. 12-20).

În contextul acestor contestări care veneau din partea iudeilor, dar și a păgânilor care nu doreau să accepte Învierea, Sfinții Evan­gheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan redactează Evangheliile lor prezentând în mod detaliat evenimentul Învierii Domnului.

Paralelismul și complementaritatea care există între Pavel și Evangheliști arată lupta pe care Biserica a dus-o încă de la început pentru statornicirea adevărului de credință și punctarea că Învierea lui Hristos este evenimentul central care umple de sens noua realitate mântuitoare ce se întrupa atunci în lume prin Botez - Biserica. În textul viitor vom încerca să evidențiem și anumite proiecții teologice care decurg din mărturisirea paulină privitoare la Învierea Domnului Hristos.